La ora la care era programată pichetarea sediului RAAN, angajaţii au fost invitaţi la discuţii înăuntru. Au ieşit însă neîncrezători în variantele propuse.
Acţiunea de protest se dorea un semnal de alarmă faţă de situaţia grava în care se află Regia de Activităţi Nucleare. Societatea este în insolvenţă şi incapabilă să-şi continue activitatea. Stocurile de cărbune sunt aproape zero.
“Vor încerca să asigure funcţionarea şi salariile, iar dacă se va iniţia în noiembrie un program de restructurare, ne vor consulta şi vor încerca ca oamenii care vor fi restructuraţi să primească protecţie socială”, a spus Florin Rogobete, lider de sindicat.
Administratorul judiciar al RAAN spune că a primit asigurări oficiale din partea Guvernului că banii necesari pentru plata unor datorii, a salariilor şi funcţionarea în continuare a regiei vor veni la timp.
“După cum ştiţi, prin rectificarea bugetară, RAAN-ul a primit 30 de milioane de lei şi din câte ştiu eu, urmează ca din fondul de rezervă al Guvernului să primească o sumă de aproximativ 80 de milioane de lei (...) S-a semnat contractul de vânzare de apă grea, dar, conform procedurilor, urmează ca în două săptămâni aproximativ să se şi încaseze efectiv banii şi să putem face plata salariilor integrală”, a precizat Ion Tudor, administratorul judiciar al RAAN
RAAN are datorii de peste 200 de milioane de euro. Termocenterala, care funcţionează în cadrul regiei, aprovizionează oraşul Dr. Tr. Severin cu apă caldă şi căldură.
