• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-01-09 17:55:12
  • Sursa:
Presedintele Senatului din Italia: Executarea salutului fascist nu reprezinta neaparat intotdeauna o crima Imagine

Preşedintele Senatului italian, Ignazio La Russa, a afirmat că executarea salutului fascist nu reprezintă neapărat întotdeauna o crimă, pe fondul scandalului creat după ce duminică circa 1.000 de participanţi la o ceremonie comemorativă la Roma au făcut acest gest, relatează marţi ANSA. La Russa este membru fondator al partidului Fratelli d'Italia (Fraţii Italiei) al şefei guvernului, Giorgia Meloni, la originea căruia se află Mişcarea socială italiană neofascistă."Incertitudinea în ce priveşte (a considera ca având caracter penal) anumite gesturi în cazul unor comemorări nu contribuie la rezolvarea problemei", a declarat presei La Russa.Potrivit preşedintelui Senatului italian, în momentul de faţă există "decizii conflictuale" privind caracterul penal al acestor gesturi, dar în scurt timp Curtea Supremă este de aşteptat să se pronunţe la rândul ei cu privire la infracțiunea de apologie a fascismului.El a asigurat că FdI nu a avut nimic de-a face cu cele petrecute la ceremonia de duminică, la care a fost comemorat masacrul de la Acca Larentia din 1978, în care doi membri ai aripii de tineret a MSI, în vârstă de 13 şi respectiv 17 ani, au fost împuşcaţi mortal, se crede că de militanţi de extrema stângă, în faţa sediului din Roma al partidului, pe o stradă ce poartă numele unei zeităţi romane.Un al treilea membru al MSI, în vârstă de 19 ani, a fost rănit mortal de un glonte rătăcit în cursul ciocnirilor cu poliţia care au urmat decesului celor doi.Ministrul de Interne italian Matteo Piantedosi a afirmat în ce-l priveşte marţi, într-o audiere în comisia extraordinară a Senatului împotriva intoleranţei, rasismului, antisemitismului şi incitării la ură şi violenţă, că executarea salutului fascist de participanţi la comemorarea de duminică este "fără îndoială" un motiv de "indignare"."Este contrar culturii noastre", a spus ministrul, adăugând însă că "interzicerea demonstraţiilor este contraproductivă".Mai devreme marţi, Partidul Democrat (PD, opoziţia de centru-stânga) a anunţat că a depus un proiect legislativ vizând întărirea măsurilor de combatere a promovării şi glorificării ideologiei şi simbolurilor fasciste, ceea ce constituie deja o infracţiune în Italia.

Cutremurele, secetele și incendiile de pădure au făcut parte din viața de zi cu zi a locuitorilor Californiei timp de multe generații, dar acum statul american se confruntă cu amenințarea unei noi calamități a cărei furii se va năpusti asupra tuturor californienilor, scrie The New York Times.

Economie 2022-08-15 15:38:15

România sprijină ferm deschiderea negocierilor de aderare cu Republica Moldova și Ucraina până la sfârșitul anului, a transmis președintele Klaus Iohannis, vineri, de la reuniunea informală a Consiliului European, din Granada, Spania, care are loc concomitent cu reuniunea Comunității Politice Europene. Politica de extindere a Uniunii Europene are o importanță strategică, a mai spus președintele României.

Economie 2023-10-06 13:36:06

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege potrivit căruia se poate acorda cetăţenie română străinilor care sunt căsătoriţi de cel puţin 10 ani cu cetăţeni români, chiar dacă nu domiciliază în România.

Economie 2022-11-23 22:39:00

Bulgaria a introdus o taxă pentru gazele naturale ruseşti care tranzitează pe teritoriul său, ceea ce i-a făcut pe traderi să se întrebe dacă nu cumva decizia autorităţilor de la Sofia va declanşa o dispută cu Moscova, în contextul unei pieţe a gazelor şi aşa volatile, transmite Bloomberg.

Economie 2023-10-13 18:54:48

Ministerul de Externe nord-coreean a avertizat joi că Phenianul va răspunde la orice acţiune militară a SUA în regiune cu "cea mai dură reacţie", după o recentă vizită la Seul a secretarului american al apărării, Lloyd Austin.

Economie 2023-02-02 10:34:28

Un tribunal din Milano a ordonat unei jurnaliste să-i plătească şefei guvernului italian, Giorgia Meloni, despăgubiri în sumă de 5.000 de euro, pentru că a ironizat-o într-o postare în social media, relatează presa din peninsulă. 

Economie 2024-07-18 13:49:07

Alegerile parlamentare din Polonia, care vor avea loc pe 15 octombrie, arată tot mai mult ca o ceartă între doi veterani ai lumii politice. Jarosław Kaczyński, liderul partidului Lege și Justiție (PiS) aflat la putere, și Donald Tusk, șeful partidului de opoziție Platforma Civică, au dominat politica Poloniei în ultimele două decenii, dar anul acesta trebuie să negocieze cu alți jucători politici dacă vor să mai conducă, scrie Politico.

Economie 2023-10-10 08:00:40

Legile educației sunt în Parlament. Discuțiile au început săptămâna trecută, în Comisia de învățământ a Camerei Deputaților. Ar fi trebuit ca acestea să fie ghidate de nevoia ca modificările pe care le facem să abordeze problemele cu care se confruntă acum domeniul, dar și ceea ce va aduce viitorul și mai ales, să ne uităm către oportunitățile care modelează viitorul învățării. Să ne uităm cu o privire îndrăzneață asupra viitorului, a cunoștințelor, abilităților, atitudinilor și valorilor care vor conta cel mai mult.

Economie 2023-12-19 20:45:19