• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-05-26 10:57:08
  • Sursa:
Macron si-a inceput turneul in Asia de Sud-Est. Cum incearca liderul de la Paris sa impuna puterea Frantei in regiune Imagine

Preşedintele francez Emmanuel Macron a reamintit luni angajamentul său faţă de o ordine mondială „bazată pe drept", în cadrul unei vizite în Vietnam, prima etapă a turneului său în Asia de Sud-Est, o regiune vulnerabilă la intensificarea fricţiunilor comerciale dintre Statele Unite şi China.

Preşedintele francez a evocat în faţa omologului său vietnamez Luong Cuong „marile dezechilibre" şi „revenirea discursurilor de putere sau intimidări", care impun o acţiune „împreună" pentru „a păstra o ordine bazată pe drept, condiţie sine qua non pentru prosperitate", transmite AFP, potrivit Agerpres.

Emmanuel Macron a prezentat Franţa drept o alternativă fiabilă pentru Vietnam, prins între Washington, care ameninţă cu impunerea unei suprataxe prohibitive asupra exporturilor sale către piaţa americană, şi Beijing, aliatul său de lungă durată cu care Hanoi are divergenţe teritoriale în Marea Chinei de Sud.

Aceste provocări îl vor însoţi pe preşedintele Emmanuel Macron pe parcursul turneului său în Asia de Sud-Est, cu opriri preconizate în Indonezia şi la Singapore în această săptămână.

Ajuns duminică seara la Hanoi împreună cu soţia sa, Brigitte Macron, preşedintele Franţei a insistat asupra viziunii comune cu Vietnamul, o ţară cu o sută de milioane de locuitori şi o creştere dinamică, ce împarte un trecut colonial adesea dureros cu Parisul.

Luni au fost semnate 13 acorduri, în special în domeniul energiei nucleare, un sector crucial pentru ţara asiatică, dependentă de energii fosile, care urmăreşte să răspundă nevoilor în creştere ale populaţiei sale, precum şi în domeniul transporturilor şi a sateliţilor.

Compania low-cost Vietjet Air a anunţat, de asemenea, că a semnat o comandă pentru 20 de avioane de mari dimensiuni Airbus A330-900, care se adaugă unui prim contract similar de 20 de aeronave semnat anul trecut cu gigantul european din domeniul aerospaţial.

„Cu adevărat, o nouă pagină se scrie între ţările noastre (...) O voinţă de a scrie o pagină şi mai ambiţioasă a relaţiei între Vietnam şi Franţa, între ASEAN şi Uniunea Europeană", a subliniat preşedintele Emmanuel Macron.

După un omagiu adus în cursul dimineţii memoriei combatanţilor din războiul din Indochina, care au luptat între 1946 şi 1954 împotriva Franţei pentru independenţă, preşedintele Emmanuel Macron s-a întâlnit cu omologul său vietnamez, Luong Cuong.

Şeful statului francez, care efectuează prima sa vizită în Vietnam, urmează să fie primit mai târziu de secretarul general al Partidului Comunist, To Lam, pe care Emmanuel Macron l-a primit la Paris în octombrie.

To Lam, cu care Emmanuel Macron va lua prânzul la Templul Literaturii, monument dedicat lui Confucius şi loc emblematic al culturii vietnameze, este considerat cel mai puternic lider al ţării, unde organizaţiile pentru apărarea drepturilor denunţă o reprimare crescută a oricăror voci critice la adresa puterii.

Organizaţia Human Rights Watch i-a atras atenţia preşedintelui Emmanuel Macron într-o scrisoare săptămâna trecută, cerându-i să pună presiune în mod public asupra guvernului vietnamez pentru a "elibera necondiţionat toate persoanele deţinute pentru exercitarea drepturilor lor la libertatea de exprimare, de asociere, de religie şi de întâlnire".

O astfel de intervenţie nu este în obiceiurile preşedintelui francez, care afirmă în mod regulat că preferă să abordeze aceste subiecte sensibile în privat. Cu atât mai mult cu cât, în Vietnam, partea franceză speră să "consolideze cooperarea în sectoare strategice precum energia, transporturile şi apărarea". În plus, şeful statului francez intenţionează să sublinieze oferta sa de "a treia cale" pentru Vietnam, expusă în mod special concurenţei sino-americane.

„Vietnamul este cu adevărat în prima linie a tuturor tensiunilor care cresc în Marea Chinei de Sud", unde Beijingul devine din ce în ce mai ofensiv în revendicările sale teritoriale, spune un înalt oficial al diplomaţiei franceze.

