• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-03-31 08:00:09
  • Sursa:
„Un test de sange m-a salvat de chimioterapie”. Reaparitia cancerului, depistata cu 4 ani mai repede cu ajutorul biopsiilor lichide Imagine

Un test de sânge care poate detecta celulele canceroase ar putea să salveze mii de persoane de chimioterapie în fiecare an, informează BBC. În urma unui studiu realizat în Marea Britanie s-a descoperit că pentru jumătate dintre pacienții testați chimioterapia intravenoasă este inutilă.

Un studiu major al tratării cancerului colorectal a fost demarat de cercetătorii britanici care încearcă să determine dacă testul de sânge ar putea arăta când o operație a înlăturat complet tumoarea. Doctorii spun că jumătate dintre pacienții bolnavi de cancer de colon în stadiul III se vindecă după operație și, astfel, nu ar mai fi necesară chimioterapia.

Aproximativ 1.600 de bolnavi de cancer colorectal au fost recrutați pentru studiul din Marea Britanie.

Chimioterapia intravenoasă este recomandată pentru înlăturarea celulelor canceroase rămase după o operație reușită și pentru a reduce riscul ca tumoarea să reapară. Dar, în cazul pacienților care suferă de cancer de colon, oxaliplatina poate provoca furnicături dureroase și amorțirea mâinilor și a picioarelor, numite neuropatie periferică.

Această tulburare a sistemului nervos periferic se poate manifesta pe termen lung. „Nu aș putea să mă descurc cu asta”, a spus Ben Cooke, un stilist și patron al unui coafor din Chelsea, Londra.

Bărbatul de 52 de ani s-a alăturat studiului realizat la Spitalul Royal Marsden de la Londra, care evaluează dacă un test de sânge poate semnala cazurile în care chimioterapia nu mai este necesară.

Testul făcut de Cooke a arătat că a scăpat complet de cancer, astfel că a evitat chimioterapia intravenoasă.

În schimb, ca toți ceilalți care au participat la studiu, Cooke a făcut chimioterapie orală luând câte o tabletă de două ori pe zi. Acestea au efecte secundare foarte mici și britanicul a putut să meargă din nou la muncă. „Faptul că nu am mai resimțit furnicături în mâini a fost o binecuvântare absolută”, a dezvăluit Cooke.

Noile teste de sânge au capacitatea de a detecta urme microscopice ale cancerului în fluxul sanguin. Aceste fragmente minuscule sunt invizibile în radiografii.

Rezultatul obținut de Cooke s-ar putea aplica în cazul a mii de bolnavi de cancer colorectal care sunt tratați în fiecare an.

„Asta este bine pentru pacient, este bine pentru serviciul de sănătate, este bine pentru reducerea costurilor suportate de NHS”, a explicat dr. Naureen Starling, principalul investigator care participă la studiu, adăugând că toată lumea ar avea de câștigat de pe urma acestor teste de sânge.

Testele ar putea fi în curând extinse și la bolnavii de cancer pulmonar și mamar. Doctorul Starling a precizat că potențialul noii tehnologii este „imens”, nu doar în cazul depistării bolii reziduale după intervenția chirurgicală, dar și pentru diagnosticul timpuriu.

Ceea ce este clar deja, după mai multe studii, este că testele de sânge, numite și „biopsii lichide”, pot dezvălui prezența remanentă a cancerului la plămâni înainte ca acesta să poată fi detectat folosind metodele tradiționale.

Un studiu clinic realizat în Grecia, ale cărui rezultate au fost publicate în ianuarie în revista Nature, a descoperit că biopsiile lichide ar putea semnala reapariția cancerului cu cel puțin patru ani înainte ca boala să poată fi detectată prin radiografie.

„Știam cât de toxică poate fi”, a spus și Susanne Winter, o artistă din Surrey diagnosticată cu cancer de colon în stadiul III, despre chimioterapia pe care ar fi trebuit să o urmeze după ce a suferit o operație reușită de înlăturare a tumorii.

„Să auzi că nu o să mai ai nevoie de ea este pur și simplu incredibil”, a explicat Winter.

„Sfântul Graal” al depistării cancerului îl reprezintă capacitatea de a descoperi boala cât mai devreme într-un stadiu în care pacientului îi este mai ușor să se vindece.

Un fenomen rar a fost surprins la Marea Neagră. Din apa mării a ieșit un abur, care a format un „fum de mare”.

Economie 2024-01-10 18:16:03

Unsprezece nave chineze au fost detectate în decurs de 24 de ore în jurul Taiwanului, a declarat miercuri Ministerul Apărării taiwanez, un record de la începutul acestui an, informează AFP, potrivit Agerpres.

Economie 2024-02-28 11:34:59

Fondul Monetar Internațional se așteaptă ca estimările sale privind creșterea economiei mondiale să se revizuiască din nou negativ, de luna viitoare, conform unui purtător de cuvânt al organizației. În această săptămână și Banca Mondială și OCDE și-au revizuit negativ prognozele, relatează Reuters.

Economie 2022-06-10 10:13:30

Rușii au suspendat operațiunile de la centrala nucleară Zaporojie din cauza unor posibile „provocări” ale ucrainenilor, transmite agenția de presă TASS, care îl citează pe guvernatorul din regiune instalat de Moscova, potrivit Reuters. 

Economie 2023-05-08 23:47:38

Un tânăr de 21 de ani dintr-o comună suceveană a fost reţinut de către poliţişti sub acuzaţia de omor şi tentativă de omor, după ce a bătut cu ranga doi bărbaţi cu care a avut un conflict spontan. Victimele au fost găsite în şanţ, de către o persoană care a sunat la 112, scrie News.ro.Dosarul în acest caz a fost deschis de către poliţişti după ce, sâmbătă seară, la ora 21:00, o persoană a sunat la 112 anunţând că un bărbat este căzut într-un şanţ, pe raza comunei Boroaia din judeţul Suceava.

Economie 2024-03-17 15:23:03

Trupul unui bărbat, văzut de un cetăţean vineri plutind pe Lacul Siutghiol, a fost scos din apă de pompieri, fiind stabilit apoi că este vorba de unul dintre cei doi pescari care, luna trecută, au ieşit cu o barcă pe lac şi nu au mai revenit la mal.

Economie 2024-02-16 17:27:34

O femeie din Ucraina, în vârstă de 68 de ani, a fost reţinută de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, după ce şi-a înjunghiat mortal soţul cu un cuţit de bucătărie în urma unui conflict spontan într-un apartament din Sectorul 6 al Capitalei, transmite Agerpres.

Economie 2024-03-10 14:26:31

Joe Biden s-a adresat în timpul discursului susținut la Varșovia și Maiei Sandu, președinta Republicii Moldova, cerând audienței aplauze pentru ea. „Ne dorim ca și oamenii din Moldova să trăiască în libertate. Doamnă președinte Sandu, suntem mândri să stăm alături de dumneavoastră”, a spus președintele Statelor Unite.

Economie 2023-02-21 20:07:05