După meciul din sferturile de finală câştigat miercuri seară de Novak Djokovic în faţa rusului Andrei Rublev, un grup de suporteri a arborat drapele ruse, dintre care unul cu chipul preşedintelui Vladimir Putin, în apropiere de Rod Laver Arena din Melbourne, scandând în acelaşi timp sloganuri pro-ruse.
Federaţia australiană de tenis a spus că patru persoane au „afişat drapele şi simboluri nepotrivite şi au ameninţat agenţii de pază” de la Melbourne Park, înainte de a fi interpelate de poliţie, relatează AFP, citată de Agerpres.
Un video publicat ulterior pe un canal YouTube pro-rus australian l-a prezentat pe Srdjan Djokovic, tatăl jucătorului, pozând în compania uneia din persoanele care arboraseră drapelul cu chipul lui Putin, sub legenda: „Tatăl lui Novak Djokovic face o declaraţie politică îndrăzneaţă”.
Jurnalişti sportivi sârbi au confirmat că este vorba de tatăl lui Djokovic, în timp ce jurnalul Melbourne Age a scris că acesta ar fi strigat chiar, în limba sârbă, „Trăiască Rusia”.
