„S-a auzit un zgomot puternic, s-a format un curent de aer ce ce a tăiat casa fratelui meu de parcă era drujbă, în două, jumătate a rămas, acolo au fost trei morți”, povestește un supraviețuitor.

89 de oameni au pierit atunci şi 31 au fost daţi dispăruţi. Şi aşa au rămas pentru totdeauna.

Apa cu cianură a lasat urme adânci în familia fiecărui miner care până atunci câştigase sume consistente din exploatarea aurului. Ana Moraru a ajutat la găsirea minerilor omorâţi de viitură toxică.

Cei care au supravieţuit valului de cianură s-au stins pe picioare. S-au intors în mină, iar anii petrecuţi în subteran, în mediu toxic, i-au îmbolnăvit .

„Au murit si cei care nu au murit la prăpădul ăla. Au murit din cauză ca au lucrat în mină. Toate femeile au rămas aici văduve, pentru că soții au murit de tineri”, spune Sofia Morar.

După tragedia din 1971, mina a continuat să funcţioneze până în 2006, când statul român a renunţat la exploatare. Însă chiar si acum, după 7 ani de când nu s-a mai scos un gram de aur, efectele exploatării cu cianură încă se văd.

Apa rosie care curge direct din mină până în localitate a rămas o lecție deschisă: pentru localnici, care își aduc aminte în fiecare zi că au supraviețuit tragediei, cât și pentru cei care vor să intervină asupra naturii. Dovada că cea mai mică intervenție poate avea efecte neașteptate pe termen lung.

Acum, un alt patrulea lac de acumulare e în construcţie, pentru că de anul acesta un alt investitor străin lucrează pentru deschiderea unei noi mine de aur în Certeju de Sus. Bogăţia din munte va fi extrasă tot cu cianură.