• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-04-22 13:01:13
  • Sursa:
Apartamentele papale au fost sigilate dupa moartea papei Francisc Imagine

Apartamentele papei Francisc, atât cel din reşedinţa sa de la Casa Santa Marta, cât şi cel din Palatul Apostolic, pe care nu l-a folosit, au fost sigilate, aşa cum cere tradiţia, după decesul suveranului pontif, luni, relatează EFE, preluată de Agerpres.Ritualul de sigilare este efectuat pentru a asigura siguranţa tuturor documentelor şi bunurilor după moartea papei.Uşile apartamentului din Palatul Apostolic, pe care Francisc nu l-a folosit de la alegerea sa în 2013, au fost sigilate cu o panglică roşie şi cu ceară de aceeaşi culoare.

La sigilare au participat cardinalul american Kevin Joseph Farrell, camerleng care va conduce administraţia Sfântului Scaun în această perioadă de "sede vacante", precum şi secretarul de stat Pietro Parolin şi arhiepiscopul venezuelean Edgar Pena Parra, şeful Afacerilor Generale ale Secretariatului de Stat al Sfântului Scaun.Apoi s-a procedat la sigilarea Casei Santa Marta în acelaşi scop.Inelul Pescarului şi sigiliile papale ar trebui, de asemenea, anulate, astfel încât nimeni să nu poată semna documente în numele său după moartea sa.Medicii de la Vatican au stabilit drept cauza morţii papei un accident vascular cerebral, cu comă şi insuficienţă cardiovasculară ireversibilă.Francisc, primul papă latino-american, a scris în testamentul său că doreşte să fie înmormântat într-o capelă din Bazilica Sfânta Maria cea Mare (Santa Maria Maggiore) şi într-un mormânt simplu.Sicriul său urmează să fie dus miercuri la Bazilica Sfântul Petru din Vatican pentru a fi văzut de credincioşi, în timp ce funeraliile vor avea loc între vineri şi duminică, conform legislaţiei în vigoare la Vatican.

Actorii de la Hollywood s-au alăturat grevei scenariștilor, pentru prima dată în ultimii 43 de ani, ceea ce a dus la oprirea activității cinematografice și de televiziune din SUA, parțial din cauza temerilor legate de impactul inteligenței artificiale (AI), transmite BBC.

Economie 2023-07-15 08:00:25

Casa Albă este „preocupată de alegerea făcută de premierul ungar, Viktor Orban, de a face această călătorie la Moscova”, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt Karine Jean-Pierre, relatează AFP, citată de Agerpres.

Economie 2024-07-05 22:02:26

Preşedinţia Rusiei a afirmat joi că nicio ţară - inclusiv SUA - nu are motive de îngrijorare privind prezenţa în Cuba a unor nave militare ruse, în cadrul unui exerciţiu, transmite Reuters.

Economie 2024-06-13 17:29:54

Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, a cerut Ucrainei să renunţe la ameninţările cu boicotarea Jocurilor Olimpice de vară din 2024, în cazul participării sportivilor ruşi şi belaruşi la competiţia din capitala Franţei, informează Reuters.

Economie 2023-02-09 14:51:25

Marcel Ciolacu a vorbit luni seara, la Antena 3 CNN, despre intrarea României în Schengen și despre atitudinea cancelarului austriac în acest caz, și a confirmat că țara noastră blochează accesul unor ofițeri austrieci la reuniunile NATO. „Ai drept de veto, dar trebuie să-l justifici”, a spus premierul, care a adăugat că „eu, cât timp sunt prim-ministru nu o să accept ca domnul cancelar să fie ipocrit și să umilească în continuare România”.

Economie 2023-09-25 22:51:02

Presați de autoritățile europene, care amenință România cu tăierea unor fonduri europene de 3 miliarde de euro dacă nu rezolvă problema pensiilor speciale, care înghit de la an la an tot mai mulți bani din buget, politicienii români mimează că le taie. După luni întregi de negocieri, Parlamentul a dat azi un prim vot, pe un proiect care taie doar câteva sute de lei prin supraimpozitarea pensiilor care se ridică la peste zece mii de lei, pe lună. Iar în marea de pensionari speciali se disting cei care au revenit la stat și iau de la buget și pensie și salariu. Digi24 a identificat câteva cazuri, însă unul se distinge prin cinismul explicațiilor oferite - „Ce au învățat oamenii cu 1.000 de lei pensie ca să merite mai mult?”

Economie 2023-03-28 17:50:54

Băncile care au o mai mare diversitate de gen în consiliile lor directoare tind să acorde mai puţine credite companiilor care creează prejudicii mai mari mediului înconjurător, arată un studiu efectuat de Banca Centrală Europeană, transmite Bloomberg.

Economie 2022-10-10 17:50:13

Salvamontiștii vin cu o serie de recomandări pentru turiștii care vor să petreacă finalul de săptămână la munte. Specialiștii sugerează românilor să aibă echipamente și haine potrivită, în contextul în care meteorologii au anunțat frig și ninsori viscolite în mai multe județe.

Economie 2024-11-09 13:48:58