• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-05-28 09:34:54
  • Sursa:
Motivul incredibil pentru care un pasager a deschis usa avionului in timpul zborului Imagine

Pasagerul care a deschis vineri ieşirea de urgenţă a avionului în timpul unui zbor al companiei Asiana Airlines, în timp ce aparatul era în procedură de aterizare, a declarat poliţiei că a simţit că se „sufocă” şi a vrut să iasă „repede” din avion. Autoritățile aeronautice spun că este primul „primul incident de acest fel” din istoria aviaţiei sud-coreene.

Avionul se afla încă la aproximativ 200 de metri de sol când pasagerul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a deschis ieşirea de urgenţă lângă care era aşezat.

Bărbatul, care a fost reţinut de poliţia din Daegu, le-a spus ofiţerilor că era „într-o stare de stres după ce şi-a pierdut recent locul de muncă”, a explicat un anchetator pentru AFP, potrivit Agerpres.

„I s-a părut că zborul a durat mai mult decât ar fi trebuit şi a simţit că se sufocă în interiorul cabinei. A vrut să iasă repede”, au precizat forţele de ordine.

Aproape 200 de pasageri se aflau la bordul avionului în timp ce acesta se apropia de pista aeroportului internaţional Daegu din Coreea de Sud, la aproximativ 240 de kilometri sud-est de Seul, la finalul unui zbor intern.

Individul riscă o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare pentru încălcarea legislaţiei privind securitatea aeriană.

Un oficial al Ministerului Transporturilor de la Seul a declarat pentru AFP că, din câte se ştie la nivelul instituţiei, este „primul incident de acest fel” din istoria aviaţiei sud-coreene.

Avionul Airbus A321-200 a aterizat în siguranţă în jurul orei 12.40 (03.40 GMT). Aparatul de zbor a decolat de pe insula Jeju cu o oră mai devreme, potrivit orarului de plecări al aeroportului.

Nimeni nu a fost rănit în incident, dar nouă persoane, toţi adolescenţi, au mers la spital după ce au suferit probleme respiratorii, a declarat un oficial al departamentului de pompieri din Daegu.

„Am crezut că avionul va exploda... Părea că pasagerii de lângă uşă au leşinat”, a declarat pentru agenţia Yonhap un pasager de 44 de ani sub protecţia anonimatului.

El a mai spus că echipajul a întrebat prin sistemul audio de la bord dacă în avion se află vreun doctor.

Trupele britanice au făcut exerciții militare comune cu cele suedeze și finlandeze în cadrul exercițiului „Vigilant Knife”, cu puțin timp înainte de aderarea oficială a Suediei și Finlandei la NATO. Ministerul apărării din Marea Britanie a transmis că acest exerciţiu comun a facilitat o consolidare a interoperabilităţii, în contextul aderării Suediei şi Finlandei la NATO.

Economie 2022-09-04 07:20:14

Se schimbă regulile de livrare a pașapoartelor prin curier. Documentele ar putea fi trimise la orice adresă și nu doar la cea de domiciliu, așa cum se întâmplă acum. Există însă și câteva condiții pentru a-l putea primi prin curier.

Economie 2024-03-09 14:58:23

Un tânăr de 19 ani a murit într-un accident rutier provocat de un şofer de aceeaşi vârstă, aflat sub influenţa alcoolului, informează, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

Economie 2024-05-13 09:56:08

Apicultorii români cer stoparea importului de miere din Ucraina, în condiţiile în care România are excedent, dar şi un sprijin financiar din ajutorul acordat de Uniunea Europeană, chiar dacă suma de 10 milioane de euro este "apă de ploaie pentru agricultura României".

Economie 2023-04-24 13:31:40

Tânărul de 24 de ani care și-a ucis iubita într-un apartament din Sibiu, sâmbătă, a declarat în fața anchetatorilor că a recurs la acest gest extrem din gelozie. De asemenea, el a recunoscut că era drogat.

Economie 2024-05-19 13:08:24

Un alt incident grav cu un un avion Boeing a avut loc în Statele Unite. Carcasa unuia dintre motoare s-a desprins în timpul decolării și a lovit flapsul unei aripi. Avionul a revenit în siguranţă pe aeroportul internaţional din Denver, Colorado.

Economie 2024-04-08 10:04:03

Vladimir Putin, s-a aflat, luni, la o expoziție de propagandă în pregătirea anunțului că „va candida” pentru un nou mandat la alegerile trucate din Rusia. La „expoziția realizărilor rusești”, dictatorul rus s-a pozat alături de copii, a privit imagini cu explozii nucleare și a refuzat să apese o imitație de buton nuclear, relatează Reuters.

Economie 2023-12-04 21:51:09

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, care a participat la Anvers, în Belgia, la lansarea unei platforme de luptă împotriva traficului de droguri în Europa, a atras atenţia, miercuri seară, că la nivel european intră cantităţi mari de droguri, dar a dat asigurări că în România combaterea traficului de droguri rămâne o prioritate, transmite News.ro.

Economie 2024-01-24 20:51:44