O descoperire spectaculoasă în Arabia Saudită aduce noi indicii despre viața din urmă cu 12.000 de ani. Cercetătorii au găsit peste 170 de gravuri rupestre, unele în mărime naturală, care reprezentau cămile și alte animale și marcau surse vitale de apă pentru supraviețuirea oamenilor în deșert, informează Science Alert.
În urmă cu aproximativ 12.000 de ani, pe o stâncă abruptă din deșertul nordic al Arabiei, artiștii lucrau la o operă impresionantă. Aflat pe o cornișă îngustă și folosind unelte primitive, au gravat în piatră imaginea unei cămile în mărime naturală. Nu era prima de acest fel: pe peretele stâncos, înalt de 39 de metri, exista deja un întreg șir de gravuri proaspete cu cămile, deasupra unui lac de mică adâncime care strălucea în lumina soarelui.
De-a lungul mileniilor, aceste gravuri au fost erodate de intemperii, până când aproape au devenit invizibile și au fost uitate.
Asta până când o echipă internațională de cercetători le-a redescoperit, împreună cu alte peste 170 de gravuri, în timpul unei expediții de teren desfășurate acum aproximativ doi ani, în apropiere de marginea sudică a deșertului Nefud din Arabia Saudită.
Potrivit unui nou studiu publicat în Nature Communications, aceste gravuri marcau surse importante de apă din deșert și arată reziliența și ingeniozitatea oamenilor care trăiau într-un mediu extrem de arid.
Cercetările anterioare au arătat că între 10.000 și 6.000 de ani în urmă, Peninsula Arabică era mult mai umedă decât astăzi. Pajiști întinse ocupau zone care acum sunt deșertice, iar păstorii își aduceau turmele la pășunat aici.
Arta rupestră lăsată în urmă de aceste comunități este bine cunoscută din două situri incluse pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. S-a constatat însă că există și gravuri mai vechi în aceste zone, mult mai mari și mai detaliate, care reprezentau cămile și măgari sălbatici în mărime naturală. Nu era însă clar cât de vechi erau.
Așa că, în mai 2023, cercetătorii au pornit în căutarea unor noi indicii privind vechimea acestor gravuri. În total, au fost identificate peste 60 de panouri de artă rupestră, cuprinzând 176 de gravuri, în trei zone până acum neexplorate: Jebel Arnaan, Jebel Mleiha și Jebel Misma.
Gravurile includ 130 de imagini cu animale mari, în mărime naturală: cămile, ibex, măgari sălbatici, gazele și bouri. Unele dintre ele măsoară aproape trei metri lungime și peste doi metri înălțime.
Sub unul dintre panouri, arheologii au descoperit straturi intacte de depuneri, în care au găsit chiar și o unealtă folosită la realizarea gravurilor. Datarea prin luminescență, metodă care stabilește momentul în care sedimentele au fost expuse ultima oară la lumină, a arătat că stratul respectiv are aproximativ 12.000 de ani. În același strat au fost descoperite vârfuri mici de săgeți, mărgele de piatră și chiar o mărgea realizată dintr-o scoică marină.
Aceste artefacte arată că oamenii care au realizat gravurile făceau parte dintr-o rețea extinsă, folosind unelte și podoabe similare cu cele din Levant, aflat la 400 de kilometri mai la nord.
Cercetătorii au constatat că gravurile erau amplasate în apropierea unor lacuri sezoniere antice. La finalul ultimei ere glaciare, climatul era extrem de uscat, însă aceste lacuri, datate la aproximativ 15.000 de ani, reprezintă primele dovezi de reapariție a apei de suprafață în Arabia. Descoperirea împinge astfel cu câteva milenii în urmă momentul revenirii condițiilor umede și deschide noi ipoteze privind stabilirea oamenilor în interiorul continentului.
Rezultatele arată că, în urmă cu 12.000 de ani, oamenii foloseau aceste lacuri sezoniere pentru a supraviețui în deșert și marcau sursele de apă, dar și cărările care duceau spre ele, cu gravuri monumentale.