• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-11-25 07:00:10
  • Sursa:
„Am fost ingroziti”. O fetita nou-nascuta din Marea Britanie va trebui sa treaca prin viata cu sexul gresit pe certificatul de nastere Imagine

O fetiță nou-născută va trebui să treacă prin viață cu sexul greșit pe certificatul ei de naștere, după o eroare a unui funcționar. Părinților li s-a spus că actul nu poate fi schimbat cu unul corect, relatează The Guardian.

Grace Bingham și partenerul ei, Ewan Murray, au mers bucuroși să își înregistreze primul lor copil, săptămâna trecută, la Biroul de înregistrare Mansfield, din Nottinghamshire. Dar, după nopți cu puține ore de somn, ei nu au observat inițial că funcționarul a scris sexul greșit pe certificatul de naștere.

„Am fost îngroziți, dar am presupus că, deoarece am văzut greșeala la doar câteva secunde după ce s-a întâmplat, corectarea acesteia ar fi o chestiune ușoară”, a spus Murray. „Dar, deși funcționarul și-a cerut scuze pentru greșeală, precum și șeful acestuia, s-a dovedit că certificatele de naștere nu pot fi schimbate”.

Oficiul General de Registre (GRO), care este responsabil de administrarea tuturor înregistrărilor civile din Anglia și Țara Galilor, și Ministerul de Interne au confirmat ambele că certificatul de naștere al lui Lilah nu poate fi reemis, deși se poate face o modificare pe documentul original.Dar Bingham a spus că acest lucru nu este suficient. „Oamenii care citesc un certificat de naștere ar putea pierde cu ușurință din vedere o notă mică, adițională – ceea ce înseamnă că Lilah ar putea fi considerată bărbat atunci când va aplica pentru școală, pașaport, pentru locuri de muncă, pentru tot ceea ce necesită un certificat de naștere”.

„Chiar dacă oamenii observă corectura, vor presupune că fiica noastră este transgender – ceea ce nu este o problemă, dacă asta vrea să fie când va fi mai mare, dar nu este cazul acum”, a adăugat ea.

„Lilah s-ar putea să nu creadă că s-a născut fată, și că a existat un lucru ciudat, biologic, care s-a întâmplat când s-a născut”, a spus Bingham. „Mă simt atât de vinovată, plâng tot timpul. Sunt complet răvășită din cauza asta”.

Părinții s-au plâns la GRO, dar li s-a spus că era responsabilitatea lor să verifice, și problema nu poate fi remediată în totalitate. „Datoria de a se asigura că informațiile înregistrate într-un anumit act sunt adevărate, era a părinților”, a transmis instituția.

„Este responsabilitatea persoanei care furnizează informațiile să verifice dacă acestea sunt corecte, și nu a funcționarului care înregistrează nașterea”, a precizat un reprezentant al GRO.

„Prin lege, un certificat complet trebuie să fie un duplicat exact al înregistrării la care se referă.

„În prezent, nu există nicio mențiune în lege care să permită eliberarea de certificate, fără o notă adițională”, au adăugat ei.

Ministerul de Interne a confirmat, de asemenea, că nu există flexibilitate în lege. „Consilierul juridic a confirmat că eliberarea unui certificat, fără a include nota adițională în urma unei corectări a înscrierii în registrul de naștere nu este conformă cu legea”, au precizat aceștia.

Tatăl este furios. „Nu cred că o corectare este suficientă”, a spus el. „Este îngrozitor că fiica mea trebuie să apară cu sex masculin pe certificatul de naștere, când ea este de fapt biologic femeie. „Nu pot să cred că acest accident este ireversibil”.

Lee Anderson este parlamentar în circumscripția în care locuiește cuplul. El i-a scris ministrului pentru Familie și copii, Janet Daby, pentru a cere o întâlnire ca să discute despre schimbarea legii.

