• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-03-25 17:29:33
  • Sursa:
Un barbat din Buzau a strans in casa 5.500 de ceasuri: „Sa le potrivesc pe toate la ora de vara mi-ar lua jumatate de an” Imagine

Un colecţionar din municipiul Buzău, care deţine aproape 5.500 de ceasuri, spune că i-ar lua mai bine de jumătate de an să le potrivească la ora de vară şi speră ca la un moment dat să se renunţe la schimbarea orei de două ori pe an.

"În urmă cu ceva timp, toate ceasurile din cameră le întorceam tot timpul. Acum să le potrivesc pe toate la ora de vară cred că mi-ar lua jumătate de an. Poate nu se va mai schimba ora să dorm liniştit, să nu mai fiu nevoit să le potrivesc la ora de vară şi la ora de iarnă. La majoritatea ceasurilor pe care le am trebuie să le schimb ora manual, mişcând de limba minutarului. Mai sunt ceasuri cu reglaje în spate, cum sunt ceasurile de masă sau de perete, altele au rotiţe de care mişti pentru a schimba ora, butoane, unele sunt automate, se actualizează singure, dar sunt şi mecanisme ceva mai complicate. De exemplu, am un ceas cu un potenţiometru. Până l-am potrivit la ora dorită, mi-a luat jumătate de oră", a declarat pentru AGERPRES Ştefan Turcea.

Pasiunea pentru ceasuri o are de la tatăl său, iar în ultimii ani a reuşit să strângă o colecţie impresionantă. Achiziţionează ceasurile din târguri sau din mediul online şi le restaurează.

"Am în jur de 5.500 de ceasuri, nu le mai ştiu numărul exact. Ţin ceasurile în toată casa, în trei camere, pe hol, în garaj, dar şi în pod. Am început să colecţionez în urmă cu 14 - 15 ani. Tata repara ceasuri şi am găsit un ceas cu pendul nereparat. L-am luat şi de curiozitate l-am desfăcut, l-am reparat şi am avut o satisfacţie mare. Atunci a început să îmi placă. Din acel moment tot cumpăr ceasuri din târguri şi le repar. De regulă, cumpăr cam 2-3 ceasuri pe săptămână, caut să fie de marcă bună, de calitate, să arate bine, să fie rare şi cu mecanisme inedite", ne spune colecţionarul din Buzău.

Din când în când mai repară ceasuri pentru prieteni, dar nu şi-ar dori niciodată un atelier de ceasornicărie. În schimb, Ştefan Turcea speră ca la un moment dat să poată expune măcar câteva dintre ceasurile sale într-un muzeu sau să amenajeze unul propriu. O parte din garajul său deja a fost transformat într-un astfel de loc.

"Camera în care dorm este plină de ceasuri. Nu mă deranjează când sună sau când produc tot felul de sunete. Visul meu este să am o expoziţie, o sală unde să le expun şi să le arăt şi oamenilor, copiilor. Poate că nu am piese extravagante, foarte scumpe, dar sunt ceasuri cu istorie, cu poveşti", ne-a dezvăluit el.

Deţine un ceas Gustav Becker din 1860, unul Comtoise vechi de peste 200 de ani, dar şi alte modele produse în Germania, Elveţia şi Franţa. În colecţie se mai află un ceas Victoria produs în România anilor '60 şi un orologiu vechi de peste 100 de ani, în formă de butoi de vin.

În noaptea de 25 spre 26 martie, România trece oficial la ora de vară. Ora 3,00 devine ora 4,00, iar duminica devine cea mai scurtă zi din an.

Duminică, 25 iunie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 22 iunie, Loteria Română a acordat peste 14.500 de câștiguri în valoare totală de peste 1 milion de lei.

Economie 2023-06-25 18:48:51

Rata inflației în noiembrie a ajuns la aproape 17%, față de doar 15,3% în luna precedentă, conform INS.

Economie 2022-12-13 10:23:49

Accident grav în județul Constanța. Doi oameni au murit și un altul a fost rănit după ce mașinile în care se aflau s-au ciocnit frontal. Accidentul a avut loc miercuri seară pe un drum comunal, între localităţile Năvodari şi Lumina, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.

Economie 2025-04-10 10:45:13

Legendarul fotbalist italian Roberto Baggio a fost sechestrat, agresat şi jefuit de un grup de infractori în locuinţa sa din Altavilla Vicentina, în timpul meciului pierdut de Italia la Euro 2024 în faţa Spaniei, scor 0-1.

Economie 2024-06-21 15:13:09

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a decorat cu Legiunea de Onoare pe Raoni Metuktire, căpetenia indigenilor Kayapo din Brazilia, acum în vârstă de 90 de ani, un simbol mondial al apărării Amazoniei şi culturii aborigene. Ceremonia, la care a fost prezent și președintele brazilian Lula Da Silva, a fost una neconvențională și a avut loc într-o pădure, pe insula Combu, relatează AFP, preluată de News.ro.

Economie 2024-03-27 22:55:05

Secretarul de stat american, Antony Blinken, s-a întâlnit vineri cu ministrul de externe chinez ,Wang Yi, la Beijing, pentru discuţii cu privire la o serie de probleme complexe, inclusiv tensiunile din ce în ce mai mari cu privire la sprijinul Chinei pentru invazia Rusiei în Ucraina.

Economie 2024-04-26 08:35:56

Un polițist din Dolj este anchetat de șefi pentru că nu și-ar fi făcut treaba. Mai exact, agentul nu ar fi luat măsuri împotriva unei localnice care și-a ucis câinele în bătaie. Agresiunea, și vă avertizăm că urmează imagini care vă pot afecta emoțional, a fost filmată de martori. Când i s-au arătat imaginile, polițistul a avut o reacție neașteptată.

Economie 2024-09-11 17:31:47

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a acuzat vineri Curtea Penală Internaţională (CPI) că ar fi „un instrument obedient” în mâinile ţărilor anglo-saxone şi că nu ar fi contribuit niciodată la soluţionarea conflictelor, ci doar la agravarea lor.

Economie 2023-05-12 17:13:20