Sub suprafața înțesată de roci pe care vântul le-a sculptat în forme conice a Cappadociei, în regiunea de centru-vest a Turciei, unde vin anual milioane de turiști, se ascunde o minune de proporții gigantice: un oraș subteran care poate adăposti până la 20.000 de locuitori în același timp, pentru câteva luni.

Orașul antic Elengubu, cunoscut astăzi drept Derinkuyu, este săpat până la o adâncime mai mare de 85 de metri sub pământ, pe 18 niveluri. Cel mai mare oraș subteran excavat din lume, Derinkuyu a fost locuit aproape continuu timp de mii de ani, fiind ocupat pe rând de frigieni, perși și apoi de creștinii epocii bizantine, arată BBC într-un reportaj.

Citadela a fost abandonată în 1920 de grecii cappadocieni, când au fost înfrânți în timpul războiului greco-turc și au plecat în masă spre Grecia.

Nu numai că încăperile sub formă de peșteră se întind pe sute de kilometri, dar se bănuiește că alte peste 200 de orașe subterane mai mici, care au fost descoperite în regiune, ar putea fi conectate cu marele oraș, formând o rețea subterană masivă.

Labirintul de încăperi din orașul subteran Derinkuyu. Foto: Profimedia Deschide galeria foto

Potrivit lui Suleman, ghidul care l-a însoțit pe reporterul BBC, Derinkuyu a fost „redescoperit” în 1963 de un localnic anonim, care își tot pierdea găinile. Păsările dispăreau printr-o mică crăpătură apărută în timp ce-și repara casa și nu mai apăreau niciodată.

După ce s-a uitat mai atent și a săpat puțin, turcul a descoperit un culoar întunecat. Era prima din cele peste 600 de intrări care au găsite în casele oamenilor, intrări care duceau în orașul subteran Derinkuyu.

Imediat au început săpăturile, care au dezvăluit o rețea întortocheată de locuințe subterane, cămări pentru mâncare uscată, grajduri pentru vite, școli, crame și chiar o biserică. O întreagă civilizație ascunsă în siguranță sub pământ.

Turiștii au început să vină cu miile, iar în 1985 regiunea a fost inclusă în patrimoniul UNESCO.

Data exactă a construirii orașului nu este definitiv stabilită, dar „Anabasis”, scrisă de Xenophon din Atena în jurul anului 370 BC, este cea mai veche lucrare scrisă care pare să facă referire la Derinkuyu. În carte, autorul menționează poporul anatolian, în sau în apropiere de regiunea Cappadocia, care trăia sub pământ, în locuințe excavate, mai degrabă decât în locuințele săpate în stâncile din zonă, care sunt atât de cunoscute.

Potrivit lui Andrea DeGiorgi, profesor asociat la Universitatea de Stat Florida, Cappadocia este o zonă unică ce se pretează unor astfel de construcții subterane, datorită lipsei de apă în sol și rocilor moi, foarte ușor de modelat. Solul calcaros este ușor de cioplit cu unelte simple, cum sunt lopata sau târnăcopul, a explicat Andrea DeGiorgi.

Același material vulcanic a fost modelat în mod natural la suprafață de vânturi sub formă de hornuri din cărțile de povești.

Cat despre autorul care a creat orașul Derinkuyu, rămâne un mister. Planul rețelei de peșteri subterane este atribuit adesea hitiților, „care au săpat primele câteva niveluri sub pământ, când au fost atacați de frigieni, în jurul anului 1200 BC”, potrivit lui A. Bertini, expert în peșteri săpate în zona Mediteranei. Artefacte care au aparținut hitiților și care au fost găsite la Derinkuyu vin să dea greutate ipotezei sale.

Totuși, cea mai mare parte a orașului pare să fi fost realizată de frigieni, arhitecți foarte îndemânatici ai Epocii de Fier, care aveau și mijloace să construiască spații subterane elaborate.

„Frigienii au fost unul dintre cel mai proeminente imperii timpurii din Anatolia. S-au dezvoltat în vestul Anatoliei spre finele primului mileniu BC și au avut o înclinație în a realiza structuri monumentale din rocă și a crea fațade remarcabile tăiate în rocă. Deși nu a durat mult, imperiul lor s-a întins destul de mult pentru a cuprinde cea mai mare parte a vestului și centrului Anatoliei, inclusiv zona Derinkuyu”, a arătat Andrea DeGiorgi.

