• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-08-31 17:47:33
  • Sursa:
Scandalul Rubiales: Mama presedintelui federatiei spaniole de fotbal a fost externata Imagine

Mama preşedintelui Federaţiei Spaniole de Fotbal, Luis Rubiales, a fost externată din spital, relatează BBC. Angeles Bejar a fost internată miercuri, după ce luni s-a încuiat într-o biserică şi a intrat în greva foamei în semn de protest faţă de modul în care este tratat fiul ei.

Rubiales a fost aspru criticat pentru că a sărutat-o pe gură pe spaniola Jenni Hermoso după finala Cupei Mondiale. Sportiva a declarat că sărutul din timpul ceremoniei de la Sydney, din 20 august, nu a fost consensual.

La intrarea în biserica Divina Pastora din Motril, pe coasta de sud a Spaniei, Bejar a declarat agenţiei spaniole de presă EFE că greva va continua „pe termen nelimitat, zi şi noapte”. „Vânătoarea inumană şi sângeroasă care îl vizează pe fiul meu este ceva ce nu merită”, a adăugat ea.

Cu toate acestea, un preot local, care s-a identificat ca fiind părintele Antonio, a declarat pentru Reuters că Bejar a fost dusă miercuri la un spital din Motril - oraşul în care a crescut fiul ei. „Ea nu se simţea bine din cauza caniculei şi a tuturor celorlalte lucruri”, a declarat el reporterilor. „Picioarele i se umflaseră şi era foarte obosită. De asemenea, devenise foarte neliniştită”, scrie News.ro. 

EFE notează că Bejar a răspuns în mod satisfăcător la tratament înainte de a fi externată şi a fost însoţită de fiul ei când a părăsit spitalul.

Rubiales a fost suspendat sâmbătă de către FIFA, la o zi după ce a insistat că nu va demisiona şi a susţinut că sărutul a fost „reciproc şi consensual”.

Liderii regionali ai federaţiei de fotbal i-au cerut preşedintelui Rubiales să demisioneze imediat, în timp ce procurorii spanioli au deschis o anchetă preliminară pentru a stabili dacă incidentul reprezintă o infracţiune de agresiune sexuală.

De asemenea, Tribunalul Sportiv din Spania (TAD) s-a reunit luni pentru a discuta cererea guvernului spaniol de suspendare a lui Rubiales, o decizie nefiind încă anunţată.

Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, a declarat pentru L'Equipe că acţiunile lui Rubiales au fost „inadecvate”. În primele sale comentarii cu privire la incident, Ceferin a spus „Sunt avocat şi unul dintre vicepreşedinţii FIFA. Orice comentariu pe care l-aş putea face ar suna ca o presiune. Trebuie doar să spun că sunt trist că un astfel de eveniment umbreşte victoria echipei naţionale spaniole”.

Într-un comunicat în care neagă că sărutul a fost consimţit, Jenni Hermoso a precizat: „Simt nevoia să raportez acest incident, deoarece cred că nicio persoană, în orice mediu de lucru, sportiv sau social, nu ar trebui să fie victima acestor tipuri de comportamente neconsensuale. M-am simţit vulnerabilă şi m-am simţit victima unui act impulsiv, sexist şi deplasat, fără niciun consimţământ din partea mea.

Ea a adăugat că a fost pusă „sub o presiune continuă” pentru a ajuta cu o „declaraţie care să justifice” acţiunile lui Rubiales - la fel ca şi familia, prietenii şi coechipierele ei.

Ministrul spaniol interimar al Egalităţii, Irene Montero, a declarat că societatea spaniolă trebuie să rupă "pactul tăcerii" şi să înceteze să mai normalizeze comportamentul sexist, deşi speră că sprijinul larg acordat lui Hermoso în urma incidentului se va dovedi un punct de cotitură.

„Spania este o societate feministă în care sexismul încă există, dar este hotărâtă să pună capăt sexismului”, a declarat Montero. „Transmitem mesajul corect lumii, că sexismul a luat sfârşit. Poate că ar fi fost de dorit ca acest pact al tăcerii să fie rupt cu mai multă forţă şi fermitate. Dar cred că a început să se fisureze şi acesta este un pas foarte important”.

Incidentul a declanşat proteste în întreaga Spanie în sprijinul lui Hermoso şi faţă de Rubiales.

Biroul Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului a sprijinit-o, de asemenea, pe Hermoso, afirmând că toată lumea are responsabilitatea de a „denunţa şi contesta” hărţuirea şi abuzul sexual.

Vremea se schimbă de la mijlocul săptămânii, meteorologii anunță că de la caniculă se va ajunge la furtuni, iar temperaturile vor scădea semnificativ.

Economie 2022-07-05 12:34:44

În fiecare an, pe 9 mai, cetățenii din întreaga Uniune Europeană sărbătoresc Ziua Europei, o zi dedicată păcii, unității și solidarității între națiunile continentului. Această dată nu este întâmplătoare, ea comemorează un moment-cheie din istoria Europei postbelice și anume discursul rostit de Robert Schuman în 1950, care a devenit cunoscut drept Declarația Schuman și care a pus bazele procesului de integrare europeană.

Economie 2025-05-09 07:00:02

Statele Unite pregătesc acordarea unui nou ajutor militar pentru Ucraina în valoare de până la 400 milioane de dolari, au declarat, sub protecția anonimatului, oficiali americani pentru Reuters.

Economie 2024-03-12 21:48:46

Atlantis The Royal este ultimul hotel de lux construit în Dubai, care va fi deschis publicului luna aceasta. Inaugurarea lui a fost făcută pe 21 ianuarie, iar Beyonce a susținut un spectacol privat atunci. Artista ar fi încasat un onorariu de 24 de milioane de dolari pentru spectacolul exclusiv.

Economie 2023-02-04 14:38:17

Debitul fluviului Dunărea, pe sectorul de la intrarea în ţară, va ajunge la maximum 7.600 mc/s, în următoarele cinci zile, dublu faţă de mediile multianuale ale lunilor septembrie şi octombrie, reiese din prognoza publicată joi de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), valabilă pentru intervalul 26 septembrie - 3 octombrie, informează Agerpres.

Economie 2024-09-26 15:10:43

Temperaturile vor fi peste cele normale, în această săptămână, în cea mai mare parte a ţări, anunţă marţi meteorologii, care precizează însă că vor urma două săptămâni cu temperaturi mai scăzute decât cele obişnuite, în toate regiunile.

Economie 2024-10-29 07:59:32

Tribunalul din Nanterre, de la periferia Parisului, a dat undă verde pentru vânzarea trofeului „Balonul de Aur” pe care fostul idol argentinian Diego Armando Maradona l-a obţinut în 1986, la Cupa Mondială de fotbal din Mexic. Asta înseamnă că  licitaţia organizată de către casa Aguttes va fi menţinută pe data de 6 iunie, informează EFE, citată de Agerpres. 

Economie 2024-05-30 23:28:07

Un accident rutier grav între un autocar cu 32 de persoane și un autotren a avut loc, joi, în localitatea Coșereni, județul Ialomița, autoritățile fiind nevoite să activeze Planul Roșu de Intervenție. Șapte persoane au fost duse la spital, toate fiind conștiente, a mai anunțat IGSU.

Economie 2024-12-05 17:09:08