• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-06-14 14:23:19
  • Sursa:
Cutremur pe scena politica din Regatul Unit: Conservatorii lui Sunak, depasiti in sondaje de partidul antimigratie condus de Farage Imagine

Partidul Conservator al premierului britanic Rishi Sunak este devansat pentru prima oară într-un sondaj de către Partidul Reform UK (antimigraţie) al lui Nigel Farage, iar Institutul YouGov vorbește de un ”cutremur” pe scena poliică din Regatul Unit, chiar și în condițiile unui scor strâns între cele două formaţiuni.

Potrivit unui sondaj, efectuat pentru Times, care l-a publicat joi seara, realizat cu participarea a 2.211 persoane, Partiul Laburist rămâne în frunte, creditat cu 37% (dar cu un punct mai puţin decât în precedentul sondaj) în intenţiile de vot la alegerile legislative din 4 iulie, conform News.ro.

Urmează Reform UK cu 19% în intenţiile de vot (cu două puncte în plus) şi Partidul Conservator cu 18% (procent neschimbat).

”Noi suntem, în prezent, opoziţia faţă de partidul Laburist”, a trâmbiţat Nigel Farage, şeful celui mai de dreapta partid pe eşicherul politic britanic, în deschiderea unei dezbateri, joi seara, la postul ITV.

Avansul Reform UK se situează în marja de eroare, însă Institutul YouGov estimează că e nevoie de timp pentru a spune dacă partidul îşi poate ”menţine sau îmbunătăţi poziţia împotriva conservatorilor”.

”Poate ar fi mai corect să spunem că, în acest stadiu” cele două partide sunt ”cot la cot”, însă chiar şi aşa această schimbare reprezintă un ”cutremur” în ”peisajul electoral”.

Conservatorii, care se află la putere de 14 ani, sunt atât de epuizaţi încât ministrul Apărării Grant Shapps a avertizat recent cu privire la riscul ca Partidul Laburist să obţină în Parlament o ”supermajoritate”.

Parcul Romanescu din Craiova este singurul parc din România proiectat încă de la început cu zone de plimbare, velodreom, hipodrom și bărci pentru agrement.

Economie 2025-05-15 17:41:29

Rusia a decis în mod intenționat să transforme războiul împotriva Ucrainei într-un război al cerealelor, a spus ministrul german de externe Annalena Baerbock, după reuniunea miniștrilor de externe ai G7 din Germania, relatează CNN.

Economie 2022-05-14 19:05:02

Mai multe drone au atacat marți Moscova, dar au fost neutralizate, au spus autoritățile ruse, în ceea ce un politician a numit cel mai grav atac asupra capitalei de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace. Între timp, un treilea atac masiv asupra Kievului a fost înregistrat în interval de 24 de ore. Forțele ruse au trimis un nou val de drone iraniene asupra capitalei Ucrainei. Oficialii administrației militare spun că sistemele de apărare aeriană le-au doborât, dar căderea resturilor a provocat incendii în mai multe cartiere. Un bloc, o casă și mai multe mașini au luat foc, iar o femeie a murit și alte trei persoane au fost rănite, relatează The Guardian. Toată luna mai, Rusia a atacat în mod repetat Kievul, cu drone și rachete, mai ales noaptea. Acesta a fost cel de-al 17-lea atac aerian de luna aceasta, după ce ieri rachete rusești au fost lansate în plină zi. De la Moscova, Vladimir Putin a declarat că forțele armate ale Rusiei lovesc, pe teritoriul Ucrainei, doar obiective militare. 

Economie 2023-05-30 19:53:40

Căpitanii echipelor de Cupa Davis fuseseră informaţi la începutul competiţiei că regulamentul permite efectuarea de teste surpriză înainte şi după meciuri, dezvăluie rmcsport.fr, după ce Novak Djokovici şi echipa Serbiei au refuzat să facă testul antidoping înaintea meciului împotriva britanicului Cameron Norrie, joi, la Malaga.

Economie 2023-11-25 14:58:26

Canotoarele române Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş, campioanele olimpice en titre la dublu vâsle feminin, s-au calificat, marţi, în Finala A a Jocurilor Olimpice de la Paris, nu însă fără emoţii, transmite Agerpres.

Economie 2024-07-30 13:31:59

Andrei și Maria sunt cele mai întâlnite prenume din ultimele două decenii, arată o analiză recentă făcută de Clubul Copiilor. În ultimii ani, însă, în certificatele de naștere ale copiilor au apărut, tot de mai des, prenume ca Charlotte, Josephine, Leo sau Liam, în timp ce prenume ca Marius, Florin, Nicoleta și Mariana au fost date uitării. Experții le atrag atenția părinților că prenumele ales pentru copilul lor îi poate influența acestuia dezvoltarea socială. „Există riscul să fie făcut de rușine de ceilalți”, spun specialiștii.

Economie 2025-02-01 13:26:32

Nicușor Dan a declarat, joi seară la Digi 24, privind discuțiile între Donald Trump și Vladimir Putin pentru încheierea războiului din Ucraina, că „interesul României e să nu aibă Rusia vecină, pentru că l-am avut în decursul istoriei, de mai multe ori, am avut-o ca vecin sau așa și n-a fost bine niciodată”. Candidatul independent la prezidențiale a adăugat că nu liderul de la Casa Albă și de la Kremlin nu pot trece peste dorința poporului ucrainean, iar o înțelegere trebuie să fie acceptată de Ucraina.

Economie 2025-02-13 22:00:36

Un colonel rus în retragere, care a lucrat şi în Statul Major al armatei ruse, a avut o interveție deosebit de critică la adresa strategiei Rusiei în Ucraina, la postul public de televiziune Rossiya-1. Colonelul Mihail Hodarenok a avertizat că rușii sunt „sedați” cu propagandă, în vreme ce ucrainenii sunt deosebit de motivați în luptă și, pe deasupra, vor beneficia și de armament modern din Occident.

Economie 2022-05-17 21:42:48