• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-12-13 14:04:19
  • Sursa:
Parlamentul European a votat pentru demiterea Evei Kaili din functia de vicepresedinte. Grecia i-a pus averea sub sechestru Imagine

Parlamentul European a demis-o marţi pe eurodeputata elenă Eva Kaili din funcţia de vicepreşedinte, după inculparea sa, alături de alte persoane, într-un caz de presupusă corupţie în care este implicat Qatarul, relatează AFP, Reuters şi DPA.

Decizia a fost aprobată aproape în unanimitate de eurodeputaţii reuniţi la Strasbourg în sesiune plenară - 625 de voturi pentru, unul împotrivă şi două abţineri. 

Pentru demiterea unuia dintre cei 14 vicepreşedinţi ai PE este nevoie de votul a două treimi dintre eurodeputaţi.

Eva Kaili a negat, prin vocea unui avocat, că a primit mită de la Qatar, notează Agerpres. „Poziţia sa este că ea este nevinovată. Nu are nimic de-a face cu mita din Qatar”, a declarat presei elene avocatul Michalis Dimitrakopoulos. 

Întrebat dacă la domiciliul clientei sale au fost găsiţi bani, avocatul a spus: „Nici nu confirm, nici nu dezmint, e confidenţial. Nu am nicio idee dacă au fost găsiţi bani sau câţi”.

Parlamentul European este zguduit de un răsunător scandal de presupusă corupţie de când Eva Kaili, socialistă în vârstă de 44 de ani şi unul dintre vicepreşedinţii instituţiei, a fost reţinută vineri la Bruxelles.

Ea este suspectată că a fost plătită de Qatar pentru apărarea intereselor acestui emirat care organizează în prezent Campionatul Mondial de Fotbal.

Sume spectaculoase au fost confiscate în cursul a 20 de percheziţii desfăşurate până luni seară, dintre care 600.000 de euro la domiciliul unuia dintre suspecţi, conform parchetului federal belgian.

Alte trei persoane, printre care şi partenerul său de viaţă, au fost încarcerate în această anchetă, în timp ce tatăl său, reţinut vineri, a fost eliberat.

Roberta Metsola a denunţat acest caz, spunând că este un „atac” contra democraţiei, în timp ce Doha a negat că este implicată în tentative de corupţie.

Scandalul a provocat de asemenea o undă de şoc în Grecia, unde cazurile şi suspiciunile de corupţie sunt răspândite şi stârnesc nemulţumirea populaţiei. Numeroşi greci şi-au exprimat ruşinea văzând-o pe această fostă prezentatoare TV şi fostă deputată implicată într-un astfel de scandal.

La Atena, Autoritatea de luptă împotriva spălării banilor a îngheţat toate activele eurodeputatei, care a fost exclusă din partidul socialist PASOK, şi ale rudelor sale.

Citește și: Cine sunt lobbyiștii de la Bruxelles reținuți în scandalul de corupție cu Qatar și cum a ajutat vicepreședinta PE emiratul din Golf

Rusia a dezvoltat un lanț logistic și de aprovizionare global care ocolește sancțiunile occidentale, cu ajutorul căruia dronele militare rusești continuă să beneficeze de cipuri și tehnologii provenite din SUA, se arată într-o investigație realizată de Reuters împreună cu publicația rusă iStories și Institutul de Studii Strategice din Londra (RUSI).

Economie 2022-12-17 08:00:31

Un incident grav a avut loc în orașul Haifa, Israel, unde doi bărbați înarmați cu cuțite au atacat oamenii aflați într-o stație de autobuz. O persoană și-a pierdut viața, iar alte patru au fost grav rănite, unele fiind în stare critică. Atacatorii au încercat să fugă, însă au fost împușcați mortal de polițiști.

Economie 2025-03-03 12:07:13

Două femei au fost arestate în Iran după ce au fost atacate de un bărbat care le-a turnat o găleată cu iaurt pe păr, pentru că nu și-au acoperit capetele în public. Agresorul a fost și el arestat, scrie BBC.

Economie 2023-04-01 21:37:48

Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) au anunţat că artileria şi avioanele au lovit „un număr de ţinte teroriste în nordul şi centrul Fâşiei Gaza”, informează CNN, preluat de News.ro. Opt persoane au fost ucise iar alte 25 rănite în urma loviturilor, în prima oră în care încetarea focului ar fi trebuit să fie în vigoare, potrivit unui purtător de cuvânt al agenţiei de apărare civilă din Gaza, condusă de Hamas.

Economie 2025-01-19 10:38:53

Reducerea cheltuielilor publice nu trebuie privită ca o măsură austeră sau o restricţie asupra dezvoltării, ci ca o strategie necesară pentru a asigura o creştere economică durabilă şi pentru a oferi oportunităţi de dezvoltare, a scris ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, joi, într-o postare pe Facebook.

Economie 2023-08-03 22:08:23

Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit, luni, în şedinţă comună, pentru a dezbate şi vota proiectul de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor. Inițiatorul legii, deputatul PSD Alfred Simonis, a făcut apel la toți parlamentarii să voteze legea, despre care parlamentarii USR spun că a fost copiată după un proiect depus chiar de ei. În plenul Parlamentului, Diana Șoșoacă a făcut scandal, după ce a întrerupt dezbaterile cu un fluier. „Mergeți la circ”, i-a transmis președintele de ședință.

Economie 2023-07-06 20:59:08

Tatăl lui Vlad Pascu a declarat marți, la Tribunalul București că pentru el, cei doi tineri uciși de fiul lui sunt un "subiect tabu". "Sunt nişte copii morţi în nişte condiţii anume", a declarat el.

Economie 2024-04-09 16:21:23

Prinţul Harry răspunde pentru prima dată zvonurilor din presa tabloidă, conform cărora ar fi în proces de divorț cu Meghan Markle, într-un interviu pentru The New York Times de săptămâna aceasta, potrivit News.ro.

Economie 2024-12-06 11:03:55