• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-04-10 09:50:45
  • Sursa:
Ucrainenii au inceput interogarea militarilor chinezi capturati in Donetk. „Au fost dusi la Kiev pentru a fi anchetati ca la carte” Imagine

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat joi efectuarea primelor interogatorii la care au fost supuși prizonierii de război despre care Kievul susține că sunt militari chinezi. SBU a precizat că a interogat deja doi prizonieri chinezi capturați de forțele ucrainene în regiunea Donețk. Cel puțin 163 de cetățeni chinezi luptă în armata rusă, conform serviciilor de informații ucrainene.

„În prezent, aceștia prezintă dovezi despre cum au ajuns să lupte în războiul din Ucraina și ce sarcini au îndeplinit în forțele armate ale Rusiei, pe teritoriul țării noastre”, se arată într-un comunicat difuzat de SBU pe rețelele sociale.

Conform surselor ucrainene, prizonierii chinezi nu au fost răniți, dar „au primit îngrijiri medicale, în conformitate cu prevederile Convenției de la Geneva”.

„ (Chinezi) au fost duși la Kiev pentru a fi anchetați ca la carte. Sunt ținuți în condiții optime, conform reglementărilor legislației internaționale. Discuțiile cu prizonierii se fac prin intermediul translatorilor”, se mai arată în comunicat.

SBU a publicat imagini cu cei doi militari și cu documentele acestora.

Militar chinez capturat în regiunea Donețk, Ucraina. Sursa foto: SBU/Facebook Deschide galeria foto

Cei doi militari chinezi au spus că au fost capturați de ucraineni chiar în timpul primei lor misiuni de luptă. Unul dintre aceștia, născut în 1991, a adăugat că a fost recrutate de „un reprezentant rus” direct în China. Acesta a ajuns la Moscoa în februarie 2025, unde a semnat „un conract”.

Al doilea prizonier, născut în 1998, a ajuns în Rusia în decembrie 2024, aparent ca „turist”. Apoi, acesta a spus că „a semnat un contract” în Rusia, în urma unui anunț primit „pe Internet” care promitea recrutarea în armată contra a 2 milioane de ruble (în jur de 21.000 de euro).

Cel puțin 163 de cetățeni chinezi servesc în forțele armate ale Rusiei de la începutul lunii aprilie, potrivit documentelor serviciilor de informații ucrainene consultate de Kyiv Independent. „Există 155 de cetățeni chinezi care luptă împotriva ucrainenilor pe teritoriul Ucrainei”, a declarat președintele Volodimir Zelenski jurnaliștilor la 9 aprilie. „Strângem informații, credem că sunt mult mai mulți”. „Pentru acești 155 există date de pașaport, de unde sunt, documentele lor chinezești, vârsta etc.”, a adăugat Zelenski.

Anterior, președintele Volodimir Zelenski a anunțat capturarea a doi cetățeni chinezi care luptau pentru Rusia în estul regiunii Donețk. Grupul format din șase cetățeni chinezi a intrat în conflict cu forțele ucrainene, iar doi dintre aceștia sunt acum reținuți de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU), a declarat Zelenski.

Patru elevi care au obținut medii peste 9 la Evaluarea Națională 2023 au rămas fără loc la liceu după repartizarea computerizată. Unul dintre ei are media 9.45.

Economie 2023-07-19 16:08:19

Preţurile mari la energie electrică și gaz afectează toată industria din România. Mai multe combinate din țară își suspendă activitatea și trimit sute de oameni în șomaj, pentru că nu mai fac față cheltuielilor. Sunt măsuri care au un puternic impact social și economic în comunitățile care depind de activitatea acestor companii.

Economie 2022-07-06 22:02:38

Preşedintele Klaus Iohannis a depus miercuri, la Troiţa din Piaţa Universităţii, o coroană de flori în memoria victimelor Revoluţiei din 1989.

Economie 2022-12-21 09:13:57

Producătorii români sunt revoltați pentru că piața a ajuns să fie invadată de produse venite din Ucraina, mult mai ieftine decât ale noastre. Într-o intervenție la Digi24, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat că importurile de ouă și pui din țara vecină vor fi blocate atunci când România are grad de autosuficiență de 100%. Măsura va fi discutată în următoarea ședință de Guvern, a precizat ministrul. 

Economie 2024-10-07 13:49:43

Datoriile acumulate la Primăria Capitalei, care blochează investițiile atât de necesare pentru oraș, sunt din nou un motiv de dispută între actualul și fostul primar. În emisiunea „În fața ta”, de la Digi24, Nicușor Dan o acuză pe Gabriela Firea că i-a lăsat conturile pe minus cu miliarde de lei. În schimb, Gabriela Firea susține că edilul prezintă doar cifre care îl pun într-o lumină bună, iar pe celelalte le ascunde sub preș.

Economie 2023-09-29 21:01:41

Mâncarea pregătită pentru astronauți reprezintă o știință în sine. Produsul final, servit în condiții de gravitație zero, într-un mediu extraterestru – la propriu – nu e opera vreunui „chef” pedant și excesiv de atent la detalii, ci rezultatul muncii unei echipe de nutriționiști de elită, cercetători și ingineri spațiali. Mai multe detalii despre inovațiile tehnologice și eforturile depuse de oamenii de știință pentru îndeplinirea acestui proiect revoluționar aflați din noua serie documentară „NASA: Culisele Inovațiilor”, difuzată la National Geographic în fiecare marți, la 21:00.

Economie 2024-04-22 10:07:30

A început goana după mărțișoare și în toate orașele din țară este agitație. Comercianții vin cu modele pentru toate buzunarele, dar se uită și la buzunarul propriu. Trebuie să plătească sume uriașe pentru a-și putea vinde marfa care anunță sosirea primăverii. În Oradea, de exemplu, tarabele de mărțișoare au ajuns să coste o mică avere. Unii vânzători au achitat chiar și 1.700 de euro pentru cinci zile de vânzare.

Economie 2025-02-28 12:20:03

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu anunţă că rezoluția Parlamentului European privind aderarea României la Schengen, începând cu anul viitor, va fi votată, marți, în plenul reunit la Strasbourg. Acesta afirmă că se aşteaptă la un vot covârşitor în favoarea României, grupul extremiştilor fiind singura grupare politică care nu a susţinut rezoluţia şi care caută, aşa cum au făcut-o şi în plen, să blocheze aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen.

Economie 2022-10-18 11:06:40