Am ieșit de la guvernare pentru că președintele Iohannis îi pusese gând rău ministrului Justiției, Stelian Ion. Justiția a fost punctul central pentru tot ce a însemnat ideea de „oameni noi” în politica românească de după momentul tragediei de la Colectiv. Așa că la momentul renunțării la guvernare eram capabil să găsesc multe explicații pentru acel gest. Și, totuși, la nici doi ani, Kelemen Hunor, unul dintre cei care au pus cele mai mari piedici reformelor justiției, vorbește senin la congresul USR și lumea speră la o alianță politică din care să facă parte și UDMR.
E un duș rece. O trezire la realitate într-un mod dur și aș spune chiar nedrept. Am intrat în politică pentru programele anticorupție și pentru o reformă serioasă a sistemului de justiție. Erau temele momentului, societatea vibra și aproape nimic altceva nu conta pentru noi toți. Și atunci de ce Kelemen Hunor, care este un exponent a ceea ce înseamnă clasa politică veche, un dușman declarat al reformării justiției și susținător al legilor lui Liviu Dragnea, este primit cu aplauze în mijlocul celor care au crezut că sunt oamenii noi din politica românească?
E o întrebare retorică, pentru că știm răspunsul cu toții. Asistăm la o maturizare politică, așa cum eufemistic s-ar putea scuza foștii mei colegi. Realitatea e că anticorupția și reforma justiției au eșuat și, dacă publicul nu mai e interesat, politicianul pragmatic nu mai e nici el interesat de aceste subiecte. Așa se explică prezența la Congresul USR a lui Eugen Tomac de la PMP, un partid construit pe corupție în vechiul regim. Și tot așa poate fi înțeles discursul lui Ludovic Orban anti Dacian Cioloș. Acum un an și jumătate, și Tomac, și Orban ar fi fost fluierați drept unii dintre cei mai conservatori politicieni români. Astăzi sunt curtați politic într-o închipuită alianță care aduce aminte de CDR sau de Alianța DA. Diferența e că suntem 20 de ani mai târziu, într-o țară care a cunoscut creșterea economică fără să facă niciun efort pentru bunăstarea cetățenilor ei și care se chinuie de la aderarea sa în UE să reformeze justiția. Și Opoziția pare că se construiește cu Tomac, Orban și Hunor.
De aceea e potrivit să fim realiști și să punem cruce oamenilor noi în politica românească.
Ideea a fost generoasă, dar nu a prins, să îi recunoaștem eșecul. Ar fi trebuit să putem explica electoratului că nu suntem aici ca să îi urâm pe cei de la PSD și PNL, ci vrem să oferim electoratului altceva decât a primit din 1989 și până la noi. Am reușit să oferim mult circ și puțină seriozitate. Am eșuat în a ne certa între noi și am ajuns să ne batem ca unii să câștige un mandat de parlamentar, dar nicio putere reală pentru o reformă adevărată. E vremea să punem punct și să gândim în altă cheie politică.
Nu mai cred în oameni noi. Dar pot crede în idei noi. Cred că societatea românească s-a copt suficient pentru a accepta idei de care orice partid a fugit până acum, inclusiv cele care se declarau ferm proeuropene. Și nu mă gândesc doar la temele militante, de tipul drepturilor minorităților sexuale ori al dezincriminării drogurilor ușoare. Cred că avem în România nevoie de politicieni curajoși, dispuși să conducă dezbateri pe subiecte considerate intangibile până de curând. România trebuie să aibă o dezbatere cu privire la necesitatea impozitului progresiv, iar când spun asta nu înseamnă că ader la viziunea PSD. România trebuie să aibă o dezbatere cu privire la rolul Bisericii în societate și mai ales cu privire la finanțarea ei, iar când spun asta nu înseamnă că atac partidele conservatoare.
Trebuie să mergem mai departe, pentru că timpul nu stă pe loc. A venit vremea curajului pragmatic. Nu în a strânge semnături pentru demiterea vreunui președinte, pentru scăderea numărului de parlamentari sau pentru alte subiecte populiste. Avem nevoie de curajul de a ne lupta frontal cu pericolul populist AUR, nu de a ne refugia în lipsa călduță a unei identități. Avem nevoie de curajul de a construi o nouă identitate pentru România, dincolo de stereotipuri tradiționale.