Deşi pe piaţă există de zeci de ani vaccinuri, ţara noastră s-a confruntat cu epidemii grave. În 2011, peste 20.000 de români au făcut aceste boli. Mai puţine îmbolnăviri au fost în 2012 - aproape 3.000. Totuşi, România rămâne ţara cu cele mai multe cazuri din Europa.
În aceste condiţii, Ministerul Sănătăţii şi-a fixat un termen pentru eradicarea acestor afecţiuni - anul 2015. Şi, pentru a atinge obiectivul a înfiinţat o comisie care să pună la punct un plan de luptă.
„O acoperire vaccinală de peste 95 la sută, o campanie de vaccinare sau vaccinări suplimentare acolo unde este cazul (MUSCA), o supraveghere mai bună, adică să ştim în permanenţă ce se întâmplă şi o campanie de informare”, spune Victor Olsavsky, reprezentantul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Numai că problemele în sistemul medical sunt mult mai mari, aşa că termenul impus pare greu de atins.
„A fost o lipsă de aprovizionare cu acest vaccin pe un termen mai lung. În momentul în care a scăzut acoperirea vaccinală au apărut mici focare şi în rândul persoanelor care refuză vaccinarea şi în rândul celor care ar fi acceptat-o, dar nu aveau cu ce”, spune medicul de familie Daniela Ştefănescu.
Ultimele date statistice, din 2012, arată că Rata de vaccinare în România a scăzut la 75%, deşi nivelul recomandat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii este de 95 la sută.
