• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-12-20 15:37:57
  • Sursa:
Cele mai mari site-uri pornografice, in vizorul UE. Platformele vor trebui sa respecte reguli mai stricte Imagine

Comisia Europeană a adăugat trei site-uri pornografice - Pornhub, Stripchat şi XVideos - pe lista platformelor online foarte mari (VLOP) care fac obiectul unor controale mai stricte, în conformitate cu noua legislaţie privind serviciile digitale (DSA), informează un comunicat, potrivit News.ro.

După X (fostul Twitter), TikTok, Google şi Facebook (Meta), aceste platforme, care au fiecare peste 45 de milioane de utilizatori activi în UE, vor fi supuse unor reguli mai stricte, în special pentru a se asigura că pun în aplicare măsurile necesare pentru protejarea minorilor, a anunţat miercuri Comisia Europeană.

Până pe 17 februarie 2024, toate platformele online şi motoarele de căutare care intră sub incidenţa VLOP vor trebui să respecte obligaţiile generale care decurg din DSA. De exemplu, vor trebui să ofere mecanisme uşor de utilizat pentru a permite utilizatorilor sau entităţilor să notifice conţinutul ilegal, vor trebui să informeze imediat autorităţile de aplicare a legii în cazul în care iau cunoştinţă de orice informaţie care dă naştere la suspiciunea că o infracţiune care implică o ameninţare la adresa vieţii sau a siguranţei unei persoane a avut loc, are loc sau este posibil să aibă loc, inclusiv în cazul abuzului sexual asupra copiilor. De asemenea, platformele vor trebui să înceteze să mai prezinte reclame orientate pe baza unui profil alcătuit din date sensibile (cum ar fi originea etnică, opiniile politice sau orientarea sexuală) sau care vizează minorii.

Pe lângă dispoziţiile generale din DSA, în termen de patru luni de la desemnarea lor ca VLOP, Pornhub, XVideos şi Stripchat vor trebui, de asemenea, să adopte măsuri specifice pentru a responsabiliza şi a proteja utilizatorii online, inclusiv minorii, şi să evalueze şi să atenueze în mod corespunzător orice riscuri sistemice care decurg din serviciile lor. Aceste obligaţii suplimentare şi specifice includ:

- o moderare mai strictă a conţinutului:

- VLOP-urile trebuie să îşi analizeze riscurile sistemice specifice în ceea ce priveşte difuzarea de conţinut ilegal şi de conţinut care ameninţă drepturile fundamentale. Rapoartele de evaluare a riscurilor vor trebui să fie transmise Comisiei la patru luni de la notificarea desemnării oficiale şi să fie făcute publice cel târziu un an mai târziu;

- VLOP-urile trebuie să instituie măsuri de atenuare a riscurilor legate de difuzarea de conţinuturi ilegale online, cum ar fi materialele privind abuzurile sexuale asupra copiilor, şi de conţinuturi care afectează drepturile fundamentale, cum ar fi dreptul la demnitate umană şi la viaţă privată în cazul partajării online de materiale intime fără consimţământ sau al pornografiei de tip deepfake. Aceste măsuri pot include, printre altele, adaptarea termenilor şi condiţiilor, a interfeţelor, a proceselor de moderare sau a algoritmilor lor;

- VLOP-urile trebuie să îşi consolideze procesele interne, resursele, testarea, documentarea şi supravegherea oricăreia dintre activităţile lor legate de detectarea riscurilor sistemice, precizează Comisia Europeană.

În ceea ce priveşte protecţia minorilor, VLOP-urile trebuie să îşi proiecteze serviciile, inclusiv interfeţele, sistemele de recomandare şi termenii şi condiţiile, pentru a împiedica şi preveni riscurile pentru bunăstarea copiilor. Este vorba de măsuri de atenuare pentru a proteja drepturile copilului şi pentru a împiedica accesul minorilor la conţinutul pornografic online, inclusiv cu instrumente de verificare a vârstei. Rapoartele de evaluare a riscurilor vor trebui în special să detalieze orice efect negativ asupra protecţiei sănătăţii mentale şi fizice a minorilor.

Pentru transparenţă şi responsabilitate, VLOP-urile vor trebui să ofere acces cercetătorilor la datele disponibile publicului, inclusiv cercetătorilor verificaţi, desemnaţi de coordonatorii de servicii digitale.