Inițial, Derinkuyu a fost folosit probabil pentru păstrarea bunurilor, dar scopul său principal a fost de adăpost temporar în fața invadatorilor, Cappadocia fiind în calea multor imperii dominante de-a lungul vremii.

„Succesiunea imperiilor și impactul lor asupra peisajului Anatoliei explică soluția adăposturilor subterane, ca Derinkuyu”, a spus DeGiorgi.

„În perioada năvălirilor islamice (din sec VII AD) aceste adăposturi au fost folosite la maximum”, a mai completat ea.

În vreme ce frigienii, persanii și selgiucizii, printre alții, au locuit în regiune și au extins orașul subteran de-a lungul secolelor, populația orașului Derinkuyu a ajuns la maximum în epoca bizantină, când aproape 20.000 de oameni locuiau în subteran.

Astăzi puteți experimenta viața sub pământ pentru doar 60 de lire turcești (aprox. 3,25 euro). Tunelurile sunt înguste, pereții înnegriți de torțele care au ars atâtea sute de ani, iar senzația de claustrofobie începe să se instaleze repede.

Ingeniozitatea constructorilor începe să iasă la iveală. Culoarele sunt intenționat înguste, iar vizitatorii sunt obligați să meargă aplecați și în șir indian - o poziție evident incomodă pentru intruși. Bolovani rotunzi de o jumătate de tonă blochează intrările la fiecare dintre cele 18 niveluri și nu pot fi mișcați decât dinăuntru.

Găuri mici, perfect rotunde în aceste „uși” masive le permit locuitorilor să tragă săgeți în invadatori, păstrând în același securitatea zonei.

„Viața sub pământ era probabil foarte grea. Locuitorii își făceau nevoile în recipiente de lut acoperite, trăiau la lumina torței și depuneau trupurile morților în anumite zone speciale”, a explicat ghidul Suleman.

Fiecare etaj al orașului era proiectat pentru utilizări specifice. Animalele erau ținute în grajduri cel mai aproape de suprafață, pentru a reduce mirosurile și gazele toxice produse de vite, dar și pentru a furniza un strat călduros de „izolație vie” în lunile reci.

Etajele inferioare ale orașului conțineau locuințe, pivnițe, școli, spații de întâlnire. Recunoscută după tavanul boltit, la etajul doi se află o școală tradițională bizantină, cu camere adiacente pentru studiu.

Potrivit lui DeGiorgi, „dovada că se producea vin stă în prezența beciurilor, a preselor și a amforelor (înalte, cu două mânere și gât îngust)”. Aceste încăperi cu destinație specială arată că locuitorii erau pregătiți să petreacă mai multe luni în subteran.

Dar cel mai mult impresionează sistemul complex de ventilație și puțul care asigură aer proaspăt și apă curată pentru întregul oraș subteran. De fapt, se bănuiește că inițial construcția orașului Derinkuyu s-a centrat în jurul acestor după elemente esențiale.

Mai mult de 50 de puțuri de ventilație, care asigură un curent natural de aer între numeroasele locuințe și culoare, sunt distribuite în tot orașul, pentru a evita un potențial atac fatal asupra surselor de aerisire.

Puțul de apă are mai mult de 55 de metri adâncime și poate fi izolat cu ușurință de dedesubt de locuitorii orașului.

Derinkuyu nu este singurul oraș subteran din Cappadocia. Cu o suprafață de 445 de kilometri pătrați, este cel mai mare dintre cele peste 200 de orașe subterane de sub Podișul Anatoliei.

Mai mult de 40 dintre aceste orașe au trei sau patru niveluri sub pământ. Multe sunt conectate cu Derinkuyu prin tunele, unele lungi de 9 km. Toate au ieșiri de urgență la suprafață.

Dar Cappadocia mai are încă secrete subterane. În 2014, în regiunea Nevsehir a fost descoperit un oraș subteran care ar putea fi chiar mai mare.