• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-02-09 21:52:37
  • Sursa:
Crin Antonescu sustine ca nu este exclus ca presedintele Klaus Iohannis sa anunte ca se retrage, luni Imagine

Candidatul coaliţiei la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a declarat duminică, despre o întâlnire a preşedintelui Klaus Iohannis cu liderii coaliţiei, luni, că nu a fost anunțată public şi poate  fi vorba de varianta în care preşedintele decide să se retragă sau ar putea fi o discuţie despre procedura de suspendare care începe în Parlament.

Candidatul coaliţiei de guvernare a fost întrebat la TVR Info despre întâlnirea preşedintelui Klaus Iohannis cu liderii coaliţiei, care ar urma să aibă loc luni, în ziua în care se va discuta în BPR-uri solicitarea de suspendare din funcţie, depusă de Opoziţie, potrivit News.ro

”Nu s-a anunţat public. (..) N-am alte informaţii despre asta. Pot să presupun că poate fi vorba de varianta în care preşedintele decide să se retragă. Asta ar putea fi o variantă. Ar putea fi o discuţie despre procedura de suspendare, care începe în Parlament, în cazul în care preşedintele doreşte să o parcurgă, să o înfrunte, ca să spun aşa, să întrebe liderii majorităţii dacă are susţinerea în continuare, dacă se respinge”, a spus Crin Antonescu. El a adăugat că ”poate există elemente noi în legătură cu ceea ce s-a întâmplat la primul tur al alegerilor”.

”Se cunosc motivele şi datele pe care Curtea Constituţională a anulat turul doi al alegerilor, dar, după cum ştiţi, în opinia publică există în continuare o solicitare sau o aşteptare sau o speranţă de date noi, care să ne facă mai clar de ce s-a anulat acel tur de alegeri”, a mai spus Antonescu.

Despre o demisie a şefului statului, Crin Antonescu a arătat că îi este greu să spună ce este cazul sau nu este cazul să facă cineva în locul căruia nu este, cu atât mai mult un preşedinte de ţară.

”Ceea ce este important este ca noi, totuşi, până în mai, să avem posibilitatea să facem o campanie electorală normală, corectă, plină de conţinut, pentru că e o alegere foarte importantă pentru ţara asta, şi nu să avem acest interval parazitat cu o dezbatere pe care ar solicita-o un referendum. Mandatele preşedintelui Iohannis s-au încheiat, sau se încheie în două luni, sau câte mai sunt. Părerea despre ele este formată. Discuţia istorică despre ele va urma. Nu cred că asta e tema României acum, să discutăm pro sau contra ce-a făcut domnul Iohannis în cei zece ani”, a explicat el.

El a menţionat că, speră, fie dacă preşedintele decide să demisioneze, să avem o preşedinţie interimară şi să facă această campanie iar dacă preşedintele nu alege asta, speră să nu treacă solicitarea de suspendare.

”A intra acum într-un referendum, procedurile de suspendare, referendum, în afară de imaginea de instabilitate suplimentară pentru România, pur şi simplu pierdem timpul cu altceva şi lucrul acesta n-ar fi decât în favoarea forţelor ultranaţionaliste sau extremist”, a apreciat Crin Antonescu.

”Eu consider că discursul, în bună parte, al celor care vorbesc despre mântuirea României cu programul, în ghilimele o spun, Călin Georgescu sau ceva asemănător, cu toţi acoliţii săi, Simion, Ponta şi alţii, eu cred că asta e o formulă de destabilizare, pentru că ea nu ne spune nimic despre viitorul României, decât că tot ce există acum trebuie demontat. (..) Deci nu avem nevoie de o dezbatere despre Klaus Iohannis, avem nevoie de o dezbatere despre viitor. Şi de aceea, ori demisionează Klaus Iohannis, ori sper ca majoritatea să respingă acest demers de suspendare absolut populist şi absolut electoral, dar numai în favoarea unora”, a arătat Crin Antonescu.

O nouă centrală nucleară din Ucraina este amenințată de ruși. De această dată, Kremlinul a lansat rachete la câteva sute de metri distanță față centrala din regiunea Nikolaiev. Este un șantaj nuclear la care recurge Rusia și un semn că ofensiva Moscovei nu a funcționat, a declarat la Digi24 fostul ministru de Externe, Adrian Cioroianu.

Economie 2022-09-20 11:48:54

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, spune, duminică într-un mesaj pe Facebook, că a văzut 8 pubele „pline ochi, tronând nederanjate în soare, în mijlocul zilei și-n mijlocul străzii, chiar lângă Sala Palatului” precum și pe mai multe străzi din Sectorul 1 în timp ce se plimba prin acesta. El dă vina pe administrația condusă de primarul Clotilde Armand, despre care spune că este „perfect compatibilă cu dezastrul administrativ, cu gunoiul și cu risipa”.

Economie 2023-03-19 11:15:07

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat miercuri, cu ocazia Zilei NATO și a 20 de ani de când România a aderat la Alianță, că „beneficiem astăzi de cele mai solide garanții de securitate din istoria României”. Șeful statului a adăugat că „menținem o prezență semnificativă în cadrul Misiunii NATO din Kosovo și avem o contribuție consistentă la întărirea posturii NATO de descurajare și apărare pe Flancul Estic”. De asemenea, a mai afirmat că țările din Flancul Estic al NATO sunt, în aceste vremuri, în prima linie aliată de descurajare și apărare pentru menținerea securității euroatlantice în fața posturii agresive a Rusiei.

Economie 2024-04-10 11:06:44

O profesoară pensionată despre care se crede că ar fi liderul unui grup terorist și plănuia atacuri asupra politicienilor germani și a infrastructurii energetice a fost plasată în arest preventiv, în Germania, relatează The Guardian.

Economie 2022-10-15 00:50:01

Teheranul „susţine eforturile” pentru un armistiţiu cu Israelul simultan în Liban şi în Fâşia Gaza, a anunţat vineri, de la Beirut, ministrul iranian al Afacerilor Externe, informează AFP, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-10-04 21:22:43

Decizia de a refuza companiile israeliene de la participarea la târgul militar Euronaval vine pe fondul escaladării conflictelor dintre președintele francez Emmanuel Macron și premierul israelian Benjamin Netanyahu, scrie POLITICO.

Economie 2024-10-16 18:03:37

Un elev a fost atacat și lovit cu cuțitul în spate de un bărbat, în fața unui liceu din Galați. Atacatorul a făcut scandal și în secția de poliție, iar acum este în arest preventiv pentru 30 de zile.

Economie 2024-06-27 13:44:06

Ministrul Bogdan Aurescu va participa, luni, la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale UE - Consiliul Afaceri Externe (CAE), care va avea loc la Bruxelles, notează Agerpres.

Economie 2023-03-19 16:57:02