Potrivit actului de acuzare, la 17 decembrie 2024, bărbatul a lovit în față un reporter al postului Spiegel TV, pe holul Tribunalului Administrativ din Berlin, în timp ce unchiul său era judecat într-un proces legat de o interdicție de ședere.
Reporterul, în vârstă de 65 de ani, a suferit un hematom la ochiul stâng, dureri de cap și o contuzie. El a depus o plângere împotriva agresorului, care este membru al unei familii despre care se crede că este implicată în criminalitate organizată.
Acuzatul și-a recunoscut fapta, declarând că el și alți membri ai familiei voiau să discute în privat, pe hol. Când s-a întors și l-a văzut pe reporter, l-a lovit „din reflex” și și-a cerut scuze.
„Până la urmă, este un atac asupra libertății presei”, a declarat șefa completului de judecată, Andrea Wilms.
Procurorii au subliniat că inculpatul a încercat să obstrucționeze activitatea jurnalistului. Autorul agresiunii a anunțat deja că va contesta în apel condamnarea la 10 luni de închisoare cu executare.
