• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-06-21 11:59:37
  • Sursa:
OMV Petrom si Romgaz au luat decizia finala de exploatare a gazelor din Marea Neagra. „Romania va fi cel mai mare producator din UE” Imagine

OMV Petrom a luat decizia finală de investiție pentru proiectul Neptun Deep și, împreună cu partenerul său Romgaz, aprobă planul de dezvoltare. Se estimează că proiectul Neptun Deep va furniza un volum brut total de aproximativ 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, care va fi împărțit în mod egal între cei doi parteneri. Prima producție de gaze naturale este planificată pentru 2027, în urma unor investiții totale de dezvoltare ale proiectului de până la 4 miliarde de euro. 

Această decizie finală de investiție este un pas important în realizarea Strategiei 2030 a OMV Petrom. Se estimează că proiectul va contribui la creșterea cu 50% a profitului din exploatare al companiei în 2030, arată un comunicat de presă emis de companie. 

România va deveni cel mai mare producător de gaze naturale din UE și un exportator net de gaze naturale, consolidând securitatea în aprovizionare, susține OMV Petrom. 

„OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, împreună cu partenerul său Romgaz, a luat decizia finală de investiție pentru dezvoltarea proiectului Neptun Deep din Marea Neagră. OMV Petrom este operatorul proiectului, cu o participație de 50%. Cele doua companii au aprobat planul de dezvoltare a zăcămintelor comerciale de gaze naturale Domino și Pelican Sud din perimetrul offshore Neptun Deep, care este înaintat spre confirmare Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM). 

Christina Verchere, CEO OMV Petrom: «Odată cu decizia finală de investiție pentru proiectul Neptun Deep, intrăm în faza de dezvoltare a primului proiect offshore în ape de mare adâncime din România împreună cu partenerul nostru, Romgaz. Acesta este un important pas înainte în execuția Strategiei 2030 a companiei și va aduce o schimbare semnificativă în portofoliul nostru. Propunerea noastră față de acționari rămâne creșterea investițiilor, creșterea profitabilității și a dividendelor - toate acestea asigurând în același timp o afacere sustenabilă pe termen lung pe parcursul tranziției noastre energetice». 

Infrastructura necesară pentru dezvoltarea zăcămintelor comerciale offshore de gaze naturale Domino și Pelican Sud include zece sonde, trei sisteme de producție submarine și conductele colectoare asociate, o platformă offshore, conducta principală de gaze naturale către Tuzla și o stație de măsurare a gazelor naturale. Platforma își generează propria energie electrică, funcționând la cele mai înalte standarde de siguranță și protecție a mediului. Întreaga infrastructură va fi operată de la distanță, prin intermediul unei replici digitale (digital twin). Acest lucru permite optimizarea proceselor si va contribui la îmbunătățirea performanței noastre de mediu, prin eficientizarea consumului de energie electrică și reducerea emisiilor. 

Aspecte-cheie estimate privind proiectul Neptun Deep (100%): 

- Investițiile totale pentru dezvoltare sunt estimate până la 4 miliarde de euro, urmând a fi cheltuite în cea mai mare parte în perioada 2024-2026; 

- Prima producție este așteptată în 2027; 

- Producția de platou este estimată la aproximativ 140 mii bep/zi timp de aproape 10 ani; 

- Volumele recuperabile estimate sunt în prezent de aproximativ 100 miliarde metri cubi (aproximativ 700 de milioane bep); 

- Costul unitar de producție este estimat la o medie de 3 dolari/bep (pentru durata de viață a zăcământului); 

- HSSE: se estimează că amprenta de carbon va fi mai bună decât valoarea de referință a industriei (la productia de platou, amprenta de carbon de aproximativ 2,2 kg CO2/bep, semnificativ sub media industriei de 16,7 kg CO2/bep conform IOGP). Tehnologia și expertiza de ultimă generație urmează să fie utilizate pentru a produce gazul natural în condiții de siguranță și într-un mod prietenos față de mediul înconjurător”, potrivit sursei citate.  

Perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră are o suprafață de 7.500 km pătrați și este situat la o distanță de aproximativ 160 km față de țărm, în ape cu adâncimi cuprinse între 100 si 1.000 de metri. Începând cu anul 2008, activitățile de explorare în perimetrul Neptun Deep au inclus două campanii de achiziție seismică 3D și două programe de foraj de explorare. Prima descoperire de gaze naturale a fost făcută în 2012. Cheltuielile totale de explorare și evaluare până în prezent se ridică la peste 1,5 miliarde de euro.

Fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu, scrie pe Facebook că România va avea surplus de gaze naturale, dublându-şi producţia „cu mult peste necesarul actual al consumului intern”. 

„O nouă promisiune îndeplinită: vom exploata gazele din Marea Neagră, care vor ajunge în casele românilor.  

