• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-05-31 11:24:20
  • Sursa:
Neintelegeri in UE privind prelungirea restrictiilor pentru cerealele din Ucraina Imagine

Ungaria cere Comisiei Europene să prelungească cel puțin până la sfârșitul anului restricţiile cu privire la importul de cereale şi oleaginoase din Ucraina în cele cinci state membre din Europa de Est. Și comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, consideră că este necesară prelungirea „cel puţin” până la sfârşitul lunii octombrie a restricţiilor impuse cerealelor ucrainene, în pofida opoziţiei Kievului şi a rezistenţei unei părţi din statele membre.

Ungaria a cerut Comisiei Europene să prelungească restricţiile cu privire la importul de cereale şi oleaginoase din Ucraina în cele cinci state membre din Europa de Est (Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia), a declarat secretarul de stat în Ministerul ungar al Agriculturii, Zsolt Feldman. Budapesta vrea prelungirea restricțiilor cel puţin până la finele lui 2023, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

Cu ocazia unei reuniuni a miniştrilor europeni ai Agriculturii, Zsolt Feldman a spus marţi seara că Ungaria a cerut, de asemenea, Bruxelles-ului să ofere sprijin financiar extraordinar pentru a facilita livrările de cereale, în ideea de a goli silozurile pentru fermierii locali, înainte de recolta din acest an.

„Interesul nostru este ca recoltatul din Ungaria să poată fi finalizat în siguranţă, iar fermierii ungari să poată să îşi vândă produsele”, a spus Zsolt Feldman.

Comisarul UE pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, a declarat marţi că este necesar să se prelungească „cel puţin” până la sfârşitul lunii octombrie restricţiile impuse de cinci state UE la importul de cereale ucrainene, în pofida opoziţiei Kievului şi a rezistenţei unei părţi din statele membre, informează AFP.

„Este necesar să se prelungească (aceste restricţii) cel puţin până la sfârşitul lunii octombrie şi, în mod ideal, până la sfârşitul anului, după recolte, altfel vom avea o problemă uriaşă”, a declarat Wojciechowski la încheierea unei reuniuni a miniştrilor din statele membre UE. Comisia nu şi-a adoptat poziţia, a precizat el.

„Problema este că acum există mai multe cereale în rezervele statelor riverane decât în Ucraina. Trebuie să extindem restricţiile temporare la import pentru a îmbunătăţi situaţia”, a adăugat el, solicitând mai multe mijloace logistice pentru a reduce stocurile de cereale.

Aceste restricţii au fost denunţate de ministrul ucrainean al Agriculturii Mykola Solsky, prezent marţi la Bruxelles: „Credem că extinderea lor nu este calea potrivită, ne opunem”, a indicat el, crezând că aceasta ar favoriza Moscova.

Şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski criticase anterior „măsuri protecţioniste severe, chiar crude”.

Restricţiile sunt contestate de 12 state UE, printre care Franţa şi Germania, care şi-au exprimat „îngrijorările serioase” la mijlocul lunii mai cu privire la acest „tratament diferenţial în cadrul pieţei interne” şi au cerut „discuţii suplimentare” cu privire la ajutorul de 100 de milioane euro propus de Bruxelles pentru fermierii din cele cinci ţări afectate.

„Sper să fi convins statele membre că (acest ajutor) este corect şi criteriile alese sunt corecte, sper că nu mai există obstacole în calea votării acestui ajutor şi că acesta va fi transferat cât mai repede posibil fermierilor”, a mai spus comisarul european Janusz Wojciechowski.

Pentru dificultăţile cu care se confruntă ţările limitrofe cu Ucraina, „avem nevoie de răspunsuri colective şi nu individuale, altfel deschidem uşa către ceva rău pentru spiritul construcţiei europene”, a avertizat marţi ministrul francez al agriculturii şi alimentaţiei Marc Fesneau.

În contextul în care ridicarea taxelor vamale în mai 2022 a impulsionat afluxul de produse agricole ucrainene în UE, mai multe ţări (Polonia, Ungaria, Slovacia, Bulgaria) au interzis unilateral importul de cereale din Ucraina, confruntate fiind cu saturarea silozurilor de pe teritoriul lor şi cu prăbuşirea preţurilor locale.

