Pe asta au mizat și câțiva tineri care, în loc să plătească biletul pentru o călătorie cu tramvaiul, au dansat vals, spre încântarea timișorenilor: ”Nu am mai văzut așa ceva în Timișoara, până acuma, sincer”, ”Am fost plăcut surprinsă și abia aștept să mai dansez și în alte stații de tramvai, să învit toată lumea la dans”, - Ce v-a plăcut din ce ați văzut? ”Tot, sunt impresionată, nici nu pot să vorbesc”.
Tangoul s-a născut în stradă, aşa că aseară la Timișoara s-a întors acolo unde îi e locul. Acţiunea este parte din Festivalul Internaţional de Dans ce are loc la Timişoara în aceste zile.
Reporter: Vlad UngarOperator: Adrian IonescuEditor web: Călin Țenche
