• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-06-21 10:50:57
  • Sursa:
Putin lanseaza noi amenintari nucleare in cazul unei „infrangeri strategice” in Ucraina. „De ce sa nu mergem pana la capat?” Imagine

Pentru Rusia, o înfrângere strategică în Ucraina ar însemna sfârşitul statalităţii sale, astfel că de ce să ne fie frică, trebuie să mergem până la capăt, a declarat presedintele rus Vladimir Putin într-o întâlnire cu ziariştii ruşi la finalul vizitei sale în Vietnam, după cea efectuată în Coreea de Nord, relatează agenţia oficială de presă RIA Novosti.

„Pentru Rusia, aceasta (înfrângerea strategică) ar însemna sfârşitul statalităţii sale, iată ce ar însemna asta. Aceasta înseamnă sfârşitul istoriei de 1.000 de ani a statului rus. Cred că acest lucru este clar pentru toţi. Şi atunci apare întrebarea, de ce să ne fie frică? Nu este mai bine atunci să mergem până la capăt? Aceasta este o logică formală elementară”, a spus Putin, răspunzând la întrebările jurnaliştilor ruşi.

Trupele ruse se pregătesc pentru toate scenariile posibile ale evoluţiei situaţiei în Ucraina, a afirmat preşedintele rus, care a avertizat Kievul să nu încerce să alunge forţele ruse din regiunea Harkov, întrucât astfel de tentative, a spus el, vor duce la pierderi mari pentru Ucraina, potrivit RIA Novosti.

„Ştim că în principal americanii şi europenii îi împing pe ucraineni să ne alunge unităţile la graniţa de stat cu orice preţ - cu orice preţ, vreau să subliniez - şi intenţionează să prezinte acest lucru drept un succes major pe anul 2024 în perspectiva aşteptatului summit al NATO şi apoi a alegerilor din SUA”, le-a spus el ziariştilor ruşi.

În acest context, Putin a afirmat că Rusia se gândeşte la posibile modificări ale doctrinei sale privind utilizarea armelor nucleare, potrivit Reuters.

Doctrina în vigoare prevede că Rusia poate utiliza astfel de arme ca răspuns la un atac nuclear sau în cazul unui atac convenţional care reprezintă o ameninţare existenţială pentru stat.

De la începutul războiului în Ucraina, unii „ulii” din rândul analiştilor militari ruşi au susţinut că Rusia ar trebui să îşi reducă pragul de utilizare a armei nucleare, notează AFP, citată de Agerpres.

Cu toate acestea, Putin a declarat că nu este nevoie ca Rusia să efectueze un atac nuclear preventiv.

El a făcut aceste declaraţii presei la o zi după ce a vizitat Coreea de Nord, ţară care deţine arma nucleară, pentru un summit cu liderul acesteia, Kim Jong Un. Cei doi au semnat un tratat în baza căruia fiecare parte a promis că va oferi asistenţă militară imediată celeilalte părţi în cazul unei agresiuni armate împotriva uneia dintre ele.

Presa de stat rusă l-a citat pe Putin spunând că Moscova se aşteaptă ca cooperarea cu Coreea de Nord să servească drept factor de descurajare pentru Occident, dar că nu este nevoie să folosească soldaţi nord-coreeni în războiul din Ucraina.

Putin a mai spus că nu exclude ca Rusia să furnizeze arme de înaltă precizie Coreei de Nord, arătând cu degetul spre livrările occidentale de rachete moderne către Ucraina, potrivit AFP.

„Ne rezervăm dreptul de a furniza arme în alte părţi ale lumii, ţinând cont de acordurile noastre cu Coreea de Nord, şi nu exclud o astfel de posibilitate”, a declarat Putin joi.

Totodată, Vladimir Putin a avertizat joi că trimiterea directă de arme de către Coreea de Sud în Ucraina ar fi o „greşeală foarte gravă”.

„Furnizarea de arme letale în zona de război în Ucraina ar fi o greşeală foarte gravă. Sper că asta nu se va întâmpla. Dacă da, atunci va trebui să luăm o decizie adecvată, care probabil nu va fi pe placul liderilor sud-coreeni”, a afirmat preşedintele rus, citat de AFP.

Republicanii din Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA au votat marţi pentru destituirea ministrului securităţii naţionale Alejandro Mayorkas, pe care îl acuză că a provocat o criză a migraţiei la graniţa dintre SUA şi Mexic. Este pentru prima dată în aproape 150 de ani când Congresul decide asupra unei astfel de sancţiuni împotriva unui ministru.

Economie 2024-02-14 08:22:40

Hiponatremia sau suprahidratarea este un risc de sănătate mai puțin cunoscut ce poate apărea pe caniculă. Ministerul Sănătății din Franța, țară care se confruntă cu un val de căldură, avertiza recent pe Twitter: „Consumul excesiv de apă poate fi o sursă de hiponatremie”.

Economie 2022-07-24 08:41:37

Două microbuze înmatriculate în România au fost implicate în accidente grave, duminică și luni. Primul microbuz a fost implicat într-un accident în Ungaria, unde două persoane au murit, iar alte opt au fost grav rănite. Conform autorităților din țara vecină, șoferul microbuzului a murit, iar șapte dintre pasageri, cu toții români, au ajuns la spital. Un al doilea microbuz a fost implicat într-un accident în Austria, acolo fiind vorba despre șase persoane care au ajuns la spital.

Economie 2022-07-11 17:34:55

Agențiile de informații americane susțin că dezinformările menite să îl discrediteze pe Tim Walz, candidatul la vicepreședinție al Partidului Democrat, au fost create și diseminate pe rețelele de socializare de conturi legate de Rusia, scrie CNN.

Economie 2024-10-23 07:13:50

Trei polițiști au fost amenințați cu un cuțit, în București. Incidentul s-a petrecut chiar în centrul orașului. Agenții au încercat să-l convingă pe individ să arunce cuțitul, însă în momenul în care acesta a refuzat, polițiștii l-au pus la pământ și l-au încătușat.

Economie 2022-11-03 13:34:32

USR a lansat pachetul anticriză în care propune, prin două iniţiative legislative depuse în Parlament, mai multe măsuri, printre care reducerea de la 19% la 5% a TVA la energie, vouchere de 1.000 de lei pentru reducerea facturilor la energie, eliminarea accizei pentru certificatele verzi şi a taxei de cogenerare de pe facturi, precum şi reducerea treptată a impozitării muncii.

Economie 2022-09-15 13:25:56

Președintele rus Vladimir Putin a făcut primele declarații, sâmbătă, după masacrul de vineri seară de la Moscova, în care au murit cel puțin 143 de oameni. El acuză Ucraina că ar fi încercat să-i ajute pe teroriști să treacă granița. „Cei patru atacatori de la Crocus au fost reținuți. Aceștia au încercat să fugă spre Ucraina, unde a fost pregătită o „fereastră” pentru trecerea frontierei”, a spus Putin, precizând că „toți cei implicați în atac vor fi pedepsiți”, relatează Kremlin.ru.

Economie 2024-03-23 15:31:39

La 30 decembrie 1947 comuniștii (în frunte cu „starurile" Dej și Groza) care au acționat pentru abdicarea forțată a Regelui Mihai au continuat agresiunea asupra libertăților democratice ale românilor. Deja de un deceniu începuse alunecarea spre dictatură în România.

Economie 2023-12-30 11:54:34