La data de 2 mai, Uniunea Europeană a impus restricţii, până la data de 5 iunie, pentru importurile de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe din floarea soarelui provenite din Ucraina, în ideea de a diminua oferta în exces de cereale în Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia. Aceste ţări s-au plâns că cerealele ieftine din Ucraina fac producţia locală neprofitabilă.

Executivul comunitar a spus că în această perioadă, grâul, porumbul, rapiţa şi seminţele din floarea soarelui provenite din Ucraina vor putea fi vândute în orice altă ţară din blocul comunitar.

Comisia a informat că ar putea extinde restricţiile la importurile de cereale din Ucraina şi dincolo de 5 iunie, dacă situaţia excepţională va continua.

Oficialii israelieni au prezentat dovezi despre care spun că ar demonstra implicarea unor angajați ai agenției ONU pentru refugiații palestinieni (UNRWA) din Gaza în atacurile Hamas lansate împotriva Israelului, începând cu cel din 7 octombrie, scrie The New York Times. Acum, au apărut mai multe detalii despre rolul pe care aceștia îl jucau atât în cadrul agenției, cât și în atacurile militanților din Gaza.

Economie 2024-01-30 08:54:30

Nimeni din Africa de Sud nu știe unde a fugit cel poreclit „Tigru”, un bărbat de 42 de ani din țara vecină Lesotho care a scăpat din arest în urmă cu patru luni. James Neo Tshoaeli, pe numele său real, este acuzat că a condus operațiunile ilegale desfășurate într-o mină de aur abandonată în care au fost descoperite 78 de cadavre la începutul anului, scrie BBC.

Economie 2025-06-05 07:00:04

Nu sunt vești bune pentru fumători, din contră. Premierul britanic, Sir Keir Starmer, a confirmat că Guvernul de la Londra are în vedere norme mai stricte privind fumatul în aer liber, pentru a reduce numărul de decese evitabile legate de consumul de tutun. Presa britanică susține că măsurile includ interzicerea acestui obicei pe terasele restaurantelor şi în grădinile pub-urilor.

Economie 2024-08-30 00:05:16

80 de persoane din Cluj-Napoca au reușit să se autoevacueze, în urma unui incendiu izbucnit joi, 31 octombrie, care a cuprins mai multe locuințe improvizate pe strada Cantonului. Potrivit ISU Cluj, flăcările au cuprins o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați, relatează Agerpres.

Economie 2024-10-31 13:48:04

La fiecare 10 secunde, în Romania, o femeie este bătută. Fenomenul violenței domestice a crescut în ultimii 5 ani cu 35%. Sunt, însă, tot mai multe femei care își fac curaj să iasă din astfel de relații abuzive, după ce află că pot primi sprijin. Este și povestea unei femei, mamă a doi copii, care a trăit reușit să scape din infern, după ani de zile de abuz fizic și emoțional. 

Economie 2025-05-16 07:00:25

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a anunţat marţi „vestea includerii României în programul Visa Waiver al SUA” Aceasta, deși Washingtonul nu a anunțat oficial o decizie. Potrivit autorităților de la București, România a îndeplinit la 30 septembrie criteriile pentru a fi inclusă în acest program. Cel mai probabil, românii vor putea călători în SUA fără viză de anul viitor.

Economie 2024-10-01 16:45:26

O explozie puternică a avut loc joi seară la fabrica Rheinmetall Expal Munitions din Javalí Viejo, lângă Murcia, Spania. Șase persoane au fost rănite, dintre care una grav, în urma deflagrației unui rezervor care a provocat un incendiu ce s-a extins într-un masiv forestier, informează News.ro.

Economie 2025-01-30 23:50:46

Magistrații Judecătoriei Sectorului 1 au amânat, pentru joi, decizia cu privire la contestația făcută de Călin Georgescu la măsura controlului judiciar. Fostul candidat la prezidențiale este cercetat penal pentru șase infracțiuni, inclusiv instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale. La ieșire, el a fost reținut în declarații.

Economie 2025-03-05 09:57:17