• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-09-11 17:31:47
  • Sursa:
Un politist din Dolj e anchetat de sefi, dupa ce o femeie si-a ucis cainele in bataie. Replica lui cand a vazut imaginile cu agresiunea Imagine

Un polițist din Dolj este anchetat de șefi pentru că nu și-ar fi făcut treaba. Mai exact, agentul nu ar fi luat măsuri împotriva unei localnice care și-a ucis câinele în bătaie. Agresiunea, și vă avertizăm că urmează imagini care vă pot afecta emoțional, a fost filmată de martori. Când i s-au arătat imaginile, polițistul a avut o reacție neașteptată.

Imaginile au fost surprinse de un localnic în comuna Întorsura, județul Dolj. Bărbatul trecea pe stradă, când a văzut într-o curte o femeie, în vârstă de 76 de ani, care își lovea cu o furcă unul dintre câini.

A filmat momentul, iar imaginile au ajuns apoi atât pe rețelele sociale, cât și la polițistul din localitate, în ideea că va lua măsuri împotriva femeii. Potrivit martorilor, agentul le-ar fi spus sec localnicilor: "Nu este de competența mea", lucru care i-a înfuriat pe oameni.

Imaginile, dar și comentariile care au curs apoi pe rețelele sociale au fost văzute și de polițiștii din Dolj, care fac cercetări acum. Vizați de anchetă sunt atât femeia care și-ar fi ucis câinele în bătaie, cât și polițistul, care nu ar fi vrut să se implice în acest caz.

La data de 11 septembrie 2024, având în vedere imaginile apărute pe o reţea socială, în care o femeie aplică mai multe lovituri unui exemplar canin ce se afla în curtea unei locuinţe, din comuna Întorsura, poliţiştii Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat din oficiu și efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii situații de fapt şi luării măsurilor legale.

De asemenea, având în vedere afirmaţiile făcute pe aceeaşi reţea de socializare la adresa unui poliţist din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Giubega, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Dolj a dispus efectuarea de verificări, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsuri legale, au transmis reprezentanții IPJ Dolj.

Vaticanul şi-a reafirmat luni opoziţia faţă de schimbarea de sex, teoria genului şi maternitatea surogat, precum şi faţă de avort şi eutanasie, la patru luni după ce a sprijinit binecuvântarea pentru cuplurile de acelaşi sex.

Economie 2024-04-08 17:33:17

Un bărbat a fost rănit de un glonț rătăcit, sâmbătă dimineață, în timp ce se afla pe balconul locuinței sale din Ano Liosia, din Grecia, scrie CNN. Glonțul l-a nimerit pe bărbat în picior.

Economie 2023-07-30 14:42:47

Cu o zi înainte de a părăsi Casa Albă în 2021, Donald Trump a promis să rămână o forţă în politica americană. „Mişcarea pe care am inițiat-o este doar la început”, a spus el într-un videoclip de adio. Ceea ce ar fi putut părea atunci a fi o iluzie sună acum ca o profeţie.

Economie 2025-01-19 07:00:33

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, şi-a exprimat, joi, nemulţumirea cu privire la faptul că lotul 3 al autostrăzii A7 este încă necontractat, el arătând că speră ca o soluţie în acest sens să fie dată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) în perioada imediat următoare.

Economie 2023-03-30 20:16:40

Vocea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a fost difuzată în Rusia. Un grup de hakceri a spart sistemele de securitate ale unor magazine și instituții și a distribuit un mesaj al liderului ucrainean.

Economie 2023-05-12 20:45:52

Comitetul ONU de combatere a rasismului a denunţat joi refuzul unor ţări bogate, în special Germania, Elveţia, Regatul Unit şi Statele Unite, de a renunţa la drepturile de proprietate intelectuală asupra vaccinurilor dezvoltate împotriva maladiei COVID-19, informează AFP.

Economie 2023-09-02 23:36:22

Premierul canadian Justin Trudeau se află în mijlocul unui scandal, după ce a fost filmat cântând în holul unui hotel din Londra, cu două zile înainte de înmormântarea Reginei. Într-un videoclip distribuit pe rețelele sociale, premierul poate fi văzut cântând Bohemian Rhapsody, melodia trupei Queen. Imaginile i-au adus lui Trudeau critici, iar biroul său a reacţionat şi a transmis că a fost „un omagiu adus vieții și serviciului Majestății Sale”, scrie BBC.

Economie 2022-09-20 16:01:48

Un cetăţean libian bănuit că este capul unei reţele de trafic de migranţi via Niger către Europa a fost arestat în urma unei anchete comune a poliţiei din Niger, Franţa şi Spania, au indicat vineri surse ale poliţiei franceze citate de AFP.

Economie 2022-12-30 22:11:08