• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-11-21 00:29:41
  • Sursa:
Alegeri Kazahstan. Presedintele Tokaev a obtinut peste 82% din voturi la alegerile anticipate (exit-poll) Imagine

Preşedintele kazah Kassîm-Jomart Tokaev a obţinut 82,45% din voturi la alegerile anticipate de duminică, potrivit datelor unui exit-poll realizat de institutul de cercetare „Open Society”.

Jomart Tokaev era de aşteptat să câştige alegerile pentru un mandat de şapte ani în această fostă republică sovietică din Asia Centrală bogată în petrol, unde au votat 69,43% din cei 12 milioane de alegători, potrivit estimărilor Comisiei electorale, notează France Presse, potrivit Agerpres.

Bogată în resurse naturale şi situată la intersecţia unor rute comerciale importante, Kazahstanul a intrat în haos în ianuarie, când protestele împotriva costului ridicat al vieţii au degenerat în revolte, înainte de a fi brutal reprimate. Bilanţul: 238 de morţi.

Ţara rămâne traumatizată de această criză şi, semn că tensiunile persistă, autorităţile au anunţat joi că au arestat şapte susţinători ai unui oponent în exil, acuzaţi că pun la cale o „lovitură de stat”.

Aceste alegeri anticipate au fost pentru Tokaev, în vârstă de 69 de ani, o modalitate de a-şi consolida puterea, notează AFP. El a venit la putere în 2019, după demisia surprinzătoare a omnipotentului său predecesor şi mentor, Nursultan Nazarbaev.

Circulaţia pe Transfăgărăşan şi Transalpina se închide începând de luni, 6 noiembrie, de la ora 8:00, din cauza condiţiilor meteorologice, informează vineri Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), potrivit Agerpres.

Economie 2023-11-03 16:06:24

La alegerile parlamentare din acest an, 65% dintre tineri vor avea o opţiune diferită faţă de acum patru ani, reiese dintr-un sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie - IRES, pro bono, în beneficiul Centrului AGORA pentru Democraţie şi al iniţiativei „Tinerii votează”, transmite Agerpres.

Economie 2024-03-21 18:50:25

Papa Francisc se află în convalescenţă la Vatican, după o pneumonie gravă care l-a ţinut 38 de zile în spital, relatează News.ro. Deşi starea sa s-a „ameliorat uşor”, Suveranul Pontif nu are activităţi publice programate, oficiază zilnic o slujbă alături de cineva la reşedinţa sa din Sfânta Marta şi îşi continuă recuperarea, cu sprijin medical constant, într-un regim restrâns.

Economie 2025-03-28 16:39:47

Nivelul amenințării teroriste rămâne ridicat în Europa, avertizează un document de lucru al Uniunii Europene. Situația din Siria ar putea favoriza reapariția grupărilor jihadiste, fie prin deplasări spre Europa, fie prin activarea de la distanță a extremiștilor, potrivit Agerpres.

Economie 2025-05-12 16:44:56

Vasile Bănescu, fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, îşi exprimă îngrijorarea faţă de „cei ce cred că salvarea ţării poate veni pe căi obscure, întunecate şi de Rusia pavate, pe TikTok, din haznalele unor site-uri şi posturi TV de propagandă antieuropeană”.

Economie 2024-12-05 16:32:09

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat miercuri că va lărgi la 3 benzi pe sens o secțiune a DN1 București - Ploiești.

Economie 2025-02-19 20:17:01

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România reacționează după ce la mai multe puncte de frontieră s-au format, în ultimele zile, cozi interminabile de camioane și vin cu o solicitare fermă: simplificarea până la eliminare a controalelor la frontiera cu Bulgaria. "Prin votul negativ al Austriei, industria de transport rutier, cel mai mare exportator de servicii al României, este cea mai afectată ramură economică", se menționează într-un comunicat în care UNTRR cere eforturi comune din partea celor două țări.

Economie 2022-12-13 09:04:29

Un avion al companiei ruse Azur Air, cu 244 persoane la bord, a aterizat de urgență la o bază aeriană militară din India din cauza unei alerte cu bombă, au anunţat marţi autorităţile.

Economie 2023-01-10 09:25:00