• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-10-17 09:43:13
  • Sursa:
CFR cumpara trenuri noi pentru prima data in ultimii 20 de ani Imagine

Autoritatea pentru Reformă Feroviară a finalizat, luni, procedura de evaluare tehnică şi financiară a ofertei înaintate de operatorul feroviar CFR Călători în cadrul primei proceduri din România de licitare a unui contract de serviciu public în domeniul transportului feroviar de călători.

Serviciile din acest prim contract vor acoperi rute magistrale electrificate din sudul şi centrul ţării, contribuind la îmbunătăţirea serviciilor feroviare ce deservesc Constanţa, Bucureşti, Ploieşti, Braşov, Alba Iulia, Deva, Arad, Craiova, Drobeta Turnu Severin, Reşiţa (prin nodul Caransebeş), Timişoara şi Târgu Jiu, se arată într-o postare a ARF, pe pagina sa de Facebook.

"Demersul are o dublă importanţă: marchează începutul oficial al tranziţiei către o piaţă a serviciilor publice feroviare de călători gestionată integral prin proceduri competitive, în linie cu reglementările naţionale şi europene în domeniu; s-a stabilit operatorul primelor trenuri noi ale României, achiziţionate în ultimii 20 de ani, ceea ce va permite exploatarea adecvată chiar din prima zi. Compensaţia preliminată iniţială de 43,25 lei/tren-km ţine cont de activităţile prestate de operator în vederea introducerii pe reţeaua românească a acestor trenuri, gradul de încărcare iniţial mai redus şi cerinţele de asigurare a calităţii stabilite în documentaţia de licitaţie. La fiecare 6 luni se va face o evaluare pentru stabilirea valorii corecte. Compensaţia este verificată în baza unui mecanism european pentru evitarea compensării în exces, sumele care depăşesc costurile eligibile fiind recuperate de statul român", notează ARF.

Licitaţia a fost derulată prin intermediul platformei independente de licitaţii a Bursei Române de Mărfuri şi a atras interesul operatorilor români şi internaţionali.

"În baza experienţei câştigate, ARF va lansa în săptămânile viitoare două noi licitaţii care să acopere alte servicii deservite de cele 37 de trenuri electrice noi furnizate de Alstom", dă asigurări ARF.

Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, s-a întâlnit cu omologii săi din Iran, Turcia și Liban înaintea reuniunii Consiliului de Securitate al ONU de marți, pentru a discuta despre Orientul Mijlociu, a transmis ministerul rus de externe, informează Reuters.

Economie 2024-01-23 08:34:49

Premierul Nicolae Ciucă a transmis joi că proiectul de lege depus în Senatul SUA, ce recomandă includerea României în Programul Visa Waiver, „creează o perspectivă certă” pentru realizarea acestui obiectiv. Acesta spune că Guvernul va continua să lucreze pentru îndeplinirea condițiilor tehnice.

Economie 2023-03-16 14:25:15

Pierderile armatei ruse în Ucraina au depășit cifra de 750.000 de militari și vor atinge un milion de soldați morți și răniți în următoarele șase luni, a declarat ministrul britanic al Apărării, Luke Pollard, citat de Kyiv Independent.

Economie 2024-12-20 09:34:06

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a demis vineri pe şeful Statului Major al armatei, generalul de brigadă Eduard Ohladciuc, deşi acesta era un susţinător al cooperării cu NATO, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres.

Economie 2024-09-27 15:51:33

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, s-a întors în sala de clasă, la Harvard, însă nu în calitate de student, ci ca vorbitor în cadrul cursului "Energie, tranziție energetică și geopolitică", susținut de profesorul universitar Meghan O'Sullivan. Ministrul a vorbit despre rolul României în prima linie a tranziției energetice în Europa, iar doi studenți i-au prezentat soluțiile pe care le propun pentru energia viitorului.

Economie 2024-02-09 16:41:54

Cutremurul devastator care s-a produs pe 6 februarie în apropiere de graniţa dintre Turcia şi Siria a fost urmat de peste 6.000 de replici, a anunţat duminică Agenţia turcă pentru gestionarea dezastrelor naturale (AFAD).

Economie 2023-02-19 14:02:56

Sute de susținători ai partidului AUR au mărșăluit, vineri dimineață, pe străzile din Iași, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române. Printre ei s-a aflat și liderul AUR, George Simion, care după-amiază, va participa și la eveniment convocat de Călin Georgescu în Parcul Tineretului din București și numit „Marea Horă a Unirii Neamului”. Tot la Iași au avut loc, vineri, și manifestări oficiale, la care liderii politicieni locali au fost huituiți.

Economie 2025-01-24 11:55:41

Tinerii sunt din ce în ce mai interesați de politică. Asta în contextul în care studiile arată că, la alegerile de la sfârșitul anului trecut, au fost de două ori mai mulți tineri la vot fața de scrutinul prezidențial din 2019. Generația Z are pretenții mari de la politicieni, iar tinerii nu se simt confortabil dacă văd discursuri clasice și promisiuni false. Ei spun că au nevoie de implicare, de realitate, de viziune și de empatie. „Foarte mulți copii sunt bulversați”, recunoaște o tânără care votează acum pentru prima dată. 

Economie 2025-05-04 18:06:27