• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-01-13 11:46:21
  • Sursa:
Rusia a lansat 40 de rachete asupra Ucrainei azi, Kievul a doborat doborat 8 si a deviat peste 20 prin mijloace electronice Imagine

Ucraina a fost ținta unui atac masiv cu rachete ruseşti în primele ore ale zilei de sâmbătă, au anunţat forţele aeriene de la Kiev, adăugând că Moscova a lansat unele dintre cele mai de temut rachete hipersonice ale sale.

Apărarea antiaeriană a doborât rachete ruseşti în cel puţin cinci regiuni din Ucraina, potrivit oficialilor locali din provincii, scrie Agerpres, preluând Reuters. 

Potrivit datelor făcute publice de forțele aeriene, ucrainenii au doborât opt rachete din cele 40 lansate de ruși, iar alte peste 20 nu și-au atins ținta, pentru că au fost deviate prin mijloace electronice.

Cu toate acestea, nu au fost oferite detalii cu privire la atingerea unor ţinte, iar oficialii au furnizat mult mai puţine informaţii despre atac decât de obicei.

Forţele aeriene ucrainene au avertizat în timpul atacului că Rusia a lansat rachete Kinjal - poate cea mai dificilă de doborât rachetă convenţională rusească, care zboară cu o viteză de câteva ori mai mare decât cea a sunetului.

Poliţia din regiunea de nord Cernihov a postat o fotografie a unui crater mare provocat de o rachetă doborâtă.

„Ca urmare a faptului că au fost lovite de resturile unei rachete inamice, mai multe case private şi clădiri nerezidenţiale au fost avariate, o clădire a fost practic distrusă”, a scris poliţia, adăugând că un câine a fost ucis, dar nicio persoană rănită.

Armata rusă a pierdut aproape o întreagă brigadă de elită, alcătuită din parașutiști, după ce ofensiva declanșată în regiunea Harkov în urmă cu o lună și jumătate s-a împotmolit, iar forțele Moscovei nu au reușit să-și atingă obiectivele. În plus, de două săptămâni, câteva sute de militari ruși sunt încercuiți de trupele ucrainene în ruinele unei foste fabrici de chimicale din zona Vovceansk - epicentrul luptelor din regiunea Harkov, informează publicația Forbes.

Economie 2024-06-29 09:17:28

SUA şi Germania sunt principalii oponenţi ai aderării Ucrainei la NATO, a declarat preşedintele francez Emmanuel Macron marţi, înaintea Summitului NATO de la Washington, care începe azi.

Economie 2024-07-09 15:48:22

Ministrul Energiei Sebastian Burduja a declarat că nu este normal ca Europa de Est să plătească pentru energie preţuri mult mai mari decât Europa de Vest, aşa cum s-a întâmplat în ultimele luni, fapt pentru care România, Grecia și Bulgaria au reclamat oficial Comisiei Europene acest aspect și au cerut un tratament corect şi o uniunea energetică funcţională. Profesorul în economie, Christian Năsulea a explicat, miercuri pentru Digi24, că motivul pentru care s-a ajuns în această situație este neglijența guvernelor referitoare la investițiile în capacitățile de transport de energie.

Economie 2024-10-02 13:55:12

Sentință dată de Tribunalul Militar Cluj-Napoca în cazul fostului șef al Jandarmeriei Maramureș. Colonelul Petru Marcel Florișteanu a fost condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare, scrie 2mnews.ro, după ce a încercat să-și sărute cu forța o fostă subalternă. S-a întâmplat în toamna anului trecut, iar ca să poată dovedi totul, femeia l-a înregistrat pe ascuns, apoi a depus plângere.

Economie 2023-11-09 15:20:59

O investigație desfășurată de The Guardian, BBC, Biroul de Jurnalism de Investigație, Der Spiegel și ZDF a dezvăluit cum o schemă offshore a ajutat companiile deținute de oligarhul rus Roman Abramovici să evite taxe de zeci de milioane de dolari. Detaliile au fost descoperite în documentele Cyprus Confidential, reprezentând cea mai mare scurgere de informații din industria financiară offshore a insulei mediteraneene.

Economie 2025-01-29 07:00:54

Lupte puternice se dau lângă Bahmut, oraș din regiunea Donețk, în estul Ucrainei, aceasta fiind principala țintă a armatei ruse de luni de zile. În timpul nopții, rușii au bombardat regiunea Kiev și Zaporojie, dar și rețeaua electrică din regiunile centrale, lăsând în beznă Kiev și mai multe regiuni. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a acuzat pe comandanții ruși de „nebunie” în eforturile lor de a captura orașul din estul Bakhmut. El a adăugat că armata sa a doborât aproape 250 de elicoptere rusești pe parcursul războiului.

Economie 2022-10-28 02:45:28

Judecătorii Tribunalului Prahova l-au condamnat, marţi, la 7 ani şi 10 luni de închisoare pe un bărbat care a lucrat ca infirmier într-un centru al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Prahova în care sunt îngrijite persoane adulte cu handicap şi care, în luna august a anului 2021, a bătut un bătrân internat în centru, victima fiind lăsată să moară fără ca angajaţii centrului să solicite sprijin medical. Infirmierul a fost găsit vinovat pentru infracţiuni de loviri cauzatoare de moarte, dar şi pentru purtare abuzivă, el lovind şi o a doua victimă, pe fratele bărbatului care a murit, internat în acelaşi centru.

Economie 2023-10-31 18:47:36

Miniștrii de externe din țările UE se reunesc luni și marți în cadrul Consiliului Afacerilor Externe (CAE) la Bruxelles, pentru a discuta pe marginea războiului Rusiei împotriva Ucrainei, situația din Balcanii de Vest, regiunea Cornul Africii, precum și despre Pactul civil în domeniul PSAC. Ministrul de externe Bogdan Aurescu va pleda în cadrul reuniunii pentru adoptarea unui nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, cât și pentru adoptarea unor măsuri care să evite eludarea restricțiilor de către state terțe.

Economie 2023-05-22 09:22:04