Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit două autoturisme de lux, căutate în Spania și Italia, care urmau să fie transportate în Republica Moldova. Vehiculele, în valoare de peste 100.000 de euro, au fost indisponibilizate de autorități în vederea continuării cercetărilor.
La data de 1 martie, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa - ITPF Iași, un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 51 de ani, s-a prezentat pentru efectuarea controlului necesar trecerii frontierei, conducând un autoturism înmatriculat în Elveția.
Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, „bărbatul a prezentat pentru autoturismul în cauză un certificat de înmatriculare care nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals”.
De asemenea, în urma unui control amănunțit, polițiștii de frontieră au constatat că „stickerele aplicate pe certificat sunt neconforme și că seria de șasiu poansonată nu îndeplinește condițiile de formă ale unei serii autentice”.
Conform reprezentanților Poliției de Frontieră, verificările suplimentare au arătat că autoturismul figura în bazele de date ca fiind căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Spania.
Bărbatul le-a declarat polițiștilor că a fost rugat de un conațional, proprietarul autovehiculului transportat, să-l ducă în Republica Moldova. Acesta a mai precizat că, odată cu mașina, i-au fost înmânate și documentele aferente și că nu știa despre neregulile constatate.
În aceeași zi, în același punct de frontieră, s-a prezentat pentru control și un bărbat cu cetățenie R. Moldova și Portugalia, în vârstă de 46 de ani, care transporta pe o platformă un alt autoturism.
Conform sursei citate, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, iar „acesta figura în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Italia”.
Bărbatul a declarat că a fost mandatat de un conațional să transporte autoturismul dintr-un parc auto din Italia în Republica Moldova și că nu avea cunoștință despre faptul că acesta era furat sau implicat într-un litigiu.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de furt, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals. Cele două autoturisme, în valoare totală de aproximativ 115.000 de euro, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.
Două autoturisme de lux furate din Spania și Italia, în valoare de peste 100.000 de euro, descoperite la Vama Albița. Foto. Poliția de Frontieră Deschide galeria foto