Paleontologii au prezentat, săptămâna aceasta la Lima, fosilele unui delfin preistoric, aparținând unei specii puțin studiate și având vechime de 12 milioane de ani, care au fost descoperite în luna iulie în sudul statului Peru.
Foto: Profimedia Images Deschide galeria foto
Cu o lungime de trei metri și jumătate, scheletul pietrificat al acestui exemplar de Lomacetus a fost găsit aproape intact în deșertul Ocucaje, la aproximativ 350 de kilometri sud de capitala peruană, informează AFP preluată de Agerpres.
Citește și: Dinozaurul punk rock: O nouă specie „blindată” cu țepi uriași și scuturi osoase a fost descoperită în Maroc
„Este un tip de delfin” care a trăit „în urmă cu circa 12 milioane de ani”, a declarat paleontologul Mario Gamarra, la finalul unei conferințe de presă organizate la sediul Institutului Geologic, Minier și Metalurgic din Lima.
„Avem un schelet aproape complet, ceea ce ne permite să realizăm mai multe studii asupra întregului animal și să aflăm cum se deplasa, cum înota, ce mânca și cât timp trăia”, a explicat același expert sud-american.
Ocucaje este un deșert foarte apreciat de paleontologi.
Citește și: NASA a descoperit „cele mai clare semne de până acum” că pe Marte a existat viață. „Petele de leopard” studiate pe planeta roșie
Cu aproximativ 20 de ani în urmă, acolo au fost descoperite fosile provenind de la două balene pitice cu patru membre, de la delfini, rechini și alte specii din Miocen - o perioadă care a început acum 23 de milioane de ani și s-a încheiat în urmă cu aproximativ 5 milioane de ani.
