• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-09-05 17:06:35
  • Sursa:
Mai multi angajati ai gigantului farmaceutic AstraZeneca au fost arestati in cadrul unei anchete in China Imagine

Mai mulţi angajaţi ai AstraZeneca sunt vizaţi de o anchetă în China, a indicat joi pentru AFP gigantul farmaceutic britanic. Investigaţiile, potrivit agenţiei Bloomberg, privesc posibile colectări de date şi importuri ilegale de medicamente.

Ancheta vizează atât persoane care sunt încă angajate ale grupului, cât şi altele care nu mai lucrează acolo, însă toate au cetăţenie chineză şi au fost arestate "în cursul verii", a afirmat joi Bloomberg, fără a preciza dacă au fost eliberate între timp.

Investigaţiile sunt conduse de autorităţile din Shenzhen (sudul Chinei), potrivit agenţiei de presă.

"Suntem la curent că un mic număr de angajaţi ai noştri din China fac obiectul unei anchete", a răspuns joi în scris AstraZeneca pentru AFP, întrebată despre afirmaţiile făcute de Bloomberg, scrie Agerpres. "Nu avem alte informaţii de comunicat în acest stadiu", a adăugat compania.

Una dintre anchete are legătură cu colectarea de date despre pacienţi. Autorităţile suspectează o nerespectare a legilor chineze privind protecţia vieţii private, potrivit Bloomberg, care citează surse apropiate de dosar.

O altă anchetă priveşte posibile importuri ale unui medicament împotriva cancerului hepatic ce nu a fost aprobat pe teritoriul Chinei continentale, conform agenţiei de presă.

China este o piaţă cheie pentru AstraZeneca.

Compania, al cărei sediu central se află la Cambridge, în Regatul Unit, are 90.000 de angajaţi la nivel mondial.

Multinaţionalele raportează un mediu comercial din ce în ce mai dificil în China în ultimii ani. Acestea se plâng în special de lipsa de transparenţă în ceea ce priveşte legile referitoare la date şi de reţinerile prelungite ale angajaţilor.

Luându-și rămas bun de la miticul Dragon, lumea salută Anul Șarpelui pe 29 ianuarie, prima zi a Anului Nou Lunar chinezesc. Pentru cei care sărbătoresc acest festival străvechi este esențial să înceapă anul într-o notă pozitivă, scrie CNN.

Economie 2025-02-01 12:00:02

Bugetul pe anul 2024, în valoare nominală de aproximativ 350 de miliarde de euro, asigură tot ceea şi-a propus coaliţia de guvernare pentru a asigura dezvoltarea României, a declarat preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă.

Economie 2023-12-20 13:13:52

În conflictul dintre Israel şi gruparea islamistă Hamas şi-au pierdut viaţa până acum 31 de jurnalişti, arată datele Comitetului pentru Protecţia Jurnaliştilor (CPJ), care avertizează că este cel mai tragic bilanț de până acum, de la înființarea organizației, anunță marţi AFP, preluată de Agerpres.

Economie 2023-10-31 17:36:59

Un avion F-35 american s-a prăbușit în Alaska. Pilotul a reușit să se catapulteze înainte de impact. Imaginile filmate arată cum avionul se prăbușeste, iar la impactul cu pista explodează.

Economie 2025-01-29 19:03:24

O femeie de 83 de ani şi un bărbat de 50 de ani, mamă și fiu, au fost găsiți morți, joi, într-o locuinţă situată pe strada Banului din municipiul Slatina.

Economie 2023-03-02 20:53:38

Reprezentanţii Regiei Autonome Judeţene de Apă (RAJA) Constanţa au anunţat că în urma ploilor torenţiale din cursul nopţii s-au înregistrat peste 100 de reclamaţii la dispeceratul societăţii, iar cele mai multe au venit din municipiul Constanţa. De asemenea, din cauza vremii nefavorabile, mai multe localităţi din judeţ au rămas fără apă. Reprezentanţii Administraţiei Naţionale Apele Române au anunţat cantităţi record de precipitaţii pe litoral în ultimele 24 de ore.

Economie 2024-08-31 12:05:21

Ucrainenii au respins un nou atac al rușilor, de această dată în direcția Vuhledar. Potrivit imaginilor publicate pe rețelele sociale, o coloană de blindate a fost distrusă de artileria și dronele ucrainenilor.

Economie 2024-04-02 12:25:42

Alimentarea cu gaze naturale este sistată, miercuri, pentru peste 800 de consumatori din Sectorul 1 din Bucureşti, măsura fiind luată în urma unei avarii produse la un branşament, în timp ce o persoană făcea lucrări la un gard.

Economie 2024-11-27 14:54:55