Consens in Bulgaria pentru formarea unui guvern stabil. Liberalii si conservatorii au ales solutia rotatiei premierilor

Consens in Bulgaria pentru formarea unui guvern stabil. Liberalii si conservatorii au ales solutia rotatiei premierilor Imagine

Liberalii și conservatorii din Bulgaria au ajuns la un consens pentru a forma un guvern, după cinci tururi de alegeri legislative în ultimii doi ani, o parte a soluției găsite fiind rotația premierilor.

Anunțul a fost făcut de fostul comisar european Maria Gabriel, care a fost însărcinată de conservatori să negocieze formarea unui guvern stabil cu tabăra liberală, pentru a fi evitate noi alegeri.

"Am făcut toţi multe concesii", a anunțat ea într-o conferinţă de presă, la Sofia, potrivit News.ro.

Maria Gabriel, în vârstă de 44 de ani, care a demisionat din postul de la Bruxelles săptămâna trecută, urmează să fie, într-o primă fază, vicepremier în Cabinetul unui cercetător, Nikolay Denkov, în vârstă de 60 de ani, ales de către coaliţia reformatoare liberală CC/BD.

După nouă luni, Maria Gabriel urmează să preia conducerea Guvernului.

"Am căutat o soluţie prin care să evităm pericolul real al unor noi alegeri", a declarat Nikolay Denkov, în conferinţa de presă comună cu Maria Gabriel.

Bulgaria a organizat la doi aprilie al cincilea rând de alegeri legislative în doi ani, după ce diverse formaţiuni politice bulgare au eşuat să ajungă la un acord.

În Bulgaria s-au succedat - cu excepţia unei scurte perioade liberale - numeroase guverne interimare numite de către şeful statului.

Partidul GERB (conservatori) al fostului premier Boiko Borisov, care s-a clasat primul în urma scrutinului, a desemnat-o la 10 mai pe Maria Gabriel să găsească o soluţie, insitând asupra profilului consensual al acesteia.