Targ de Pasti, cu profit la Timisoara

Targ de Pasti, cu profit la Timisoara Imagine

Cele mai căutate produse la târgul de Paşti din Piaţa Victoriei au fost obiectele create manual. Clienţii le-au cumpărat în special pentru a le oferi în dar celor dragi, motiv de bucurie şi pentru comercianţi.

"Vânzarea a mers foarte bine, cum ne aşteptam. A fost foarte multă lume doritoare să vadă cât mai multe dintre ofertele noastre, indiferent că a fost atelier de creaţie, creator de artă sau produse alimentare, în general suntem mulţumiţi", ne-a mărturisit Cristina Cioară, comerciant.

Cadourile au fost la mare căutare şi la căsuţele care comercializau bijuterii.

Daniela Postelnicu, comerciant: "A fost destul de ok pentru noi care suntem noi pe piaţă, şi încercăm să ne facem cunoscuţi. Foarte multe cadouri, cadouri personale, foarte multe doamne şi-au cumpărat, ne adresăm unei alte categorii de vârstă, peste 30 de ani şi şi-au cumpărat special pentru ele cadouri".

Şi mezelurile expuse au atras cumpărători. Oamenii nu s-au putut abţine de la bucatele îmbietoare, chiar dacă au cumpărat în cantităţi mici. 42 de căsuţe au fost deschise în acest an la Târgul de Paşti de la Timişoara.

reporter: Maria Rohneanoperator: Adrian Hrişcueditor web: Răzvan Bulacu