4 milioane de oameni din Africa, America Latină și Asia suferă de podoconioză sau "boala picioarelor elefant", care provoacă umflarea extremă a membrelor inferioare. Pentru că nu au bani să-și cumpere încălțăminte, fermierii din Etiopia, de exemplu, lucrează pământul desculți, scrie The Guardian. Solul argilos roșu, bogat în resturi vulcanice, pătrunde în organism provocând o "sinucidere lentă a sistemului limfatic", spun puținii medici din zonă, care au studiat "boala picioarelor desculțe".

Pentru Damenech Dangaro, o tânără de 26 de ani din Etiopia, primele semne ale bolii au apărut încă din copilărie: mâncărimi și senzații de arsură la nivelul picioarelor. În numai câteva săptămâni picioarele i s-au umflat atât de tare, încât ajunseseră la o dimensiune triplă decât cea normală. Au urmat dureri de cap insuportabile și febră mare, încât a fost nevoită să abandoneze școala. A rămas imobilizată la pat cu anii, iar din cauza rănilor de la picioare și a mirosului insuportabil, tânăra a fost dată afară din casă de familie și trimisă să doarmă cu vitele și caprele.

"Nu știam ce am când au apărut primele simptome. Nu am cerut ajutorul medicilor pentru că nu îmi puteam permite. Am crezut că o să mor!", povestește Dangaro.

Ca Dangaro, alte 4 milioane de oameni din Africa, America Latină și Asia suferă de podoconioză, o formă a elefantiazis, numită și "boala piciorului elefant". Este o afecțiune frecventă în multe țări tropicale cu soluri lateritice roșii, provocată de mineralele aruncate de milioane de ani de activitate vulcanică. Medicii spun că particulele de sol pătrund în corp prin crăpăturile pielii uscate și sunt preluate apoi de vasele limfatice. Odată ajunse în organism, particulele reacționează chimic cu țesutul uman și distrug încet sistemul limfatic, iar picioarele se umflă exagerat de tare.

Numai în Etiopia există aproximativ 1,6 milioane de bolnavi de podoconioză, însă din cauza rușinii și a sărăciei oamenii nu cer ajutor.

Podoconioza este o "sinucidere lentă a sistemului limfatic", susține doctorului Paul Matts, cofondatorul APIDO, o organizație non-guvernamentală din Etiopia care ajută la tratarea podoconiozei. Numai în ultimii 10 ani, APIDO a tratat peste 34.000 de pacienți.

"Cauza principală a podoconiozei este sărăcia. Se întâmplă pentru că oamenii nu își permit pantofi", spune Abraham Asefa, coordonatorul proiectului în regiunea Dawro, Etiopia.

În anii 1970, Ernest Price, un medic britanic care trăia în Etiopia, a fost primul care a făcut o legătură între boală și solul roșu vulcanic. Astăzi, la 50 de ani de-atunci, mai sunt medici care nu cunosc prea multe detalii despre boală. Netratată, podoconioza poate duce chiar și la deces.

"Dacă întrebi un medic din Addis Abeba, cel mai probabil nu va ști nimic despre podoconioză. Îi va fi greu și numai să pronunțe numele bolii. Chiar și astăzi, în Etiopia, pacienților li se amputează picioarele, deoarece medicii cred că aceasta este singura soluție", spune Wendemagegn Enbiale, profesor de dermatovenerologie la Universitatea Bahir Dar. 

Purtarea pantofilor este, spun medicii, cea mai importantă măsură. Încălțămintea împiedică pătrunderea particulelor vulcanice în corp. Pentru cei care suferă deja de podoconioză, spălarea picioarelor cu apă și săpun, înmuierea lor regulată în apă cu sare și aplicarea de creme hidratante fac minuni. Inclusiv durerile de cap și febra trec odată respectate aceste măsuri. Un studiu din 2018 descrie podoconioza drept "una dintre puținele boli care ar putea fi eliminate într-o singură generație", scrie The Guardian.

În lipsa informațiilor medicale, oamenii care suferă de podoconioză aveau inițial propriile crezuri. Manjore Merkeneh, un fermier din Dawro, credea că a fost mușcat de un șarpe. Jamnesh Doramo, o altă pacientă cu podoconioză, a crezut că a călcat în cenușa rămasă de la o "ceremonie de vrăjitorie", când a dezvoltat primele simptome.

Cu toții au fost ocoliți de comunitățile lor și s-a crezut că sunt blestemați. Manjore Merkeneh, de exemplu, nu a primit niciun tratament medical timp de 7 ani. Așa-zișii "vindecători" locali au încercat să îl trateze: l-au tăiat la picioare și au supt lichidul printr-un corn de vacă.

"Când am făcut prima dată podoconioză, purtarea pantofilor era considerată un lux. Nu am știut că a merge desculț reprezenta un risc. Acum majoritatea oamenilor poartă pantofi", spune Manjore Merkeneh.

În ultimii ani, au fost deschise și ateliere de încălțăminte la comandă, pentru pacienții cu podoconioză. Din cauza picioarelor umflate, oamenii nu reușesc să încalțe pantofii care se găsesc, în mod normal, în magazine. În atelierul din orașul Tercha, de exemplu, Bantayeyehu Bekele realizează până la 100 de perechi de încălțăminte pe săptămână.

Informațiile pe care le au astăzi localnicii despre podoconioză se datorează, în cea mai mare parte, organizației non-guvernamentale APIDO. Din ianuarie 2017, ONG-ul are un parteneriat cu toate cele 23 de clinici de stat din Dawro, Etiopia. Personalul medical este instruit să trateze boala, iar pacienții primesc gratuit truse de îngrijire, care conțin săpun, vaselină și bandaje. În paralel, APIDO face campanii de informare la radio, tv sau prin broșuri și pliante distribuite populației.

"Primul an a fost dificil. La început, medicii nu ne-au crezut că apa și săpunul funcționează!", spune cofondatorul Organizației APIDO, doctorul Paul Matts.