Senatorul Paul Pintea, care a intrat în Parlament pe listele POT, a fost prins la volan fără permis. În luna iunie, el a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) pentru conducerea unui autovehicul fără permis, iar dreptul de a conduce îi fusese suspendat.
Paul Pintea a fost prins, în trafic de un echipaj de poliție, în timp ce conducea fără a avea permisul de conducere valabil. Oamenii legii au constatat că senatorul a încălcat iar legislația rutieră după ce a condus pe un drum public, deși avea acest drept suspendat.
Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat pe senator la un an și cinci luni de închisoare, cu suspendare. Acesta a primit pedeapsa după ce un a fost prins în timp ce conducea un autovehicul fără permis. Pedepsa i-a fost contopită de judecătorii ÎCCJ cu o altă pedeapsă de un an şi două luni închisoare pentru infracțiuni la regimul rutier, aplicată în martie 2024 de Judecătoria Zalău, urmând ca inculpatul să execute, în final, o pedeapsă de 1 an şi 5 luni închisoare, cu suspendare. Hotărârea instanței a fost atacată de senator cu apel.
Paul Ciprian Pintea a fost ales, în decembrie 2024, senator de Sălaj din partea Partidului Oamenilor Tineri (POT), pentru ca el să devină parlamentar neafiliat după ce grupul POT de la Senat s-a dizolvat, prin plecarea a doi senatori.
Paul Ciprian Pintea a devenit cunoscut în spaţiul public după ce jurnaliştii au descoperit că el a trecut în CV-ul postat pe site-ul Senatului faptul că urmează cursuri la „Academic Singles”, care era de fapt un site de matrimoniale.
Tot în CV, el a menţionat că a absolvit Liceul Mihai Viteazul din Zalău, între anii 2000 - 2004, însă asta ar fi însemnat că a intrat la liceu pe când avea 12 ani şi 10 luni. Ulterior, şi-a modificat CV-ul şi a trecut perioada 2001-2005, „cu diplomă de bacalaureat”. Şi această ultimă menţiune s-a dovedit a fi eronată, el urmând doar trei ani de cursuri la liceu.
