• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-04-09 10:56:26
  • Sursa:
VIDEO Klaus Iohannis si Prima Doamna participa la slujba de Pastele Catolic in Sibiu Imagine

Președintele Klaus Iohannis, însoțit de Prima Doamnă, Carmen Iohannis, participă duminică la Slujba Paștelui Catolic care are loc la biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime" din Sibiu.

Însoțit de prima doamnă a României, Carmen Iohannis, președintele a ajuns la biserică cu puțin timp înainte de începerea slujbei. În fața camerelor, Iohannis a făcut o scurtă urare de „La mulți ani”, transmite publicația locală Turnul Sfatului.

Sâmbătă seară, președintele a participat și la Slujba de Înviere de la Sibiu. 

„Tuturor creștinilor care sărbătoresc Învierea Domnului acum le doresc Sărbători fericite. Hristos a înviat! zile frumoase, liniștite, cu familia, cu prietenii, iar creștinilor care mâine au sărbătoarea Floriilor le doresc o zi frumoasă și La mulți ani”, a urat acesta. 

Klaus Iohannis le-a transmis sâmbătă celor care sărbătoresc duminică Paştele ca Învierea Domnului să le aducă bucurie în suflete, darul comuniunii cu cei dragi, răsplata păcii şi a armoniei, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale. Totodată, preşedintele a avut un mesaj şi pentru cei care sărbătoresc Floriile.