• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-05-13 22:25:08
  • Sursa:
Un avion care zbura pe ruta Bucuresti - Lisabona a fost intors din drum. Pilotul ar fi raportat probleme tehnice Imagine

Un avion cu destinația Lisabona s-a întors din drum vineri seară. Aeronava decolase de pe Aeroportul Otopeni și a revenit la București după ce pilotul ar fi raportat probleme tehnice.

ACTUALIZARE 22.24: Pasagerii zborului Blue Air 0B157 București - Lisabona care s-a întors pe aeroportul din Otopeni din cauza unei probleme tehnice au fost debarcați din avion.

Aceștia vor fi îmbarcați în alt Boeing 737 MAX 8 (YR-MXB) și ulterior vor decola spre capitala Portugaliei, potrivit Boarding Pass.

---------------------------------------

Cursa aeriană București - Lisabona a companiei Blue Air a revenit vineri seara pe Aeroportul Henri Coandă, conform site-urilor de urmărire în timp real a zborurilor.

Zborul era operat cu un avion Boeing 737 MAX, a decolat la ora 20:23 și a aterizat înapoi pe Aeroportul Otopeni la 21:30.

Potrivit contului de Facebook Boarding Pass, motivul revenirii la București ar fi o problemă tehnică, însă informația nu a fost confirmată oficial.