• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-07-17 20:25:38
  • Sursa:
Oficial de la Teheran: Iranul are capacitatea tehnica de a produce o bomba atomica, dar nu a luat deocamdata vreo decizie Imagine

Iranul are capacitatea tehnică de a produce o bombă atomică, însă nu a decis deocamdată să facă acest pas, a declarat, duminică, un consilier de rang înalt al ayatollahului Ali Khamenei, liderul religios de la Teheran, relatează Reuters.

Kamal Kharrazi a susţinut, într-un dialog cu serviciul în limba arabă al televiziunii Al Jazeera, preluată de Reuters, că "în câteva zile am reuşit să îmbogăţim uraniul până la 60% şi putem cu uşurinţă produce uraniu îmbogăţit la 90%" şi a precizat că "Iranul are mijloacele tehnice de a produce o bombă nucleară, însă Iranul nu a luat deocamdată vreo decizie de a construi aşa ceva".

Fostul preşedinte american Donald Trump a retras în 2018 Statele Unite din acordul nuclear încheiat în 2015 de puterile internaţionale cu regimul de la Teheran.

Înţelegerea prevedea limitarea programului iranian de îmbogăţire a uraniului, în schimbul suspendării sancţiunilor economice împotriva Iranului, mai scriu sursele citate de Agerpres. După circa un an de la implementarea politicii americane de "presiune maximă" asupra Iranului, republica islamică a început să încalce restricţiile asumate prin acord.

Teheranul a dezminţit în repetate rânduri orice intenţie de a produce arme nucleare, susţinând că îmbogăţeşte uraniul exclusiv în scopuri civile, pentru sectorul energetic, şi a afirmat că încălcările acordului sunt reversibile, dacă SUA renunţă la sancţiuni şi se alătură din nou celorlalte puteri semnatare.

Dialogul indirect cu Washingtonul pe această temă este în impas din martie.

Kharrazi a afirmat că Iranul nu va negocia niciodată programul de înarmare cu rachete şi politica regională, aşa cum solicită americanii şi aliaţii lor occidentali şi din Orientul Mijlociu.

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, şi-a exprimat speranţa ca ţara sa să adere la Uniunea Europeană până în 2030.

Economie 2022-12-30 08:07:42

Premierul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat, luni seară, că nu vede o altă construcţie politică pentru anul 2025, decât cea formată din PSD şi PNL. El a precizat că nici el, nici liderul liberal, Nicolae Ciucă, nu vor decide, ci românii sunt cei care vor decide viitorul ţării, în urma votului de anul acesta.

Economie 2024-03-04 22:04:13

Carnea fabricată în laborator va ajunge, în curând, pe rafturile magazinelor. Un producător din California a primit, săptămâna aceasta, avizul Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente (FDA), principalul regulator în domeniu din Statele Unite. Documentul atestă că produsul companiei - carne de pui crescută în bioreactoare - este sigur şi poate fi consumat.

Economie 2022-11-19 08:00:49

Cea mai mare fabrică de procesare a lânii din Europa va fi construită în România, de investitori români din judeţul Olt, comuna Făgeţelu, care au obţinut suma de 182,059 milioane lei în cadrul unei scheme de ajutor de stat, potrivit unui comunicat remis luni Agerpres. 

Economie 2023-04-10 19:32:14

1980 MIRACOL PE GHEAȚĂ ÎN RĂZBOIUL RECE

Economie 2024-02-22 08:49:58

Donald Trump a anunţat, miercuri, că l-a ales pe miliardarul Jared Isaacman, primul astronaut privat care a păşit în spaţiu, la conducerea NASA.

Economie 2024-12-05 08:48:59

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a emis duminică seară două decretele prin care i-a demis din funcţie pe șeful Serviciului de Securitate de Stat al Ucrainei și pe procurorul general al Ucrainei. Kievul îi acuză pe ruși că trag intenționat în câmpurile cu grâu ca să le dea foc, după ce incidente de acest fel s-au produs duminică în regiunile Zaporojie, Herson și Nikolaev. Ambasadoarea Ucrainei în SUA a declarat că Rusia își intensifică crimele de război și cere lumii să rămână concentrată pe măsură ce războiul se prelungește, iar Dmitri Medvedev transmite că refuzul Ucrainei și al puterilor occidentale de a recunoaște controlul Moscovei asupra Crimeei reprezintă o „amenințare sistemică” pentru Rusia, iar orice atac extern asupra regiunii va provoca un răspuns de tip „Judecata de Apoi”. Fostul premier britanic Tony Blair declară Războiul din Ucraina arată că dominaţia Occidentului se apropie de final, în timp ce șeful forţelor armate britanice respinge speculaţiile potrivit cărora Vladimir Putin ar putea fi asasinat.

Economie 2022-07-19 04:50:19

Cele două fete luate de ape în Italia au fost găsite moarte. Băiatul este în continuare dispărut. Între timp, autoritățile italiene au deschis un dosar penal. Vor să afle dacă au fost comise erori în cadrul operațiunii eșuate de salvare de vineri, dar și cine poartă responsabilitatea.

Economie 2024-06-03 07:07:44