• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-07-17 13:58:54
  • Sursa:
Primele patru permise ridicate in urma testelor antidrog au fost returnate soferilor in 48 de ore. Testarea pozitiva, infirmata Imagine

Primele patru permise de conducere retrase după intrarea în vigoare a ordonanţei pentru stabilirea unor măsuri în domeniul siguranţei rutiere au fost returnate şoferilor după ce rezultatele analizelor au fost eliberate în mai puţin de 48 de ore de la recoltare, a anunţat, miercuri, Radu Gâtan, şef-serviciu la Brigada Rutieră a Capitalei.

"Prevederile intrate în vigoare luni în cazul refuzului de testare la alcool şi droguri se aplică inclusiv şoferilor care au refuzat testarea sau au fost depistaţi pozitiv la DrugTest începând cu data de 29 iunie, când a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa 84. (...) Din cei 27 de şoferi testaţi pozitiv începând cu data de 29 iunie şi până luni, pentru 24 dintre ei rezultatele au fost confirmate pozitiv de către Institutul Naţional de Medicină Legală 'Mina Minovici', iar pentru cei patru care au afirmat că au consumat diverse medicamente rezultatele au venit negative.

În cursul zilei de marţi, Brigada Rutieră a procedat la restituirea permiselor de conducere acelor patru persoane în cauză.

“Încă din momentul în care Brigada Rutieră a primit buletinele de analiză toxicologică de la INML, colegii mei au procedat la validarea dreptului de a conduce în bazele de date, astfel încât să nu fie nicio problemă în situaţia în care conducătorul este oprit în trafic", a declarat Gâtan, în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit acestuia, rezultatele analizelor au venit în mai puţin de 48 de ore de la recoltare.

Ordonanţa de urgenţă care prevede reţinerea permisului de conducere pentru şoferii ce refuză testarea sau ies pozitiv la testul pentru alcool ori substanţe psihoactive şi restituirea lui dacă nu primesc rezultatul analizelor în termen de 72 de ore de la recoltare a fost publicată luni în Monitorul Oficial.

Guvernul a adoptat, joia trecută, proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru stabilirea unor măsuri în domeniul siguranţei rutiere.

Executivul a adus o serie de clarificări cu privire la situaţia şoferilor asupra cărora există suspiciuni privind consumul de substanţe psihoactive ca urmare a testării, precum şi a celor care refuză testarea.

 

Percheziții la locuința unei avocate din Capitală, suspectate de instigare la omor calificat. Femeia ar fi oferit bani în schimbul asasinării unor persoane pe care le bănuiește că ar fi avut legătură cu moartea fiului său, relatează News.ro.

Economie 2024-10-31 13:58:06

Ministrul de Interne Lucian Bode a declarat, vineri, înaintea ședinței BPN a PNL, că „nu s-a pus această problemă a decuplării ” de Bulgaria în vederea aderării la Schengen. Mai mult, după ce inițial, înaintea ședinței JAI, ministrul declara că „ne dorim să intrăm împreună, dar interesul României e mai presus de orice”, Bode spune acum că „ar fi fost incorect din partea noastră să purtăm discuţii de decuplare a celor două ţări”. Ministrul de Interne a fost contrazis și de premierul Nicolae Ciucă, care a declarat că decuplarea de Bulgaria „este un demers pe care îl analizăm”.

Economie 2022-12-09 15:00:41

Fostul star paralimpic Oscar Pistorius va ieşi din închisoare vineri, el urmând să fie eliberat condiţionat la aproape 11 ani după ce şi-a ucis iubita, Reeva Steenkamp, relatează Reuters.

Economie 2024-01-02 15:42:25

Văduva lui Alexei Navalnîi, Iulia Navalnaia, a declarat într-un interviu BBC că intenţionează să candideze pentru a deveni preşedintele Rusiei. „Adversarul meu politic este Vladimir Putin. Şi voi face totul pentru ca regimul său să cadă cât mai curând posibil”, a afirmat ea, precizând că pentru moment poate face asta doar din afara țării. 

Economie 2024-10-21 08:38:38

Un elev de la Şcoala Gimnazială Duiliu Zamfirescu din Focşani a obţinut în urma unei contestaţii nota 9.75 la proba de matematică din cadrul Evaluării Naţionale 2024, după ce iniţial a fost notat cu 3.50.Conform edu.ro, o lucrare la matematică a unui elev de la Şcoala Gimnazială Duiliu Zamfirescu din Focşani a fost notată cu 9.75, după ce nota iniţială a fost de 3.50.

Economie 2024-07-10 17:10:40

O actriță din Irak a anunțat că dă în judecată ziarul The Economist pentru că a folosit o poză cu ea pentru a ilustra un articol despre femeile arabe care sunt mai „grase” decât bărbații, informează BBC.

Economie 2022-08-11 00:37:18

După ce a stat ascunsă sub metri de rocă vulcanică și cenușă timp de 2.000 de ani, o descoperire spectaculoasă, despre care arheologii spun că are loc doar o dată la 100 de ani, a fost scoasă la lumină în Pompeii și dezvăluie cum trăiau unii dintre cei mai bogați romani din orașul antic distrus de erupția Vezuviului, potrivit BBC.

Economie 2025-01-20 07:00:50

Armata israeliană a anunţat, sâmbătă, moartea a opt soldaţi, ucişi în explozia vehiculului lor în apropiere de Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, în cadrul războiului purtat între Israel și teroriștii Hamas, ostilități care durează deja de opt luni. Aceşti opt soldaţi „au murit în cursul unei activităţi operaţionale în sudul Fâşiei Gaza”, a transmis armata israeliană într-un comunicat.

Economie 2024-06-15 21:18:38