În urma desemnării lor ca VLOP, Comisia Europeană va fi responsabilă de supravegherea Pornhub, Stripchat şi XVideos, în cooperare cu coordonatorii de servicii digitale din statele membre. Serviciile Comisiei vor monitoriza cu atenţie respectarea de către aceste platforme a obligaţiilor DSA, în special în ceea ce priveşte măsurile de protecţie a minorilor împotriva conţinutului dăunător şi de combatere a difuzării de conţinut ilegal. Serviciile Comisiei sunt pregătite să colaboreze îndeaproape cu platformele nou desemnate pentru a se asigura că aceste aspecte sunt abordate în mod corespunzător, transmite comunicatul de la Bruxelles.

Pe 25 aprilie 2023, Comisia a desemnat primele 19 platforme online şi motoare de căutare foarte mari (VLOP şi VLOSE). Începând de la sfârşitul lunii august, acestea trebuie să respecte obligaţiile suplimentare prevăzute de DSA. Până pe 17 februarie 2024, toate platformele, cu excepţia celor mici şi a microîntreprinderilor, vor trebui să se conformeze obligaţiilor generale introduse de DSA.

Supravegherea şi punerea în aplicare a DSA vor fi împărţite între Comisie şi coordonatorii de servicii digitale, care vor fi desemnaţi de statele membre până pe 17 februarie 2024.

Primăria Sector 4 a anunţat vineri seară că a sesizat Poliţia, după primirea unui apel care anunţa că, în 30 de minute, se va produce un „incident” la Cluj B52 din Bucureşti şi se cerea evacuarea, „ca să nu sufere şi oameni nevinovaţi”. Apelul preciza că în local are loc o petrecere „organizată de jigodii din PSD, PNL şi AUR”, informează news.ro.

Economie 2024-12-13 22:00:42

China publică o nouă versiune a „listei negative”, reducând numărul industriilor restricționate de la 117 la 106, pentru a stimula accesul investitorilor străini. Măsurile includ sectoare precum telecomunicațiile și producția TV, pe fondul unei economii afectate de consumul intern slab și criza datoriilor, scrie Reuters.

Economie 2025-04-24 09:43:40

Anunţurile de participare la licitaţia pentru construcţia secţiunilor Leghin - Târgu Neamţ şi Târgu Mureş - Miercurea Nirajului şi legătura la A3, parte din Autostrada Unirii, au fost transmise marţi spre publicare în sistemul public de achiziții electronice, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, informează Agerpres.

Economie 2022-12-27 19:41:51

Poliţiştii din Arad au constatat că au fost furaţi 200.000 de lei dintr-un bancomat din localitatea Şiria, după ce a fost sesizat un incendiu la bancomat, informează, vineri, IPJ Arad, transmite Agerpres.

Economie 2024-07-05 13:02:31

Sume uriașe în declarațiile de avere ale parlamentarilor care în ultimul an au avut nunți sau botezuri. Recordurile de încasări sunt deținute de George Simion (deputat AUR), care a spune că a primit daruri de nuntă în valoare de 400.000 euro, respectiv de Ionuț Stroe (deputat PNL), care adunat daruri în valoare de circa un sfert de milion de euro. Recordul de încasări la un botez în ultimul an îl deține deputatul PSD Constantin Bîrcă, cu 71.800 de euro daruri la botezul fiicei sale.

Economie 2023-07-03 17:14:58

Fondul Monetar Internaţional a anunţat miercuri că a ajuns la un acord preliminar cu Ucraina care ar putea deschide calea pentru un program de împrumut, în condiţiile în care ţara vrea să obţină până la 20 de miliarde de dolari pentru a-şi consolida rezervele şi a-şi acoperi nevoile bugetare, transmite Bloomberg.

Economie 2022-11-24 00:08:44

Întâlnire surpriză de 1 mai pentru Dacian Cioloș. Europarlamentarul a povestit pe pagina de Facebook că s-a întâlnit cu un urs în timpul unei plimbări prin Parcul Național Piatra Craiului. Întâmplarea a fost filmată, iar imaginile au fost postate pe rețeaua socială.

Economie 2023-05-01 18:32:23

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat duminică, la emisiunea „În fața ta” de la Digi 24, că nu exclude o posibilă candidatură la președinția României în viitor. Nicușor Dan a precizat, în același timp, că și-ar mai dori încă un mandat de primar al Bucureștiului.

Economie 2024-10-20 15:52:36