• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-12-31 16:02:00
  • Sursa:
„Cine sunt eu”. Ce spune Catalin Berenghi, barbatul care a amenintat-o pe judecatoarea din dosarul lui Calin Georgescu Imagine

Cătălin Berenghi, bărbatul pe numele căruia poliția a deschis un dosar de urmărire penală după ce a amenințat-o pe judecătoarea din dosarul lui Călin Georgescu, are o serie de postări pe rețelele sociale în care acuză presa că minte în privința lui și își prezintă un „mini CV” în care susține că a fost luptător în Legiunea Străină, a avut misiuni de pază și protecție în zone război și este instructor de cursuri de supraviețuire. „Acum joc eu, cum vreau și-mi place, peste capul vostru! Vă rog să nu-mi stați în cale”, a transmis bărbatul care face parte din dispozitivul de pază a lui Călin Georgescu.

„Cine sunt eu, «infractorul» Cătălin Berenghi? Ce am făcut, am făcut pe timpul și banii mei”, a scris Cătălin Berenghi marți într-un mesaj pe Facebook, reluând o postare mai veche, din 2016, în care își prezintă un „mini CV”. 

Potrivit propriilor date, Berenghi a fost luptător în Legiunea Straină, genist, sniper (lunetist), alpinist, schior ghid montani, instructor de cursuri de supraviețuire și a avut mai multe misiuni de pază și protecție în zone de război (Irak, Afganistan). Totodată, el se prezintă și ca activist civic, care a participat la mai multe acțiuni de protest.

Imaginile de la Curtea de Apel de luni îl arată pe Cătălin Berenghi în dispozitivul de pază a lui Călin Georgescu. Poliția Capitalei a anunțat luni că a deschis dosar de cercetare penală pentru „ultraj judiciar”, după ce Cătălin Berenghi a postat pe Facebook ameninţări la adresa judecătoarei de la Curtea de Apel Bucureşti din dosarul lui Călin Georgescu.

„Gata cu trădările și trădătorii poporului român! Atenție, judecător Cristina Ardeleanu!”, a scris Cătălin Berenghi pe Facebook.

Ulterior, el a acuzat presa că minte în privința lui, spunând „cu mine nu vă merge”, dar și-a completat mesajele cu nota „pamflet”, pentru a atenua tonul de amenințare.

„Eu vă cunosc jocurile și toate șmecheriile, v-am studiat 10 ani. Acum joc eu, cum vreau și-mi place, peste capul vostru! Vă rog să nu-mi stați în cale! Vremea voastră a trecut! Pamflet”, a scris într-un alt mesaj postat marți pe aceeași rețea. 

Cătălin Berenghi nu este singurul personaj cu trecut în Legiunea Străină, care îl înconjoară pe fostul candidat Călin Georgescu.

Horațiu Potra este un alt mercenar care are relații cu Călin Georgescu, deși acesta din urmă a negat inițial. Potra a fost reținut de polițiști într-o noapte când venea cu mașina spre București, anchetatorii spunând că acesta se pregătea, împreună cu mai mulți complici, să provoace o serie de acte de violență în cadrul unor manifestări publice în Capitală, după anularea alegerilor prezidențiale.

Cătălin Berenghi a intrat de mai mulți ani în atenția presei. În 2015, el a ajuns în lumina reflectoarelor după ce a îngropat carne de porc pe un teren în nordul Capitalei, pe care guvernul intenționa să-l doneze comunităţii musulmanilor pentru construcţia unei moschei.

„Poporul nu a fost întrebat dacă doreşte sau nu această megamoschee. Cei care vor face precum Victor Viorel Ponta (premierul de la acea dată - n.r.), ca el vor păţi. O să-l urmărim şi la puşcărie dacă va ajunge, să ducem chiftele şi să-l întrebăm dacă mai doreşte mega moschee”, declara Cătălin Berenghi.

În 2019, el a vrut să candideze la Cotroceni, dar nu a reușit să strângă semnăturile necesare.

„Dacă nu participi, nici lumea nu te cunoaște. Trebuie să începi să te faci cunoscut, indiferent de rezultat. E un început. La următoarele alegeri sperăm să fie mai bine, la următoarele și mai bine. Așa se face. Ați văzut că și USR au pornit ușor, apoi au devenit din ce în ce mai puternici”, spunea Berenghi într-o declarație pentru Digi24.

Un an mai târziu, în 2020, el a candidat, tot fără succes, și la Primăria Capitalei.

Kremlinul a afirmat luni că ideea unor negocieri de pace în Ucraina fără participarea Rusiei este ridicolă, transmite Reuters.

Economie 2024-02-26 16:30:50

O ploaie torențială a provocat haos pe Transalpina. Timp de aproape 12 ore, traficul pe DN 67C, în zona Hidrocentralei Gâlceag, a fost blocat pe ambele sensuri. Apa a adus de pe versanți pe șosea pietre și pământ și a făcut imposibilă circulația autoturismelor în zonă. Județul Alba se afla, în acel moment, sub cod galben de furtună. Abia târziu în noapte drumarii au reușit să deblocheze șoseaua.

Economie 2024-08-15 14:05:39

Majoritatea covârșitoare a rușilor spun că sunt patrioți (91%) în timp ce 52% dintre aceștia se consideră "patrioți absoluți" și doar 5% recunosc că nu sunt patrioți deloc, arată un sondaj de opinie dat publicității de agenția rusă de presă TASS.

Economie 2023-04-12 16:07:07

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.658 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID –19), cu 4.370 mai multe față de ziua anterioară, anunță ministerul Sănătății. Este cel mai mare număr de infectări din luna martie. 1.551 dintre cazurile noi din ultimele 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Economie 2022-07-19 13:07:17

Thriller-ul despre procesul de alegere al papilor, „Conclave” şi drama despre destinul unui imigrant „The Brutalist” sunt marile câştigătoare de duminică ale premiilor industriei britanice a filmului, BAFTA, reuşind să obţină câte patru premii fiecare. Actorul american de origine română Sebastian Stan, nominalizat la premmiul pentru cel mai bun actor pentru rolul din „The Apprentice” a pierdut în fața lui Adrien Brody, protagonistul din„The Brutalist”.

Economie 2025-02-17 07:51:10

Cum ar arăta societatea dacă părți cyborg ale corpului ar fi disponibile pentru a fi folosite ca și bicicletele de închiriat?, se întreabă agenția de presă Reuters. Echipa lui Masahiko Inami de la Universitatea din Tokyo a încercat să afle acest lucru prin crearea unor brațe robotice ce pot fi purtate.

Economie 2023-07-03 08:00:35

Fotografii apărute pe rețelele sociale arată urmările atacului rusesc cu drone de azi-noapte. În imagini se vede clar cum cel puțin un depozit de cereale a fost distrus.

Economie 2023-07-24 12:46:01

Cel mai recent sondaj realizat de CURS arată că partidele de opoziție USR și AUR pierd teren. PNL înregistrează o creștere în topul preferințelor românilor.

Economie 2022-05-30 16:03:01