Atac jihadist in Nigeria. Zeci de oameni au fost ucisi

Atac jihadist in Nigeria. Zeci de oameni au fost ucisi Imagine

Zeci de persoane au fost ucise în două presupuse atacuri ale unor bande armate sâmbătă, în nord-estul Nigeriei, a declarat sâmbătă guvernatorul țării, scrie AFP, preluat de Agerpres.

Guvernatorul statului Taraba, Agbu Kefas, a declarat într-un comunicat că „zeci de oameni şi-ar fi pierdut viaţa şi bunurile" în districtul Karim Lamido, potrivit sursei citate.

Guvernatorul nu a oferit date exacte, dar locuitorii satelor Munga şi Magani au afirmat că numărul morţilor a fost aproape de 30.

„Era miezul nopţii, am auzit focuri de armă, l-am trezit pe fratele meu şi pe alţi oameni din cartier”, a declarat pentru sursa citată Moses Kefas, un locuitor din Magani.

„După ce bărbaţii înarmaţi au plecat, ne-am întors şi am văzut 16 cadavre împrăştiate prin sat”, a continuat bărbatul.

Andrew John, un locuitor din Munga, a spus că în satul său erau în jur de zece cadavre.

Districtul a fost recent atacat de bande armate, cunoscute local sub numele de „bandiţi”.

Bande armate atacă satele, omorând sau răpind locuitori pentru răscumpărare şi incendiind case după ce le-au jefuit, în special în nord-estul ţării.

Crimele de sâmbătă sunt cele mai recente dintr-un val de violenţe mortale care a lovit nord-estul Nigeriei în ultimele săptămâni, jihadiştii intensificându-şi atacurile.