• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-05-31 07:00:38
  • Sursa:
Programa pentru bacalaureat 2025 la limba si literatura romana. Ce autori trebuie sa invete elevii pentru examenul scris Imagine

Programa pentru examenul de bacalaureat la limba și literatura română, stabilită de Ministerul Educației, păstrează și în 2025 structura deja cunoscută din anii anteriori. Candidații vor susține o probă scrisă comună, cu subiecte adaptate în funcție de profilul urmat, umanist sau real, având ca repere principale competențele de înțelegere și analiză a textului scris, exprimarea în scris și conținuturile literare studiate în liceu.

Programele pentru examenul national bacalaureat 2025 sunt cele prevăzute în anexa nr. 2 la Ordinul ministrului educației naționale nr. 4.923/2013 privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat național - 2014.

Conform programei școlare în vigoare, examenul de bacalaureat nu implică studiul monografic al scriitorilor canonici, ci studierea a cel puţin unui text din opera acestora. Textele literare la prima vedere pot aparţine atât autorilor canonici, cât si altor autori studiaţi.

Pentru proba scrisă, elevii trebuie să studieze în mod aprofundat cel puţin numărul minim de texte prevăzute în programa scolară, aparţinând autorilor canonici sau prozei narative, poeziei sau dramaturgiei românesti despre care să poată redacta:

În eseul redactat elevii trebuie să aplice conceptele de istorie si teorie literară (perioade, curente literare/culturale, elemente de analiză tematică, structurală si stilistică) menţionate în prezenta programă.

Tematica studiilor de caz si a dezbaterilor din programele scolare, regăsită în programa de examen, poate fi valorificată în cadrul probelor orale si scrise, prin solicitarea argumentării unor opinii sau judecăţi de valoare pe marginea acestora.

Descarcă programa de examen pentru disciplina limba și literatura română, profil real

(Filiera teoretică - profil real, filiera tehnologică - toate profilurile si specializările, filiera vocaţională - toate profilurile si specializările (cu excepţia profilului pedagogic)

Descarcă programa de examen pentru disciplina limba și literatura română, profil uman

(Filiera teoretică - profil umanist, filiera vocaţională - profil pedagogic)