• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-07-22 19:52:04
  • Sursa:
Poveste emotionanta in Liban, unde un bebelus abandonat pe o strada a fost salvat de un caine vagabond Imagine

Un câine vagabond din Liban a salvat un bebeluș abandonat, care a fost lăsat să moară într-un sac de gunoi, transmite Insider.

Câinele a fost văzut cărând sacul de către un trecător care a auzit plânsetele nou-născutului venind din interior, relatează Arab News.

Bebelușul plin de vânătăi, despre care se crede că avea doar câteva ore, a fost dus la spital pentru tratament, potrivit publicației.

Copilul a fost descris ca fiind într-o stare „gravă, dar stabilă”. 

Ghassan Rifi, un jurnalist din Tripoli, a declarat că bebelușul a fost lăsat într-o zonă unde există mulți câini vagabonzi.

„Este posibil ca cel care l-a aruncat să fi vrut să scape de el, lăsând câinii să-l mănânce”. a declarat Rifi, potrivit Arab News.

Dar, în orice caz, „câinele care l-a luat a fost mai uman decât cel care a abandonat bebelușul”, a mai spus Rifi pe Twitter.

Autorităţile investighează incidentul. După ce bebelușul îşi va reveni, dacă nu se va găsi o soluţie de adopţie, el va fi plasată într-un orfelinat.