• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-02-15 17:18:06
  • Sursa:
Ucraina a facut primii pasi „importanti” in modificarea legislatiei privind invatamantul in limba romana Imagine

Ucraina a făcut primii paşi importanţi în modificarea legislaţiei pentru minorităţi, inclusiv în domeniul învăţământului, astfel încât predarea în şcolile din comunităţile româneşti să poată fi continuată în limba română, cum a existat de sute de ani, a declarat, pentru Agerpres, secretarul responsabil al Uniunii inter-regionale „Comunitatea românească din Ucraina”, Aurica Bojescu.

Potrivit sursei citate, Parlamentul ucrainean a abrogat prevederile legislative care impuneau şcolilor cu predare în limba minorităţilor, inclusiv cele în limba română, să introducă progresiv predarea în limba ucraineană a disciplinelor de bază, de la 20% din totalul orelor de curs în clasa a V-a până la 60% în clasa a XI-a.

Aurica Bojescu arată că schimbările legislative s-au produs în special ca urmare a şedinţei comune dintre guvernele României şi Ucrainei, care a avut la Kiev pe 18 octombrie 2023, dar şi sub presiunea Comisiei Europene, care negociază cu Ucraina aderarea la Uniunea Europeană, dar şi a Consiliului Europei.

Cu toate acestea, secretarul responsabil al Uniunii inter-regionale „Comunitatea românească din Ucraina”, care a participat la discuţiile cu comisarul Uniunii Europene pentru Extindere, dar şi la negocierile cu Ministerul Învăţământului de la Kiev şi cu Serviciul de Stat pentru Etnopolitică şi Libertatea Conştiinţei din cadrul Guvernului de la Kiev, consideră că actul normativ de bază privind învăţământul mai necesită câteva corecţii, în interesul comunităţii româneşti din Ucraina, care îşi doreşte păstrarea învăţământului în limba română în şcoli.

Unul dintre articolele care trebuie revizuite este legat de predarea în limba minorităţilor la nivel de unităţi de învăţământ, nu la nivel de clasă, şi revenirea la statutul şcolilor cu predare în limba română, cum a fost până în 2017. Cel de-al doilea aspect priveşte Bacalaureatul în limbile minorităţilor, respectiv în limba română.

„Nu avem încă schimbări la articolul 7 din Legea învăţământului, aşa cum prevede Constituţia Ucrainei, unde este garantat procesul de învăţământ în limba maternă în şcoli. Noi încă ne punem întrebarea de ce în satele noastre, în localităţile unde noi avem şcoli, predarea să nu fie garantată în şcoală, ci doar în clase. Continuăm să discutăm cu Ministerul Învăţământului, cu Departamentul pentru Etnopolitică al Guvernului concret pentru aceste schimbări. (...) Cel mai important punct care încă nu s-a realizat este Bacalaureatul, care nu se permite în limba în care s-a învăţat, aşa cum este prevăzut în România. Nici Bacalaureat la limba maternă noi nu avem, ceea ce face ca motivaţia pentru a învăţa în limba maternă, în limba română, să lipsească. Dacă în toţi anii elevii învaţă în limba română, ei ar trebui să dea Bacalaureatul tot în limba română. Acum, Bacalaureatul în limba română este permis doar celor care au mers la şcoală până la 1 septembrie 2018”, a adăugat Aurica Bojescu.

Ea susţine că întreaga comunitate românească are revendicări „constructive”, care au la bază prevederile Constituţiei ucrainene, dar şi normele juridice internaţionale referitoare la minorităţi.

Propunerea președintelui american de a „prelua controlul” și „deține” Gaza, făcută marți, într-o conferință de presă alături de premierul israelian Benjamin Netanyahu, a stârnit confuzie și critici dure din partea activiștilor pentru drepturile omului și politicienilor, scrie Al Jazeera. Propunerea de a strămuta complet populația palestiniană a fost respinsă ferm de activiști, fiind considerată o încălcare gravă a drepturilor fundamentale și a legii internaționale.

Economie 2025-02-05 10:18:46

Compania Meta, care deține Facebook, Instagram și WhatsApp, a anunțat că va renunța la 13 la sută dintre angajați, o decizie pe care acţionarul majoritar, Mark Zuckerberg, a catalogat-o drept "una dintre cele mai grele din istoria companiei".

Economie 2022-11-09 14:54:19

Exploratorul francez în vârstă de 77 de ani, poreclit „Domnul Titanic”, Paul-Henri Nargeolet, unul dintre cei cinci pasageri morți în implozia submersibilului Titan, a dezvăluit, înainte de expediția fatidică, că a mai rămas blocat sub ape timp de trei zile, fără nicio comunicare, într-o călătorie anterioară spre Titanic, relatează Insider.

Economie 2023-07-04 17:05:14

Procurorul general Alex Florenţa a anunţat miercuri, în discursul de prezentare a raportului de activitate al Ministerului Public pe anul 2023, că parchetele înregistrează un minim istoric de 69% în ceea ce priveşte gradul de ocupare a schemei de personal, numai anul trecut ieşind la pensie 165 de procurori, în contextul modificărilor legislative şi discuţiilor din spaţiul public privind salarizarea personalului din justiţie, informează Agerpres.

Economie 2024-03-13 12:30:03

Partidul Conservator al premierului britanic Rishi Sunak este devansat pentru prima oară într-un sondaj de către Partidul Reform UK (antimigraţie) al lui Nigel Farage, iar Institutul YouGov vorbește de un ”cutremur” pe scena poliică din Regatul Unit, chiar și în condițiile unui scor strâns între cele două formaţiuni.

Economie 2024-06-14 14:23:19

Primele patru permise de conducere retrase după intrarea în vigoare a ordonanţei pentru stabilirea unor măsuri în domeniul siguranţei rutiere au fost returnate şoferilor după ce rezultatele analizelor au fost eliberate în mai puţin de 48 de ore de la recoltare, a anunţat, miercuri, Radu Gâtan, şef-serviciu la Brigada Rutieră a Capitalei.

Economie 2024-07-17 13:58:54

Un tânăr cu dizabilități, aflat în scaun cu rotile, a fost bătut crunt de un grup de bărbați pe o stradă în Roman, județul Neamț.

Economie 2023-02-19 22:09:40

Adrian Cioroianu, fost ministru al Afacerilor Externe, este invitat la Interviurile Digi24.ro, unde va răspunde la întrebările jurnalistului Alexandru Rotaru.

Economie 2024-06-19 14:53:12