Dar, de asemenea, Hanoi este în pline negocieri pentru a încerca să scape de taxele vamale de 46% impuse şi apoi suspendate de preşedintele american Donald Trump, în timp ce SUA sunt cea mai mare piaţă pentru exporturile industriei vietnameze de manufactură.

Enunţată încă din 2018 şi deja lăudată în multiple deplasări în India, în Oceanul Pacific sau în cel Indian, "strategia indo-pacifică" a lui Emmanuel Macron constă în a propune o a treia cale ţărilor din regiune. O strategie care îşi găseşte, conform Parisului, toată relevanţa după revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, cu ameninţările sale de război comercial.

În Vietnam, această postură de „putere de echilibru" poate avea ecou, în contextul în care Hanoi urmăreşte să menţină un anumit echilibru în relaţiile sale cu China şi SUA pentru a-şi maximiza interesele comerciale, în conformitate cu „diplomaţia bambusului".

Rusia a anunţat luni suspendarea inspecţiilor americane prevăzute la siturile sale militare în cadrul tratatului New Start, informează Reuters şi AFP. MAE rus a asigurat că a luat această măsură în răspuns la obstacolele puse de SUA inspecţiilor similare ruse la instalaţii din Statele Unite.

Economie 2022-08-08 21:35:44

După mai multe luni de dezbateri care au fost uneori furtunoase în cadrul coaliţiei de stânga aflată la putere în Spania, deputaţii din această ţară au adoptat definitiv joi o lege ce permite schimbarea genului de la vârsta de 16 ani, în contextul în care alte ţări europene au ales să acţioneze cu reţinere în privinţa acestui subiect controversat, informează AFP.

Economie 2023-02-16 17:35:36

Virgil Popescu a răspuns marți acuzațiilor formulate de George Simion într-o conferință de presă, când a spus despre fostul ministru că este un „pion al unor interese străine de interesul naţiunii române”, alături de Iulian Fota, Marcel Ciolacu, Klaus Iohannis şi Sebastian Burduja. Popescu spune că liderul AUR „a ratat momentul să tacă”, și ține să-i transmită că nu se află la Davos.

Economie 2024-01-16 21:12:56

Aruncarea în aer a barajului de la Nova Kahovka de către forțele militare ale Moscovei reprezintă o încălcare directă a Convenției de la Geneva, care interzice în mod expres, în cadrul unui Protocol adițional din 1977, distrugerea unor astfel de elemente cruciale de infrastructură care conțin „forțe periculoase” care pot cauza pierderi importante populației civile. Amploarea dezastrului umanitar și ecologic - provocat de distrugerea acestui baraj - e similară, conform surselor media ucrainene, cu efectele produse de o veritabilă armă de distrugere în masă, fără ca Federația Rusă să fi folosit, efectiv, în acest caz, o bombă nucleară.

Economie 2023-06-07 11:30:01

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a transmis, luni, pe Facebook, un mesaj după ce a fost acuzat că a plagiat teza sa de doctorat, susținută în urmă cu aproape 20 de ani. El leagă acuzațiile publicate de PressOne de discuțiile din spațiul public despre o posibilă candidatură a sa la alegerile prezidențiale. „Din seria caută până găsești și, dacă nu găsești, inventează”, susține Geoană.

Economie 2024-07-01 13:08:26

„România face pași fermi spre independența energetică și spre a deveni un exportator net de energie. Decizia SUA de a finanța cu 14 milioane dolari studiile de proiectare în România a reactoarelor modulare de mici dimensiuni (SMR) este un pas esențial pentru domeniul nuclear civil românesc”, a scris premierul pe Facebook.

Economie 2022-06-26 20:22:50

Procurorii DIICOT au clasat dosarul în care Doina Pană a reclamat că a fost otrăvită, după ce expertizele efectuate de către INML au stabilit ea nu a fost intoxicată cu mercur, ci posibil doar „expusă” la mercur cu valori reduse, în urma ingerării unor alimente.

Economie 2022-11-07 17:26:09

Un sondaj realizat de INSCOP la comanda Fundaţiei Friedrich Naumann pentru Libertate România şi Republica Moldova relevă că 65% dintre tinerii intervievaţi consideră că ei reprezintă o forţă care va defini rezultatul alegerilor. Deşi 35% dintre respondenţi sunt sceptici în privinţa participării tinerilor la vot, datele arată o tendinţă încurajatoare spre o participare crescută. Site-urile de ştiri sunt principala sursă de informare politică pentru tineri, urmate de Facebook.

Economie 2024-05-31 20:57:33