„Partea cea mai grea e lipsa informaţiei. Nu voi avea un ceas, calendar, cărţi sau muzică, lucruri cu care alţi oameni sunt obişnuiţi”, a explicat Pavel Sapozhnikov.
Cu alte cuvinte, Pavel s-a rupt complet de viaţa aşa cum o ştim cu toţii. Nu are electricitate şi acces la Internet, vânează doar cu ajutorul unui topor şi al unui cuţit şi îşi face conştiincios provizii pentru iarnă. Cu toate acestea, spune că experimentul îl va ajuta să-şi împlinească un vis din copilărie. A vrut dintotdeauna să vadă cum trăiau strămoşii săi cu mii de ani în urmă, iar acum are ocazia perfectă.
„În general mănânc seminţe - grâu, orez şi mult orz, peşte şi carne, ierburi pentru vitaminele pe care le conţin şi, bineînţeles, lapte şi ouă”, a mai spus Pavel Sapozhnikov.
Chiar dacă va trăi izolat pe durata întregii ierni, Pavel nu va fi tot timpul singur. O dată pe lună va fi vizitat de un doctor care-i va monitoriza starea de sănătate, dar şi de familia sa. Experimentul se va încheia pe 22 martie, când este marcat începutul oficial al primăverii astronomice.
