• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-11-08 11:57:50
  • Sursa:

Directorul ANM, Elena Mateescu, a declarat sâmbătă, la Digi24, că vremea rămâne instabilă până duminică, cu ploi și vânt puternic în sud-vest, dar că noiembrie va fi, în general, o lună mai caldă decât în mod normal. „De la începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor crește, ajungând local la peste 18-20°C”, a precizat ea. Mateescu a adăugat că vom avea o iarnă blândă, dar „nu fără episoade reci și ninsori”.

„Pe termen scurt, până mâine dimineață, ora 10:00, este în vigoare o informare meteorologică în special în partea de sud-vest a țării, respectiv în Oltenia, în nord-estul Munteniei, dar și sud Banatului. Pe arii extinse așteptăm cantități însemnate de apă, local 25-30l/m², izolat peste 40-50l/m², mai ales în aria avertizată de cod galben”, a declarat Elena Mateescu, meteorolog ANM.

„Cele două județe, Mehedinți și Gorj, unde posibil la munte să consemnăm cantități de apă de 60-80l/m² și intensificări ale vântului, rafale de 70-80km/h, în special pe creste, dar și restul zonelor la cote mai reduse, în special în sudul Banatului 50-60km/h, iar în Carpații Meridionali, la altitudini mai mari de 1.700m precipitații, posibil sub formă de lapoviță și ninsoare”, a mai afirmat ea. 

Meteorologul a anunțat, în schimb, că valorile pot depăși 18-20°C la debutul săptămânii viitoare. 

„Luna noiembrie, ultima lună din această toamnă, păstrează un semnal cu o probabilitate destul de ridicată să fie, în general, o lună mai caldă decât în mod obișnuit, luând în considerare estimările intervalului 10 noiembrie - 8 decembrie” , a precizat Mateescu. 

De asemenea, aceasta a menționat că „prima săptămână din prima lună de iarnă menține sigur, chiar dacă suntem încă departe, o probabilitate ca temperaturile medii să fie ușor peste normal. În cea mai mare parte a țării, însă, vorbim și de precipitații, cu precădere în săptămâna 10-17 noiembrie, în special în jumătatea sud-estică a țării, acolo unde cantitățile se pot situa peste norme”.

„Temperaturi de peste 20°C așteptăm chiar luni și marți, în special în sud-est, după care mici variații de la o zi la alta. Pentru săptămâna viitoare, temperaturile la scara întregii țări pot varia între 12 până la 16°C, chiar și în Capitală, o maximă în jurul la 15-16”, a declarat ea. 

Meteorologul a vorbit și despre cum ar putea să fie iarnă, având în vedere temperaturile peste normalul perioadei din timpul toamnei. 

„Iarna va fi în general blândă în România. Nu înseamnă că nu putem avea și episoade în care să consemnăm cantități însemnate de precipitații sub formă de zăpadă, chiar și în zonele mai joase de relief sau perioade geroase cu valori sub -10 -15°”, a spus ea.

Directorul ANM a mai adăugat: „Statistic, în ultimii 5 ani s-au înregistrat cele mai blânde ieri din țara noastră, cu prelungiri spre prima lună de primăvară, când stratul de zăpadă a fost inclusiv prezent în în Capitală”.

„Pe măsură ce ne îndreptăm spre iarnă, cu siguranță vom aduce date noi în acest sens. La acest moment, cel puțin estimarea intervalului pe care l-am menționat, arată o probabilitate ca prima lună, prima săptămână din luna decembrie din acest an, să înregistreze temperaturi în medie ușor peste normal”, a mai precizat meteorologul.