• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-10-17 11:26:04
  • Sursa:
„Va rog, luati-ne de aici”. Hamas a publicat o inregistrare cu o ostatica israeliana Imagine

Mişcarea teroristă palestiniană Hamas a difuzat luni pe contul său oficial de Telegram un clip video cu „una din prizonierele din Gaza”, în care apare o tânără care vorbeşte ebraică, transmite AFP, preluată de Agerpres.

În filmare apare o tânără de 21 de ani. Are cetățenie dublă, franceză și israeliană, și face un apel ca ea și ceilalți oastatici să fie salvați. 

În această înregistrare video, a cărei autenticitate a fost dificil de verificat imediat, se poate vedea o tânără trează, rănită la braţ, care stă întinsă. Se afirmă că a fost răpită „în prima zi” a atacului Hamas pe teritoriul israelian, pe 7 octombrie. 

Tânăra declară că este reţinută în Gaza, cere să fie eliberată şi susţine că este tratată bine. Într-o altă secvenţă, apare în faţa camerei şi spune că este originară din centrul Israelului. 

Mia Shem, ostatică în Fâșia Gaza: „Sunt Mia Shem, am 21 de ani, sunt din Shoham și sunt prizonieră în Gaza. Eram la petrecere, m-am rănit la mână, m-au dus la spital și mi-au făcut o intervenție chirurgicală care a durat 3 ore. Se poartă bine cu mine, îmi dau medicamente. Totul este în regulă. Vă cer doar să mă aduceți acasă cât mai curând posibil, să mă aduceți la familia mea, la frații mei. Vă rog, luați-ne de aici cât mai curând posibil!”. 

Odată cu imaginile, Hamas și-a prezentat și cererile. Vrea eliberarea a 6.000 de prizonieri palestinieni deținuți în Israel, în schimbul celor 199 de ostatici luați în prima zi a conflictului. 

Oficialii israelieni au estimat luni dimineaţă la 199 numărul ostaticilor deţinuţi în Fâşia Gaza în timpul atacului din 7 octombrie. Aripa armată a Hamas a declarat luni seară că numărul acestora este „între 200 şi 250”. 

Este pentru prima oară când Hamas a dat publicităţii o înregistrare video cu ostatici după atacul său din 7 octombrie. 

Peste 1.400 de persoane au fost ucise în Israel, inclusiv câteva sute de civili masacraţi în oraşe din apropierea Fâşiei Gazei, potrivit datelor furnizate de oficialii israelieni. După atac, Israelul a desfăşurat atacuri necruţătoare asupra Fâşiei Gaza, în urma cărora aproximativ 2.750 de persoane au murit pe întreg teritoriul, potrivit autorităţilor locale.

Brazilia a fost din nou lovită de un ciclon care a făcut 22 de morţi în sudul ţării, unde ploile torenţiale au provocat alunecări de teren şi inundaţii importante în ultimele 24 de ore, notează AFP, potrivit Agerpres. 

Economie 2023-09-06 10:53:01

Singapore a înregistrat sâmbătă cea mai ridicată temperatură din istoria datelor sale meteorologice, care este totodată cea mai mare valoare termică din ultimii 40 de ani - 37 de grade Celsius -, au anunţat meteorologii locali, într-o perioadă în care un val de căldură s-a instalat în regiuni extinse din Asia de Sud şi Asia de Sud-Est.

Economie 2023-05-13 17:30:44

Pașaportul este un document oficial de călătorie, care oferă posibilitatea cetățenilor români de a intra ori ieși din țară prin orice punct de trecere a frontierei de stat deschis publicului. Documentul se folosește, în special, în afara granițelor țării și este eliberat de către Ministerul Afacerilor Interne prin Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte. România a introdus pașapoartele biometrice începând cu data de 31 decembrie 2008.

Economie 2025-02-08 08:00:40

Inflația taie din pofta românilor de cumpărături pentru Crăciun. În timp ce unii vor cheltui mai puțin sau deloc pe cadouri, alții vor tăia chiar și de pe lista de alimente. Și nu doar românii se plâng de prețurile prea mari în prag de sărbători. Un studiu realizat la nivelul întregii Uniuni Europene arată că și cetățenii din alte state sunt îngrijorați de cât au ajuns să coste lucrurile de care au nevoie.

Economie 2024-11-15 19:10:35

Un cetăţean irakian în vârstă de 41 de ani este cercetat pentru tăinuire după ce a încercat să introducă ilegal în România, prin PTF Giurgiu, un autoturism raportat ca furat de autorităţile din Rusia.

Economie 2022-12-05 12:28:33

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, aflat într-o vizită la Kiev, a dat asigurări luni că „nu este prea târziu pentru ca Ucraina să câştige” în faţa Rusiei, în pofida regreselor recente ale armatei sale de pe front, în timp ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski insistă asupra necesităţii de a accelera livrările de arme, relatează AFP şi Reuters.

Economie 2024-04-29 20:39:47

Eurodeputaţii i-au solicitat joi comunităţii internaţionale să acţioneze rapid şi decisiv pentru a aborda escaladarea alarmantă a războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, indică un comunicat al legislativului european difuzat pe website-ul europarl.europa.eu.

Economie 2024-11-28 15:41:35

În jurul inteligenței artificiale există numeroase mituri și concepții greșite, care pot duce la o înțelegere eronată a capabilităților și impactului său asupra societății. AI actuală este departe de a avea conștiență sau intenții proprii.

Economie 2024-07-26 17:57:55