Salut anunțul făcut astăzi cu privire la luarea deciziei de investiție. Mă bucur că în urma muncii pe care am făcut-o ca ministru al Energiei am contribuit activ la luarea acestei decizii importante. Cu ajutorul și susținerea colegilor, a președintelui Klaus Iohannis, a președintelui PNL Nicolae Ciucă, a prim - ministrului Marcel Ciolacu, partenerilor americani și a tuturor factorilor implicați am urmat o strategie clară prin care să ajungem la rezultatul de astăzi.  

Aici menționez adoptarea legii offshore, preluarea de către Romgaz a participaţiei companiei Exxon aferentă perimetrului Neptun Deep, semnarea acordului privind transportul gazelor naturale din Marea Neagră către beneficiarii autohtoni, operatori economici sau gospodării dintre Transgaz, Romgaz și Petrom sunt doar o parte din pașii care au fost făcuți pentru a ajunge mai aproape de începerea lucrărilor de exploatare a gazelor din Marea Neagră, din perimetrul Neptun Deep. 

România va avea surplus de gaze naturale, practic dublându-şi producţia cu mult peste necesarul actual al consumului intern. Şi un alt aspect foarte important: ţara noastră va deveni un furnizor de securitate energetică regională. Le doresc mult succes celor de la Petrom și Romgaz pentru a duce la bun sfârșit unul dintre cele mai importante proiecte din sectorul energetic din România”, susține Virgil Popescu.

Preţurile carburanţilor au coborât sub 6,5 lei/l în toate staţiile Petrom şi Lukoil şi chiar şi în unele staţii OMV, în urma deciziei celor două companii de a reduce vineri semnificativ, pentru a doua zi consecutiv, preţurile. Ieftinirile de vineri, care au ajuns şi la 14 bani/l la motorină, în cazul companiei controlate de gigantul rus, şi la 9 bani/l la benzină, în cazul liderului pieţei, au fost mai mari decât cele efectuate în ziua precedentă, relatează Profit.ro.

Economie 2023-05-05 10:58:09

Aplicațiile de monitorizare în timp real a traficului maritim pe mările și oceanele lumii prezintă o concentrație neobișnuită de nave neidentificate în zona din Marea Neagră unde armata SUA susține că s-a prăbușit o dronă de supraveghere MQ-9 Reaper. Respectiva dronă a fost atacată zilele trecute de avioane militare rusești, într-un incident petrecut în apele internaționale la aproximativ 150 de kilometri de peninsula Crimeea.

Economie 2023-03-17 11:40:05

Mario Iorgulescu nu a schițat niciun gest să frâneze în momentul accidentului pe care l-a provocat și avea pedala de accelerație apăsată la podea. La câteva zile de când a fost condamnat de prima instanță la 15 ani și 8 luni de închisoare a apărut și motivarea judecătorului, din care reiese că Iorgulescu a condus haotic și nu a încercat în nicio clipă să evite accidentul în care a murit un bărbat. Judecătorii au menționat că nu era prima dată când Iorgulescu s-a urcat la volan beat și drogat.

Economie 2023-02-14 23:53:45

Lucrul care contează cel mai mult în ceea ce privește războiul dintre Rusia și Ucraina este aducerea președintelui rus Vladimir Putin la masa negocierilor, orice altceva este doar zgomot, a spus Marco Rubio, șeful departamentului de stat al SUA, într-un interviu acordat duminică postului TV american ABC, scrie Politico.

Economie 2025-03-03 10:41:58

Situația deplorabilă în care se află parcul Cișmigiu este cauzată de ciorile pentru care, de ani de zile, nu a fost găsită o soluție, este de părere primarul general al Capitalei. Cu toate acestea, în Cișmigiu nu este dezastru iar, în fiecare dimineață, „se curăță tot ce înseamnă alee, tot ce înseamnă bancă,” a declarat Nicușor Dan pentru Digi24.

Economie 2022-10-20 22:32:37

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a spus, luni seară, că Platforma Neptun Deep are toate şansele să facă din România liderul Europei în producţia de gaz natural.

Economie 2023-07-24 23:03:54

Surse din domeniul apărării cred că Marea Britanie va fi forțată să semneze un obiectiv de creștere a cheltuielilor de apărare la 3,5% din PIB până în 2035 la summitul NATO din această lună, după o campanie a lui Mark Rutte pentru a-l face pe Donald Trump să nu părăsească Alianța.

Economie 2025-06-03 14:47:22

Un jurnalist din Noua Zeelandă, bărbat, a stârnit o controversă și a fost acuzat de sexism, după ce a sugerat într-o conferință de presă că vizita premierului Finlandei, Sanna Marin, în ţara sa ar avea nu atât motivaţii politice sau economice, cât personale.

Economie 2022-11-30 16:09:21