„Este evident că sistemul este în neregulă”, a declarat el. „Unde este bunul simț în asta? Nu mă gândesc la nici un alt mod în care poți completa, oriunde în această țară, un act care să nu poată fi schimbat. „Această fetiță va avea trecut sexul masculin pe certificatul ei de naștere pentru tot restul vieții, conform legii, așa cum este ea acum, și asta este pur și simplu ridicol”.

Biroul lui Daby a confirmat că ministra este de acord să se întâlnească cu Anderson pentru a discuta situația.

Iar cazul nu este unul singular. Sarah Power, care și-a înregistrat fetița nou-născută la același oficiu de registratură, și la același funcționar, în octombrie anul trecut, a avut o experiență similară.

„Funcționarul a citit corect toate detaliile înscrise pe certaficatul de naștere, inclusiv faptul că fiica noastră era trcută cu sexul feminin, și apoi ne-a cerut să verificăm ortografia numelui”, a spus ea. „Am verificat ortografia, dar nu și genul, deoarece funcționarul ni-l spusese deja corect”.

„Abia când am ieșit pe ușa biroului, ne-am uitat la certificat și am realizat că fiica noastră a fost înregistrată cu sexul masculin”.

Cu toate acestea, Power a reușit să obțină un nou certificat de naștere corect pentru fiica ei, după ce funcționarul a îndrumat-o să completeze un formular GPO. Ministerul de Interne, însă, spune că aceasta nu mai este o opțiune în prezent. „Serviciul local de registratură a fost sfătuit la începutul acestui an să nu mai elibereze certificate corecte în acest fel”, a precizat un reprezentant al instituției.

Elevii din școlile din Anglia s-au revoltat împotriva noilor reguli stricte care îi împiedică să folosească toaleta în timpul orelor de curs, relatează The Independent.

Economie 2023-02-25 14:02:03

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o atenţionare Cod galben de inundaţii pentru râuri din vestul ţării, valabil luni, între orele 14:00 şi 24:00, transmite Agerpres.

Economie 2023-05-22 12:47:26

Starlink, compania de sateliți a lui Elon Musk, derulează teste în România, cu acordul și sprijinul Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), prin care încearcă să demonstreze că o normă globală care datează din anii ’90 și care limitează tehnic sateliții de generație nouă, non-geostaționari poate fi relaxată fără a afecta funcționarea sateliților clasici, geostaționari, scrie Profit.ro.

Economie 2024-10-01 11:09:50

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a vorbit în podcastul fostului ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu, despre ce calități trebuie să aibă președintele României și despre „fabrica de lideri” a clasei politice românești. „O poveste de adormit copiii. industria de politruci a început să crească”, a spus fostul președinte.

Economie 2024-09-29 19:24:43

Potrivit calendarului oficial, alocațiile de stat pentru copii sunt plătite, de obicei, pe data de 8 a fiecărei luni. Însă, în a doua lună a anului 2025, banii vor fi virați în conturile bancare mai devreme, mai exact, începând de vineri, 7 februarie.

Economie 2025-02-06 12:38:42

Pledoaria lui Nicolas Sarkozy pentru o Ucraină „neutră” şi un referendum pentru „ratificarea” anexării Crimeei a atras un val de critici din partea politicienilor şi experţilor, care au calificat comentariile fostului preşedinte al Franţei drept „ruşinoase” şi l-au acuzat că a fost „cumpărat” de Rusia lui Putin, relatează AFP.

Economie 2023-08-18 18:40:13

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a descris situația militară din regiunea Donețk ca fiind dificilă și a spus că este „obiectivul numărul 1” al țării sale, pentru că este și obiectivul numărul 1 al Rușiei. 

Economie 2022-09-27 00:07:48

Germania se pregăteşte pentru ninsori abundente, iar meteorologii au avertizat că este risc extrem de gheață neagră în jumătatea de sud a țării. Zeci de curse aeriene au fost anulate, iar unele școli din Bavaria au fost închise.

Economie 2024-01-17 12:24:33