• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-03-05 23:23:52
  • Sursa:
Alina Gorghiu: Legea 2 Mai a fost votata astazi in for decizional, va merge la promulgare Imagine

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat, marţi seară, că Legea 2 Mai a fost votată de forul decizional din Parlament şi urmează să meargă la promulgare. Legea spune că traficanţii de droguri nu vor mai primi pedepse cu suspendare, ci vor face închisoare. Potrivit ministrului, numai anul trecut au fost înregistrate cu peste 30% mai multe dosare care au ca obiect traficul de droguri.

”Cred că cel mai sănătos demers legislativ pe care l-am făcut împreună cu colegii mei a fost Legea 2 Mai. A fost votată astăzi în for decizional, va merge la promulgare şi, practic, este o lege care arată angajamentul nostru în a preveni o altă tragedie cum a fost cea de la 2 Mai în care doi tineri şi-au pierdut viaţa. Ce spune această lege? Spune că traficanţii de droguri de mare risc nu vor mai putea primi pedepse cu suspendare. Pedeapsa va fi mereu în cazul traficanţilor de droguri de mare risc, asta înseamnă cocaină, heroină, fentail, oxicodonă, în cazul acesta pedeapsa va fi executată mereu în sistem penitenciar”, a declarat Gorghiu, marţi, la Radio România Actualităţi, potrivit News.ro.

Alina Gorghiu spune că ministerele, premierul, şcoala, societatea civilă ar trebui să se preocupe ca generaţia tânără să beneficieze de protecţia sporită a statului.

”Acum câteva zile am văzut cu toţii cazul judecătoarei de la Mangalia care din păcate a întrebat părinţii dacă sunt prezente în sală victimele decedate în accidentul de la 2 Mai şi a creat o mare revoltă şi o mare sensibilitate la nivelul opiniei publice şi vă mărturisesc că eu personal am fost marcată de ce s-a întâmplat acolo. În final e bine că s-a sesizat Inspecţia Judiciară şi CSM, însă, acest fenomen al drogurilor rămâne o mare problemă a României şi cred că eu ca ministru de Justiţie, Ministerul de Interne, Parlamentul, premierul, societatea civilă, părinţii, şcoala, noi toţi la aceeaşi masă adunaţi, trebuie să ne gândim cum facem ca generaţia asta tânără de care la nivel de discurs ne preocupăm să beneficieze de o protecţie sporită din partea statului”, a precizat Alina Gorghiu.

Ministrul Justiţiie s-a referit şi la legea privind registrul traficanţilor, ea subliiind că a crescut foarte mult numărul dosarelor care privesc traficul de droguri.

”Da, am avut o victorie de etapă chiar săptămâna trecută pentru că a trecut o altă lege importantă prin Parlament, acel registru naţional al traficanţilor de droguri şi am încredere că vor fi votate alte iniţiative cât de curând. Anul trecut statistica spune că au fost înregistrate cu 30,85% mai multe dosare care au ca obiect traficul de droguri, adică 14.900 şi ceva. Dacă adăugăm acest număr nou de dosare la cele nesoluţionate din anii trecuţi, ajungem la un număr de 27.000. Adică un număr extraordinar de mare faţă de capacitatea statului român de a gestiona lucrurile foarte repede şi foarte eficient. Sigur că au fost soluţionate prin rechizitoriu şi acord de recunoaştere a vinovăţiei 9.000 de dosare şi au fost aproape 3.000 de inculpaţi trimişi în judecată”, a adăugat Alina Gorghiu.

Aceasta a firmat şi că s-au confiscat mai bine de o tonă de drogrui de risc şi de mare risc şi aproximativ 270.000 de comprimate de droguri de risc şi mare risc.

Partidul Social-Democrat german (SPD) al cancelarului Olaf Scholz a fost devansat în mod clar de conservatorii din CDU (Uniunea Creştin Democrată) la alegerile legislative care au avut loc duminică în Renania de Nord - Westfalia, landul german cu cea mai mare populaţie.

Economie 2022-05-15 22:14:09

Danemarca va trimite o fregată, în ianuarie 2024, pentru a participa la operațiunea internațională condusă de SUA în Marea Roșie, împotriva rebelilor Houthi, a declarat vineri ministrul danez al Apărării, transmite Reuters.

Economie 2023-12-29 18:40:45

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, joi, într-un interviu acordat Agerpres, că doar o creștere a pensiilor cu 10% poate fi sustenabilă din punct de vedere bugetar. El îl contrazice astfel pe premierul Nicolae Ciucă, care a anunțase o creștere a pensiilor cu 15%. 

Economie 2022-10-27 16:43:17

Avansul mercenarilor Wagner spre Moscova s-a oprit, sâmbătă seară, după ce Evgheni Prigojin a fost convins după negocieri cu Aleksandr Lukașenko să nu mai continue rebeliunea împotriva forțelor Kremlinului și a regimului Putin. „Înțelegând toată responsabilitatea că ar putea fi vârsat sânge rusesc, întoarcem coloanele noastre și ne îndreptăm în sens invers, în taberele luptă conform planului”, a transmis Prigojin, confirmând oprirea avansului mercenarilor. Totuși, nu este încă clar care va fi deznodământul în condițiile în care Putin a promis, dimineață, că cei responsabili de această „trădare” vor fi pedepsiți. Între timp, Kremlinul a anunțat că nu are de gând să-l pedepsească pe Prigojin pentru insurecție și că a ajuns la un acord ca liderul Wagner să plece în exil în Belarus. Nici luptătorii din gruparea de mercenari nu vor fi pedepsiți și vor primi posibilitatea de se înrola la ministerul apărării rus și de a semna contracte pentru a intra în armata regulată.

Economie 2023-06-25 00:10:09

Primul tronson din drumul judeţean 107I din judeţul Alba, care traversează Munţii Apuseni, este aproape finalizat şi va fi recepţionat în 15 decembrie, potrivit Ziarul Unirea. Drumul, denumit iniţial Transalpina de Apuseni, va purta numele de Transapuseana, autorităţile judeţene făcând demersuri pentru ca denumirea să devină marcă protejată.

Economie 2023-12-04 10:18:45

Miniştrii de externe ai statelor Uniunii Europene au aprobat, marţi, acordarea statutului de ţară candidată la aderare Bosniei-Herţegovina, o decizie ce va fi validată oficial de liderii UE, joi, la summitul de la Bruxelles, transmit agenţiile AFP, Reuters şi dpa, citând surse diplomatice.

Economie 2022-12-13 17:19:57

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat marţi, într-un comentariu legat de accidentul de elicopter în care a murit preşedintele iranian Ebrahim Raisi, că sancţiunile americane au înrăutăţit siguranţa aviaţiei.

Economie 2024-05-21 14:35:17

Informațiile colectate de Alianța Nord-Atlantică indică faptul că Rusia continuă să producă un număr semnificativ de rachete, sugerând că acestea sunt stocate pentru atacuri viitoare, în ciuda unei relative încetiniri a acestor tipuri de atacuri.

Economie 2025-04-04 10:45:41