• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-11-21 16:50:14
  • Sursa:
O femeie de 53 de ani a fost gasita moarta pe o banca dintr-o statie de autobuz Imagine

O femeie în vârstă de 53 de ani a fost găsită fără semne vitale pe o bancă dintr-o staţie de autobuz din localitatea Vişeu de Sus, aproape de intersecţia Drumului Naţional 18, a informat, marţi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Maramureş, Ionela Cosma.

"Astăzi dimineaţă, la ora 8,10, poliţiştii din Vişeu de Sus au fost sesizaţi de către un medic de familie din oraş, despre faptul că o femeie a fost găsită fără semne vitale pe o bancă dintr-o staţie de autobuz, localizată la intersecţia Drumului Naţional 18 cu strada Bogdan Vodă. În urma deplasării la faţa locului, persoana a fost identificată ca fiind o femeie în vârstă de 53 de ani din oraşul Vişeu de Sus. Corpul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Maramureş în vederea efectuării necropsiei", a spus reprezentantul IPJ Maramureş, citat de Agerpres.

Conform sursei citate, poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului şi a cauzei decesului, în cadrul unui dosar penal de ucidere din culpă.

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat joi că Susie Wiles, unul dintre cei doi manageri de campanie ai săi, va fi şefa sa de cabinet la Casa Albă, încredinţând această poziţie de top unui strateg politic care a contribuit la victoria republicanului în alegeri, conform Reuters.

Economie 2024-11-08 12:42:24

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a calificat, miercuri, decizia a trei ţări europene - Norvegia, Spania şi Irlanda - de a recunoaşte statul Palestina drept o „recompensă pentru terorism”, care „nu va aduce pacea”, transmite AFP, citată de Agerpres. 

Economie 2024-05-22 20:06:31

Triplă infecție virală, la Iași. Este vorba despre primul pacient dn țară infectat cu gripă, COVID-19 și virus respirator sincițial. Bărbatul este internat și tratat de medici la Spitalul de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva”.

Economie 2023-01-11 17:36:56

Vremea se înrăutățește din această noapte, de când intră în vigoare mai multe alerte meteo, inclusiv un cod roșu de viscol, valabil pentru zone montane. În anumite zone, ninsorile au provocat deja probleme. Meteorologii au emis și avertizări de cod portocaliu și galben pentru aproape toată țara, în timp ce ciclonul Bert aduce ninsoare abundentă și perturbări semnificative și în alte țări europene.

Economie 2024-11-21 20:02:30

Cursurile de apă vor fi atent monitorizate, iar echipele de intervenție sunt pregătite cu materiale și echipamente din stocurile de apărare, a informat Ministerul Mediului, unde a avut loc sâmbătă o ședință de urgență în urma ultimelor avertizări meteorologice și hidrologice. Totodatăă, s-a recomandat autorităţilor locale şi populaţiei să respecte indicaţiile IGSU/IJSU şi să evite activităţile în zona cursurilor de apă vizate de avertizarea hidrologică.

Economie 2022-07-30 14:37:55

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că alţi 127 de cetăţeni români au revenit în ţară din Israel, joi după-amiază şi în noaptea de joi spre vineri, cu trei curse aeriene.

Economie 2023-10-13 10:51:59

Rusia şi-a întărit contingentul militar şi şi-a intensificat bombardamentele în aşteptarea unui atac pe frontul de sud, „în special în direcţia Zaporojie”, unde poziţiile au rămas în linii mari neschimbate în ultimele luni, a declarat marţi un purtător de cuvânt al armatei ucrainene.

Economie 2024-11-12 20:23:37

Inteligența artificială continuă să fie mai costisitoare decât munca oamenilor în majoritatea domeniilor profesionale, au constatat cercetătorii de la MIT, în urma unui studiu. Inteligența artificială nu poate înlocui momentan lucrătorii din punctul de vedere al raportului cost-eficienţă, mai arată cercetarea, care caută să răspundă temerilor privind înlocuirea persoanelor cu această tehnologie în unele industrii, transmite Bloomberg.Cercetătorii au analizat costul atractivităţii automatizărilor diverselor sarcini în SUA, concentrându-se pe locurile de muncă unde este folosită viziunea computerizată, de exemplu în cazul profesorilor şi evaluatorilor de proprietăţi imobiliare. Ei au descoperit că doar 23% din angajaţi, evaluaţi în funcţie de salariile în dolari, ar putea fi eficient înlocuiţi. În alte cazuri, deoarece viziunea computerizată este costisitoare de instalat şi operat, oamenii fac treaba mult mai economic, potrivit Agerpres.

Economie 2024-01-22 16:42:42